Luna noiembrie, luna celor vii şi a celor morţi

În fiecare an, în luna noiembrie, porţile cimitirelor noastre sunt deschise şi-i primesc pe cei vii, ca să intre în ele şi să facă din nou experienţa comuniunii cu toţi cei adormiţi întru Domnul. Este o adevărată şi impresionantă sărbătoare să vezi familiile grupate, în reculegere, aşteptând cu răbdare sosirea preotului la căpătâiul celor dragi răposaţi. Pentru a trăi aceste momente, mulţi se întorc în comunitatea natală pentru a se întâlni cu rudele şi împreună merg la mormintele celor care nu mai sunt printre noi.

Se păstrează încă, în unele locuri, frumosul obicei de a duce la cimitir şi a aşeza pe mormânt - alături de lumânări şi flori - fructe, alimente, băuturi, pe care cei adunaţi le servesc după slujirea făcută de preot, în semn de comuniune cu cei răposaţi, sau le împart ca pomană celor săraci. Tot cimitirul răsună de rugăciunea: Odihna veşnică dă-le-o lor, Doamne, şi lumina fără de sfârşit să le strălucească! Să se odihnească în pace! Amin. Este vorba despre acea lumină în care răposaţii noştri îl vor vedea pe Dumnezeu aşa cum este, faţă în faţă. Este lumina în care sperăm că vom străluci şi noi într-o zi, tresăltând de bucurie alături de fraţii noştri, intrând în împărăţia pregătită pentru noi încă de la întemeierea lumii (cf. Mt 25,34).

Chiar dacă ne întristează moartea celor dragi, mergem la cimitir nu ca să-i jelim, ci mai degrabă ca să trăim împreună cu ei adevărate momente de comuniune în spirit şi să fortificăm în noi credinţa în înviere, potrivit cuvintelor lui Isus: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci" (In 11,25-26).

Sunt multe motive care ne-ar putea face să cădem pradă deznădejdii sau chiar disperării, totuşi cuvântul lui Isus este mai puternic şi ne dă motive de speranţă şi de bucurie. Biblia ne asigură că moartea nu are ultimul cuvânt în viaţa omului. Dumnezeu ne-a creat pentru viaţă, nu pentru moarte. Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a murit şi a înviat ca noi să avem viaţă prin el. Facem parte din poporul Dumnezeului celui viu. Acest Dumnezeu ne cheamă la viaţă, nu la moarte. El, care l-a înviat pe Isus din morţi, va învia şi trupurile noastre supuse putrezirii (cf. Rom 8,11).

Dacă suntem pătrunşi de aceste adevăruri de credinţă, vom merge totdeauna în cimitir mai degrabă zâmbind decât plângând: "Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu" (In 14,1-3).

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi