Isus Cristos, model al formării pentru Sfânta Preoţie

de pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă

Răspunzând invitaţiei de a scrie câteva rânduri despre vocaţia şi formarea la Sfânta Preoţie în Seminarul Mare din Iaşi, primul gând care mi-a venit în minte a fost acela de a merge direct la ceea ce reprezintă pentru noi fundamentul şi scopul ultim al formării în seminar, şi anume Isus Cristos.

Orice proces de formare în Seminar are atât ca bază, cât şi ca scop ultim relaţia personală cu Isus Cristos. Acesta este punctul stabil.

Observăm cum, odată cu trecerea anilor, diferite aspecte în formarea seminarială se schimbă, ceea ce "ieri" era important, "astăzi" sau "mâine" poate fi considerat ca fiind ceva secundar. Este suficient să ne gândim numai la schimbările aduse şi în seminar în ultimul an de virusul SARS-CoV-2 (uneori cursuri on-line, purtarea măştii, distanţarea fizică, dezinfectarea mâinilor etc.), pentru a întări afirmaţia că modul în care este prezentată formarea în Seminar se schimbă cu trecerea timpului. Şi este normal să fie aşa. Ceea ce însă nu se schimbă niciodată în Seminar este temelia: relaţia personală cu Isus Cristos. Dacă în procesul de formare lipseşte temelia, cu timpul, ceea ce se construieşte se va prăbuşi.

Relaţia cu Isus Cristos reprezintă însă şi scopul formării în Seminar. Nu există un alt scop al formării decât a fi în Cristos. Apostolul Paul le scrie corintenilor: "Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi" (2Cor 5,17). A fi în Cristos. Ştim că deja prin sacramentul Botezului am fost "inseraţi" în Cristos, iar drumul nostru de credinţă are ca scop să creştem tot mai mult în relaţia personală cu el, călăuziţi de lumina Duhului Sfânt. Pentru aceasta, pe drumul formării se dedică timp şi pasiune prezenţei lui Cristos.

Luându-l pe Cristos ca model de formare, poate ne întrebăm: Ce fel de educator este Cristos? Sau, altfel spus: Cum educă Cristos? Isus nu ne învaţă o teorie, ci este un educator care ne formează inima. Prin viaţa şi învăţătura sa, Isus vrea să ne pună în relaţie cu Dumnezeu Tatăl. Însă, pentru a ajunge să fie un astfel de educator, ştim că mai întâi el însuşi s-a format, el însuşi a învăţat. Înainte de a începe să predice, Isus a stat timp de treizeci de ani într-un loc fix, la Nazaret, într-o familie, şi a învăţat. Isus a predicat doar trei ani, şi pentru cei trei ani s-a pregătit timp de treizeci de ani. Această proporţie ne poate indica drumul spre diferite reflecţii care să ne ajute să înţelegem îndelunga formare spre Sfânta Preoţie.

La întrebarea: Cum educă Cristos?, subliniez că Isus educă plecând de la viaţa concretă a destinatarului, interogând şi corectând acolo unde este cazul. Din evanghelie observăm cum Isus îşi desfăşoară activitatea în mijlocul oamenilor: le cunoaşte preocupările, intră în dialog cu ei şi, în multe situaţii, se foloseşte de parabole pentru a transmite vestea cea bună. Să nu uităm însă că Isus Cristos nu ezită să atragă şi atenţia (să corecteze) atunci când este cazul sau când cei care îl urmează se îndepărtează de voinţa lui Dumnezeu (cf. Mc 9,33-35). Isus corectează pentru că vrea binele persoanei. Şi mă întreb acum: Noi, când corectăm (în cazul în care corectăm), cu ce intenţie facem acest lucru? Căutăm şi noi mereu binele persoanei asemenea lui Isus?

Astfel, drumul de formare spre Sfânta Preoţie presupune a fi în Cristos. Iar a fi în Cristos înseamnă a învăţa de la el: nu în mod exterior, ci lăsând ca el - din interior - să formeze o persoană nouă după cum accentuează Apostolul Paul în textul amintit mai sus.