"Episcopul se pune umil, pe urmele lui Cristos, în slujba fraţilor lui"

Interviu cu PS Claudiu-Lucian Pop, de Alexandra Cojan

Preasfinţitul Claudiu-Lucian Pop, episcop titular de Mariamme şi episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, a fost transferat, miercuri, 14 aprilie, în funcţia de episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla. Noul episcop îi urmează în funcţie regretatului episcop Florentin Crihălmeanu, care a murit pe 12 ianuarie, la vârsta de 61 de ani. Înscăunarea noului episcop eparhial a avut loc sâmbătă, 24 aprilie, eveniment la care a participat şi PS Iosif Păuleţ. PS Claudiu a avut amabilitatea să ne ofere un interviu prin intermediul ERCIS FM.

- Preasfinţite Claudiu, cum aţi primit această nouă misiune, de a fi episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, căci bănuiesc că trăirile au fost puţin diferite faţă de anul 2011, atunci când primeaţi pentru prima dată misiunea de a fi episcop?

E o parte care s-a schimbat, e o parte care rămâne constantă şi care face parte din trăirea tuturor creştinilor, indiferent că suntem simpli credincioşi, preoţi, episcopi sau mai mult. E o parte de bucurie, fiindcă e o misiune primită din partea Domnului pentru poporul lui Dumnezeu, şi asta nu poate să nu aducă bucurie. Întotdeauna când Dumnezeu ne cheamă, când Dumnezeu este prezent în viaţa noastră, bucuria ne copleşeşte. Pe undeva, ca şi la Betleem, atunci când magii ajung în prezenţa pruncului Isus, ne spune Sfânta Scriptură că s-au bucurat cu bucurie mare (cf. Mt 2,10). Bucuria este semnul prezenţei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, există şi reversul medaliei, când după primul moment începi să te gândeşti la volumul de muncă pastorală, de provocare ce se ascunde sau există într-o astfel de misiune. Când ştiu că e voia Domnului, atunci frica sau celelalte sentimente negative îşi pierd consistenţa. Ştii că Dumnezeu te cheamă şi că Dumnezeu este lângă tine tot timpul.

- Eparhia de Cluj-Gherla era numită zilele acestea de mulţi ca fiind una efervescentă.

În primul rând, aşa cum spuneţi, este o eparhie importantă în Biserica noastră, dar care nu-mi era întru totul străină. Pe de o parte, cu PS Florentin exista o prietenie spirituală, o împărtăşire ca între episcopi: existau vizite, existau momente de comuniune şi de aceea nu pot să spun că mi-e cu totul străină. Ştiu că e, într-adevăr, o episcopie importantă, cu multe realităţi spirituale bine dezvoltate, cu structuri, cu laici implicaţi, cu preoţi bine formaţi. Şi, pe de altă parte, dacă e şi o provocare, e şi partea bună, anume că există o bază care trebuie întreţinută, făcută să crească, să se dezvolte. Şi, în acest sens, dacă ne întrebăm oare cum putem face să crească acest lucru sau cum putem să-l întreţinem, să nu-l lăsăm să se piardă, este, cu siguranţă, puterea lui Dumnezeu şi dragostea lui Cristos care trebuie adusă în orice realitate umană. Episcopul nu e singur. E important să fie înconjurat de preoţi, de laici capabili, şi să aibă o echipă cu care să colaboreze.

- Cum vedeţi misiunea episcopului?

Este o misiune de slujire şi asta cred că trebuie să înţeleagă bine şi preoţii, şi laicii: episcopul nu merge în faţa turmei ca un stăpân care porunceşte, care comandă, ci care se pune umil, pe urmele lui Cristos, în slujba fraţilor lui, în slujba preoţilor, în slujba Bisericii. Cel care vrea să fie cel dintâi să fie slujitorul tuturor (cf. Mc 10,43-44). Şi dacă episcopul reuşeşte să transmită acest aspect, adică să fie, într-adevăr, un alt Cristos în faţa oamenilor, cred că lucrurile merg în direcţia bună. Nu cred că trebuie să facem neapărat minuni, miracole, ci doar să facem ceea ce Isus ne cere, să urmăm poruncile lui, să ascultăm cuvântul lui, iubirea să caracterizeze orice gest şi orice faptă.

- Aşadar, un episcop e chemat să găsească echilibrul dintre a sluji şi a se ocupa de organizarea episcopiei. Cum este chemat să facă acest lucru mai ales acum, pe timp de pandemie, când comunităţile au nevoie să-l simtă pe păstorul lor aproape?

