Viitorul tinerilor, o prioritate a statului
Omul își găsește împlinirea atât în comuniune cu semenii, cât și printr-o bună relație cu Dumnezeu. Prin urmare, a sluji - atributul suprem al lui Isus - trebuie să fie propriu fiecărei persoane, societății în ansamblu, dar mai ales organismelor statale, care sunt destinate să fie sprijin și model pentru cei pe care îi reprezintă.
Astăzi, când libertatea este aproape nelimitată și diverse curente ideologice amenință formarea unor generații noi integre și puternice, este necesară întoarcerea la cuvântul lui Dumnezeu, care îndeamnă la generozitate și curăție a spiritului.
De aceea, oportunitatea unei bune educații, protejarea familiei, o societate civilizată în care și cele mai simple reguli sunt respectate, comunități cu suflu constructiv, un stat în care grija pentru integrarea celor vulnerabili este o prioritate, toate acestea sunt aspirații legitime atât în sens laic, cât și creștin, ale oamenilor dornici să se dezvolte pentru a oferi lumii capacitățile lor.
Iată de ce este necesar să ne rugăm împreună cu Sfântul Părinte pentru decidenții politici și, de ce nu, la chemarea lui Dumnezeu să ne implicăm activ în viața statului: pentru ca glasul Domnului să fie cunoscut în lume și pentru ca statul să devină un garant al împlinirii voinței sale de iubire și slujire, cu privire la om și societate.
Daniela Dămoc