Respectul faţă de părinţi

prelucrare de pr. Felician Tiba

Când mi-am dat seama pentru prima dată de ce spuneam "mamă" mamei şi "tată" tatălui, atunci am înţeles cât de importanţi sunt părinţii în viaţa unui copil. Până atunci eu credeam că aşa îi cheamă.

Niciodată nu mi-am pus problema că au un alt nume decât cel pe care eu îl învăţasem încă de mic şi pe care îl repetam insistent, mai ales atunci când aveam nevoie de ei.

Curând aveam să-mi dau seama că şi modul de a mă adresa era diferit de cel pe care îl aveam faţă de fraţii sau prietenii mei. Nu era "tu", ci "matale", o formă aparent arhaică, dar plină de semnificaţie, o formă care îmi amintea de fiecare dată când o pronunţam că eu eram copilul, iar ei erau părinţii.

Şi chiar dacă "matale" mă ţinea mai la distanţă, aceasta m-a învăţat că eu am intrat în lume prin ei, nu ei prin mine, m-a învăţat că aşa cum ei au obligaţii faţă de mine, la fel am şi eu faţă de ei. Şi m-a mai învăţat un lucru: că în viaţă voi reuşi doar dacă voi şti să respect. Respectul este acela care ţi-l apropie pe om, aşa cum tot el te face plăcut în faţa oamenilor. Lipsa de respect te îndepărtează de oameni, în timp ce prezenţa lui ţi-i face prieteni.

Pe undeva, de când "tu" a luat locul lui "matale" sau al lui "dumneavoastră" şi relaţia cu Dumnezeu a avut de suferit. Totul e relativ, totul este permis, totul trebuie să fie în favoarea noastră. Cu alte cuvinte, drepturi, da, obligaţii, dacă se poate, mai puţine. Viaţa însă ne demonstrează de multe ori că aşa cum ne-am format de mici, cum am ştiut să-i respectăm pe părinţi, aşa vom fi respectaţi şi noi. Respectaţi ca să fiţi respectaţi!