Cea mai importantă zi din istorie: Buna-Vestire

La 25 martie, în fiecare an, celebrăm una dintre cele mai mari şi importante sărbători din calendarul nostru, pe care de multe ori o trecem uşor cu vederea. Este vorba de misterul Bunei-Vestiri, când Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl, binevoieşte să coboare în sânul unei tinere fecioare, Maria din Nazaret, pentru a intra în istoria zbuciumată a omenirii. Nimeni n-a mai auzit să se întâmple pe pământ un eveniment mai mare de care să depindă întreaga istorie şi viaţă a omului.

Au fost şi sunt înscrise în viaţa acestui pământ şi în istoria omenirii nenumărate pagini care vorbesc de minunăţiile din universul creat sau care elogiază mersul şi istoria lumii. Aş vrea să amintesc un singur fapt despre care au vorbit mijloacele de comunicare din anul 1969, în ziua de 20 iulie. E vorba despre un lucru nemaiauzit până atunci, o performanţă a tehnologiei şi a ştiinţei de care toată omenirea a luat act: astronautul Neil Armstrong (1930-2012) a fost primul locuitor al pământului care, la bordul unei navete spaţiale cu numele Apollo 11, a ajuns să pună piciorul pe lună. Cosmonautul însuşi, după primul pas pe suprafaţa neexplorată a lunii, a declarat cu mare bucurie: "Un pas mic pentru om - un salt uriaş pentru omenire".

Era firesc ca preşedintele Statelor Unite ale Americii de atunci, Richard Nixon (1913-1994), să laude această reuşită a ştiinţei moderne, repetând şi el: "Punerea piciorului unui om pe lună este cel mai mare moment din istoria omenirii". Avea dreptate în felul său, căci ştiinţa, în cucerirea spaţiului, ajunsese la o performanţă fără precedent. Toţi au aplaudat afirmaţia.

S-a întâmplat însă un alt fapt interesant pe care îl notează istoria. Un mare teolog protestant, un vestit predicator, Billy Graham, născut la 7 noiembrie 1918, ţinând un discurs în faţa unui mare număr de oameni adunaţi pe un stadion, a dorit să facă o precizare referitoare la declaraţia preşedintelui Nixon, aducând în discuţie un alt moment, cel mai mare din istorie, cu aceste câteva cuvinte: "Cu tot respectul cuvenit preşedintelui Richard Nixon, cel mai mare moment din istoria omenirii n-a fost atunci când omul a pus piciorul pe lună, ci atunci când Dumnezeu cel infinit şi veşnic a pus piciorul pe pământ în persoana lui Isus Cristos". Atunci, un sol ceresc a adus pe pământ vestea cea mai mare pentru întreaga omenire, o veste pe care Biserica o aminteşte mereu în ziua de 25 martie şi care pe drept poartă numele de Buna-Vestire, adică intrarea în lume, tot printr-un pas uimitor, a celui care s-a angajat să aducă lumii salvarea şi mântuirea. Pe el, lumea creştină îl recunoaşte şi îl proclamă mântuitor al întregii lumi, invocându-l cu un nume care nu mai poate fi şters: regele tuturor sufletelor, Isus - Fiul lui Dumnezeu şi fiul unei fecioare, Maria din Nazaret.

Acesta este adevărul pe care, an de an, întreaga Biserică, apuseană şi răsăriteană, îl celebrează, amintindu-l pe cel care conduce destinele omenirii şi aduce pe pământ fericire, mântuire şi pace. El realizează şi desăvârşeşte acest adevăr întrupându-se în sânul curat şi nevinovat al unei creaturi, al unei tinere fecioare. A săvârşit un act ceresc, un gest de sfântă umilinţă, un pas mic, în aparenţă, dar infinit de mare pentru omenire.

Întreaga Scriptură a Vechiului şi Noului Testament e plină de astfel de gesturi de iubire şi umilinţă, care fundamentează intrarea Fiului lui Dumnezeu în lume şi în istoria omului. Dumnezeu a hotărât să ia asupra sa firea noastră omenească, s-a făcut unul dintre noi, pentru ca noi să putem deveni asemenea lui: fii ai lui Dumnezeu. Nimeni nu a mai făcut un asemenea gest de totală umilinţă şi dăruire pentru oameni. Şi niciodată în istoria omenirii nu s-a mai auzit ca Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Mântuitorul omenirii, să găsească o asemenea cale de a coborî între oameni, alegând o fiinţă de pe pământ, o tânără curată care să-i fie mamă şi însoţitoare. Prin jertfa crucii sale, el a restabilit legătura tuturor celor născuţi din femeie cu Părintele ceresc, învrednicindu-i pe toţi să-şi recapete chipul şi imaginea pe care au avut-o înaintea primului păcat.

În conformitate cu cărţile liturgice vechi, ziua de 25 martie era o sărbătoare a Domnului nostru Isus Cristos, amintindu-se vestirea întrupării Domnului. Şi astăzi sărbătoarea este numită "In Annuntiatione Domini" (La vestirea Domnului), rugăciunile şi textele liturgice făcând referire şi la preacurata Fecioară Maria.

Ascultând cu atenţie cuvintele arhanghelului Gabriel: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei [...]. Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu" (Lc 1,28.35), descoperim această strânsă legătură între mamă şi Fiu, aşa încât ea, Maria, va fi numită Maica lui Dumnezeu.

Îngerul care vine să-i aducă marea veste a alegerii sale foloseşte limbajul profeţilor din Vechiul Testament, când ei vesteau timpurile mesianice; începe prin a o invita la bucurie pe Fecioara aleasă, asigurând-o de ajutorul lui Dumnezeu în împlinirea misiunii la care a fost chemată. Dumnezeu priveşte cu nemărginită iubire spre Maria; Domnul este cu ea; ea a aflat har în faţa Celui Preaînalt.

În momentul Bunei-Vestiri, Maria este expresia cea mai înaltă a aşteptării venirii lui Dumnezeu şi a lui Mesia, aşteptare ce a străbătut fără întrerupere întreg Vechiul Testament; ea este sinteza şi punctul culminant al aşteptării mesianice din partea poporului ales. Aşa a văzut lucrurile sfântul Luca în cântarea Magnificat - "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul"; tot aşa au văzut şi sfinţii părinţi ai Biserici, iar teologia contemporană reia gândul lor adânc. Cântând imnul de bucurie împreună cu Elisabeta, ea ne invită pe toţi să-l preamărim pe cel care îi însoţeşte fără încetare pe toţi cei care-l caută şi care se încred în el.

Trăind în atmosfera unei sărbători care ne vorbeşte despre o veste minunată ce a avut loc la începutul credinţei, nu trebuie să uităm că Maria rămâne mereu modelul unei slujiri fericite şi al unei iubiri cu totul speciale, nu numai faţă de cel pe care l-a primit în sânul ei, Isus, ci şi faţă de cei care ştiu să-l aleagă pe el ca veste bună. Pe ea o rugăm să umple inima noastră de bucurie în aşteptarea unei alte vizite, când papa Francisc, ca un adevărat înger şi trimis al lui Dumnezeu, ne va chema să mergem împreună în întâmpinarea lui Isus, care vrea să vină la noi, odată cu sfânta Fecioară Maria, mama lui şi mama noastră. Sub braţele sale iubitoare ne vom simţi cu adevărat în grădina ei, acasă la noi, în România, în Moldova, aici la Iaşi. În această lumină şi cu acest dor trebuie să repetăm: "Cu bunul Isus să ne binecuvânteze şi să ne ocrotească Fecioara de sus!"

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi