În acea zi nu am mai primit bomboane
prelucrare de pr. Felician Tiba
Cine nu s-a bucurat de tot ceea ce primea când era copil? Îmi amintesc și astăzi că era suficient să scârțâie o bucată de celofan în preajma mea și deja mă bucuram crezând că e ciocolată.
Și cum la biserică era cam singurul loc unde părintele ne mai dădea câte ceva gratis, mai exact bomboane, mergeam cu drag și chiar cu nerăbdare. Știam că duminica, mai ales dacă răspundeam bine la întrebările părintelui de la predică, sigur ne căpătam cu o mână de bomboane.
Într-o zi, mai târziu aveam să-mi dau seama că era vorba de Miercurea Cenușii, așa cum obișnuia, părintele a coborât de la pupitru și a început să ne întrebe cu privire la evenimentul pe care îl celebram, cu aluzie directă la Postul Mare, în special la pătimirea lui Isus. Răspunsurile veneau pe bandă, pentru că noi obișnuiam de mici să participăm la Calea sfintei cruci și cred că nu era în biserică un copil care să nu fie capabil să spună pe de rost ce se întâmpla la fiecare dintre cele paisprezece stațiuni, așa încât a fost o predică reușită, iar noi eram încântați, nu atât pentru că am fost capabili să răspundem la toate întrebările, ci pentru că la sfârșit vom primi, ca de obicei, faimoasele bomboane.
La sfârșit însă, surpriză, părintele nu ne-a mai dat bomboane, ci ne-a pus cenușă pe cap. Pentru că a pus la toată lumea, nici noi nu ne puteam sustrage ritualului, așa că ne-am procopsit cu pulberea cenușie pe cap, de care am și făcut haz, pentru că fiecare primise mai mult decât celălalt. În acea zi am înțeles că Postul Mare înseamnă și să renunți la ceea ce îți place cu adevărat, fără să te superi și fără să murmuri, ba chiar cu bucurie. (Carmil).