Am înviat împreună cu Cristos

de pr. Florin-Petru Sescu

În curgerea obişnuită a vieţii, din punct de vedere fizic, nimeni nu reuşeşte să facă diferenţa dintre un om care este creştin şi unul care nu este. Asta pentru că nu există nicio diferenţă între ei.

Dacă Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea sa, lucrul acesta este valabil atât pentru lumea noastră, cât şi pentru ţările de misiuni sau ţările căzute în război, foamete şi sărăcie. Omul este acelaşi, creştin sau necreştin, bogat sau sărac, din Europa sau din altă parte a lumii. Dumnezeu ne-a creat pe toţi la fel şi ne iubeşte pe toţi la fel, lucru pe care l-a confirmat Isus prin pătimirea şi moartea sa pe cruce.

Dar dacă un creştin nu este cu nimic diferit de ceilalţi, din punct de vedere fizic, atunci prin ce se deosebeşte? Diferenţa este făcută de modul în care gândeşte, vorbeşte, trăieşte şi acţionează, pentru că el "a înviat împreună cu Cristos" (Col 3,1). În toată viaţa lui, dar mai ales în perioada pascală, creştinul este dovada vie că Isus a înviat, că el este victorios, că el gândeşte şi vorbeşte, alege şi acţionează, suferă şi se bucură prin, cu şi în omul credincios. Creştinul care a înviat cu Cristos trăieşte cu Cristos şi dă mărturie despre speranţa în înviere.

Există un gest exterior frumos prin care creştinii din toate timpurile şi de peste tot, chiar şi cei din misiune, dau mărturie despre învierea lui Isus, iar acest gest este acela de a aprinde o lumânare de Paşti şi de a o purta acasă sau la cineva drag. Această lumânare este semnul speranţei şi al credinţei în înviere. Dar speranţa, lumina şi bucuria învierii sunt realităţi care trebuie împărtăşite nu numai cu cei dragi, ci cu toţi oamenii, pentru că darul învierii nu este unul particular sau local, ci universal. Toţi trebuie să se bucure de speranţa învierii. Dacă am "înviat împreună cu Cristos", atunci faptele noastre sunt cele care dau mărturie în lumea de astăzi.

Biserica, comunitatea tuturor credincioşilor, prin glasul Sfântului Părinte Papa Francisc, ne invită să privim la cei săraci, marginalizaţi şi în suferinţă, care sunt imaginea lui Isus Cristos pe cruce. Pentru aceşti oameni, creştinii, trebuie să fie aprinsă lumânarea învierii, lumina speranţei ce vine de la Cristos. Dieceza de Iaşi, comunitatea noastră locală, se străduieşte şi ea să fie o lumină aprinsă, un semn de speranţă pentru oamenii săraci din Kenya, Coasta de Fildeş şi Panama. Mai mult, zilele acestea Episcopia de Iaşi, prin intermediul Centrului Misionar Diecezan şi al Asociaţiei Caritas Iaşi, desfăşoară un proiect umanitar pentru oamenii sărmani din Yemen, o ţară lovită cumplit de foamete şi război.

Aşadar, aceasta este diferenţa dintre un creştin şi alţi oameni, nu o diferenţă fizică, ci una spirituală. Creştinul este o mărturie pentru lume, că în el trăieşte acelaşi Cristos, mort şi înviat, suferind şi totuşi plin de măreţie. Creştinul este dovada că, oricât de încrâncenată este lumea în care trăim, oricât de obosită şi concentrată pe problemele care o macină, are puterea de a învia din propria suferinţă, dând mărturie de solidaritate, bunătate şi caritate. Creştinul moare pentru sine, pentru ca Isus să trăiască prin el; orgoliul creştinului se stinge pentru ca iubirea lui Cristos să se aprindă în el. Creştinul este în lume ceea ce este lumânarea pascală în biserică, o mărturie luminoasă a învierii lui Cristos.