Criza epocii Macabeilor și curajul mărturiei
de pr. Iulian Faraoanu
Epoca Macabeilor se înscrie în șirul de perioade de criză traversate în mod constant de Israel. Ieșirea din criză e pusă pe seama lui Dumnezeu care nu uită niciodată de poporul său.
După moartea lui Alexandru cel Mare (323 î.C.), imperiul s-a destrămat și a fost împărțit între generalii săi. Partea de sud a imperiului său a revenit ptolemeilor și seleucizilor, cei care își aveau centrul de putere în Siria. Seleucizii, după ce au cucerit Palestina la începutul secolului al II-lea î.C., au încercat să impună cultura greacă într-o formă sistematică și destul de agresivă. Antioh al IV-lea Epifanul, sub pretextul civilizării, a profanat templul din Ierusalim prin gestul întronării unei statui a lui Zeus din Olimp (167). În același timp, regele seleucid a interzis citirea Torei, celebrarea sabatului, precum și tăierea împrejur, considerată o mutilare în concepția grecilor.
Care ar fi aspectele de criză? Dincolo de asuprirea exercitată în mod mai brutal, dincolo de impozitele și birurile impuse, acțiunea lui Antioh al IV-lea atenta în mod direct la nucleul fundamental al religiei ebraice și tindea să elimine elementele identitare esențiale. Interzicerea celebrării sabatului limita în mod grav activitatea cultului. Oprirea circumciziei coincidea cu negarea semnului de apartenență la poporul alianței. Iar interdicția privitoare la citirea și studierea Torei însemna practic sfârșitul religiei evreiești.
Măsurile represive nu puteau rămâne fără reacție. De aceea, persecuția lui Antioh și opera de elenizare vor întâlni opoziția celor mai tradiționaliști, așa-numitele grupuri de "hassidim" (pioși). Mai apoi, va fi o rezistență mai activă, organizată de către frații Macabei, motivată mai ales de zelul pentru Lege. Iuda Macabeul, în anul 164 î.C, a reușit să scuture jugul seleucid în ciuda diferenței de forță față de asupritori. Cetele de răsculați au hărțuit armata seleucizilor și au reușit să ocupe Ierusalimul. Iuda a decretat reluarea cultului și a consacrat din nou Templul profanat. Sărbătoarea Hanukkah celebrează și azi consacrarea solemnă a Templului, făcută de Iuda pe 25 Kislew (noiembrie - decembrie). După Iuda, fratele său Ionatan Macabeul (160-143), pe lângă conducerea țării, va prelua și funcția de Mare Preot, deși nu provenea din descendența lui Sadoq. Ultimul macabeu a fost Simon (143-134). Perioada dinastiei Macabeilor (164-134) a reprezentat un succes în lupta pentru independență și a inaugurat o eră de libertate în exercitarea religiei.
Ce învățături ne pot transmite evenimentele petrecute în epoca Macabeilor? O primă învățătură ar fi curajul mărturisirii, chiar și atunci când lucrurile par să fie prea apăsătoare și fără soluționare. Curajul în mărturie este o dimensiune a vieții creștine cu potențial de dezvoltare în timpurile noastre. Uneori pare că frica pune stăpânire asupra vieții. Frații Macabei ne îndeamnă la fapte și acțiuni concrete de mărturisire a credinței și fidelității noastre. În același timp, ne invită la mai mult zel pentru cele spirituale și la implicare pentru a schimba lumea. Dumnezeu poate transforma istoria și societatea, dar o face prin intermediul nostru.
A doua învățătură privește reafirmarea unor elementele esențiale ale identității creștine trăite cu zel în existența de zi cu zi. Într-o lume dispersată în informații, acțiuni și idei, se impune să recuperăm rădăcinile creștinismului după modelul Macabeilor: cultul duminical, Botezul și evanghelia. Duminica să fie cu adevărat ziua Domnului, timp de odihnă și memorial al eliberării de sub robia păcatului în Cristos Isus. Botezul să fie redescoperit drept sacrament privilegiat al relației personale cu Tatăl, Fiul Învățătorul și Duhul Sfânt. Iar evanghelia să fie mereu cuvântul viu, plin de putere și dătător de libertate și mântuire.