Cu mască şi fără mască

de prof. dr. Alois Gherguţ

Nemulţumiri, frustrări, revoltă, refuz şi multe alte reacţii faţă de impunerea purtării unei măşti ca măsură de protecţie faţă de viruşi; aşa am trăit în ultimele luni chinul sau obsesia măştii salvatoare.

Am văzut oameni care nu suportau să fie obligaţi să poarte mască, invocau dreptul la libertatea de alegere şi exprimare, instigau la nesupunere şi chiar violenţă. Oare chiar aşa de sensibili am ajuns când este vorba de... Mască?

Eu aş privi şi din altă perspectivă. Până să vină peste noi această pandemie, oare n-am mai purtat mască? Ba da! Uneori chiar şi câte două-trei sau mai multe măşti simultan. Şi nu ne deranjau absolut deloc, ba chiar ne făceau să ne simţim superiori, în siguranţă, respectaţi şi apreciaţi de ceilalţi. Ieşeam cu măştile la noi de fiecare dată când aveam de-a face cu lume multă sau cu prieteni, apropiaţi, colegi de la care aşteptam laude, în faţa cărora doream să ne impunem şi să-i dominăm, să ne simţim superiori, să ne dăm nouă satisfacţie. Iar dacă cineva ar fi îndrăznit să ne apostrofeze sau să se lege de masca pe care o purtam cu dezinvoltură (eventual să ne solicite să renunţăm la ea ca să ne arătăm adevărata faţă), deveneam irascibili, morocănoşi, ne victimizam şi dizolvam în aburul orgoliilor noastre încrederea, prietenia şi respectul celorlalţi faţă de noi.

Altfel spus, de câte ori nu purtăm cu nonşalanţă masca făţărniciei, a invidiei, a minciunii, a linguşelii, a mândriei, a "omului de pus pe rană", a "mielului rătăcit de turmă", a neajutoratului, a infatuatului, a preţiosului, a descurcăreţului fără scrupule... Vă las pe dumneavoastră să continuaţi cu alte măşti purtate în propria viaţă. În fond, această pandemie ne-a pus în situaţia de a zări cu uşurinţă paiul din ochiul celuilalt, fără să observăm bârna din propriii ochi, fără să ne dăm seama că am purtat şi până acum o diversitate de măşti, confecţionate din gândurile ascunse, emoţiile şi interesele noastre, toate afişate pe chipul nostru ori de câte ori viaţa ne oferea ocazia să profităm din plin de ea. Luigi Pirandello ne spune: "Vei învăţa pe cheltuiala ta că de-a lungul vieţii vei întâlni mai multe măşti decât chipuri". Da, este o realitate, o experienţă de viaţă din care ne putem (re)descoperi, putem învăţa şi îndrepta tot ceea ce n-am putut observa sau conştientiza în viaţa noastră de până acum, fiind prinşi cu agoniseala deşertăciunilor zilnice. Trăim situaţia soldatului din linia întâi care zile în şir a cărat în spate rucsacul greu şi apăsător fără să aibă vreme să se uite de ce este atât de greu. Şi când armistiţiul de câteva ceasuri îi permite să scotocească în rucsac, descoperă că din cele pe care le căra cu el aproape nimic nu-i foloseşte şi îl secătuieşte de puteri.

Pe frontul acestei pandemii avem ocazia şi timpul potrivit să ne privim cu sinceritate şi autenticitate chipul şi să ne analizăm masca purtată cel mai des până acum, să avem curajul să renunţăm la acele măşti care ne îndepărtează de ceilalţi, ne schimonosesc adevăratul nostru chip, adevărata noastră faţă. Poate aşa, chiar de la începutul acestui nou an, asemenea artistei americane Tracy Chapman, vom descoperi şi vom putea spune şi noi că: "am văzut şi am întâlnit îngeri, purtând masca unor oameni obişnuiţi, care trăiesc o viaţă obişnuită".