Suntem în anul dedicat Sfântului Iosif, iar Episcopia de Cluj-Gherla îl are ca sfânt patron pe Sfântul Iosif. Mă gândesc la el ca la un exemplu concret şi un model. Dacă e să ne gândim la momentul de după naşterea lui Isus, când Irod încearcă să omoare pruncul, Iosif este tot timpul cu urechea deschisă la cuvântul îngerului. Şi îngerul îi spune: Ridică-te şi mergi în Egipt (cf. Mt 2,13), Ridică-te şi mergi în ţara lui Israel (cf. Mt 2,20) şi aşa mai departe.

Dacă e să vorbim de pandemie, cred că era o pandemie mult mai mare în sens spiritual cea în care se năştea Isus şi în care Sfânta Familie îşi desfăşura primii ani împreună cu pruncul Isus. Deci, pericole au existat tot timpul şi vor continua să existe. Problema noastră este dacă încercăm să le înfruntăm singuri, doar cu mijloace umane, sau ascultăm glasul îngerului şi încercăm să înţelegem care sunt semnele timpului, ce vrea Dumnezeu să ne spună şi prin această pandemie. Dar, dincolo de normele de prevenţie, cu siguranţă, Dumnezeu ne dă lumina necesară pentru a ajunge la sufletele credincioşilor.

Mă gândesc la amploarea pe care au luat-o în această perioadă mijloacele de comunicare. Noi eram pregătiţi şi ne gândeam deja cum să transmitem. Dar în situaţia de pandemie nu a mai fost vorba să "ne pregătim", ci am fost puşi în situaţia faptului concret de a pune în aplicare: o realitate precum ERCIS FM, care se adresează tuturor credincioşilor, nu doar celor din Episcopia de Iaşi, ci şi celor care au o conexiune de internet şi pot să ne asculte; sau Sfintele Liturghii transmise. Sigur că nu e acelaşi lucru, sigur că partea esenţială la care trebuie să revenim este prezenţa fizică.

Dar până una alta, în situaţia în care putem combina o prezenţă fizică cu o însoţire spirituală continuă prin radio, prin televiziune, prin internet, cred că trebuie să găsim un echilibru şi să rămânem tot timpul deschişi la cuvântul îngerului, pentru a înţelege ce şi cum vrea Dumnezeu să ne manifestăm în această perioadă. Cu siguranţă, sunt lucruri bune pe care le putem desprinde din această pandemie. O reîntoarcere la esenţial. Probabil mulţi credincioşi au descoperit acum cât de frumos era sau cât de important era înainte să poţi participa fizic la Sfânta Liturghie.

Această situaţie de pandemie ne-a învăţat să ne aducem aminte de lucrurile simple, frumoase, care sunt daruri ale lui Dumnezeu şi miracole în fiecare clipă în viaţa noastră. Noi ne aşteptăm la miracole ca la semne extraordinare venite din cer, dar un miracol este faptul că respirăm. Respirăm prin iubirea lui Dumnezeu, din inima lui Dumnezeu. Să încercăm să folosim şi acest moment greu, dificil de pandemie, pentru a ajunge la inima credincioşilor ca păstori, episcopi, preoţi, dar şi credincioşii să se sprijine între ei. Fiecare e dator să vestească evanghelia şi bucuria evangheliei, indiferent că este pandemie sau nu.

- Un gând pentru cei din Dieceza de Iaşi, care împreună cu PS Iosif Păuleţ vă felicită şi vă însoţesc cu rugăciunea.

Le mulţumesc foarte mult, în primul rând Preasfinţitului, dar şi preoţilor şi credincioşilor, căci am primit multe mesaje şi contez cu adevărat pe rugăciunea voastră. Cred că trebuie să redescoperim şi acest fapt: fie că suntem greco-catolici, fie că suntem romano-catolici, suntem o unică Biserică. Suntem separaţi de distanţe câteodată, suntem separaţi de maniere diferite de a trăi spiritualitatea şi viaţa noastră, dar suntem o unică Biserică. Vă spun cu toată sinceritatea că mă simt mult mai confortabil, mai înconjurat, ştiind că, de exemplu, şi credincioşii Diecezei de Iaşi sunt împreună cu mine, în măsura în care pot, că mă susţin cu rugăciunea, că suntem, într-adevăr, o familie a lui Dumnezeu. Vă mulţumesc pentru acest lucru şi pentru faptul că îmi daţi posibilitatea să le transmit gândul meu bun şi însoţirea în rugăciune, cerându-le în acelaşi timp şi rugăciunea lor.