De la stupoare la încântare
de pr. Cristian Chinez
Se spune destul de frecvent: cine crede că le știe pe toate nu se mai miră de nimic. Poate exprima doar un soi de nedumerire: "Cum se poate așa ceva?" În schimb, stupoarea implică chiar un fel de blocaj. Atunci când părinții, spre satisfacția proprie, își surprind copiii cu fel de fel de trucuri și "invenții", nu fac altceva decât să-i uluiască sau să-i năucească. Nu-i stimulează pe calea progresului sau a cunoașterii. De la Zâna Măseluță și până la Moș Crăciun... Prin toate acele încercări de a plasa propria sa responsabilitate sau propriul său rol spre personaje fictive, nu fac altceva decât să-i împingă pe copii (atât de dornici de a descoperi și a cunoaște) spre o fundătură, din care unii reușesc cu greu să mai iasă.
Este cu totul altceva când constați cu uimire că tot ceea ce știai sau gândeai până la un moment dat despre un anumit lucru sau o anumită persoană nu înseamnă totul. Iar aceasta te face să te deschizi spre noutate, te atrage și te determină să înaintezi în cunoaștere. Spre încântarea ta proprie, atât de înălțătoare. Căci ceea ce știai până acum nu înseamnă că era fals (ca în basme), numai că există ceva în plus. Iar de aici înainte totul este în creștere. Până la căutarea sublimului.