Octombrie, în prezenţa Mamei cereşti

Cu luna octombrie, toamna îşi face din ce în ce mai mult simţită prezenţa, zilele deja sunt mai scurte, adierea vântului face ca frunzele, cu marea diversitate a coloritului lor, să se desprindă de ramurile care le-au dăruit seva vitală, să se aştearnă ca un covor pe pământ, să ne bucure privirea şi apoi devin hrană pentru pământ.

Ţăranul e uimit. "După ce a semănat cu lacrimi, el seceră cu bucurie", simte bucuria recoltei, a darului fructelor pământului, într-o îndreptare duioasă a privirii spre cer, într-o sinceră mulţumire. Dar este o bucurie care se amestecă mult cu melancolia, provocată şi de vremea mohorâtă. Poeţii au pus în versuri aceste sentimente.

Toamna, inevitabil, ne conduce mintea spre iarnă, spre momentul în care natura va muri, spre momentul în care şi noi vom muri... Aminteşte Ecleziastul: "Pentru toate există o vreme şi un timp, pentru toate cele plăcute sub ceruri. Este un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri; un timp pentru a planta şi un timp pentru a smulge ce s-a plantat" (Qoh, 3,1-2).

În momentele de melancolie, deseori ne îndreptăm spre cea mai scumpă fiinţă, spre mama. Rămânem uimiţi privind o mamă care îşi ridică pruncul la piept, îl leagănă şi îl priveşte cu atenţie pentru a-l săruta şi a-i transmite cât de mult îl iubeşte. Nu prin vorbe, ci mai ales prin fapte. O mamă care îşi priveşte odorul este o mamă cu adevărat frumoasă, pentru că străluceşte pe chipul ei iubirea pentru minunea pe care o ţine în braţe. O mângâiere, o îmbrăţişare, un sărut pe frunte dăruite de mama fac minuni. Specialiştii spun că este şi o lege înscrisă în firea noastră, iar apropierea mamei creează răspunsuri neuro-chimice care provoacă starea de bine.

Luna octombrie, în Biserica Catolică, este o lună dedicată sfintei Fecioare Maria, regina Rozariului. Dacă dialogul cu mama noastră naturală ne face atâta bine, dialogul cu Mama noastră cerească ne îndreaptă spre împlinirea noastră nu doar naturală, ci şi spirituală, pentru că ea ne conduce spre Isus.

Câtă mângâiere ne poate aduce dialogul cu ea, prin rugăciunea Rozariului! Amintindu-ne de misterele vieţii lui Cristos şi ale Maicii Domnului, repetăm "Bucură-te, Marie!" după "Bucură-te, Marie!"... Şi putem spune că putem contempla în miniatură faptele minunate înfăptuite de Dumnezeu şi relatate de evanghelii, iar aceste mistere - de bucurie, de durere, de slavă şi de lumină - sunt şi misterele propriilor noastre vieţi. Dintre toate rugăciunile, Rozariul este cel care ne apropie mult de Isus şi face acest lucru prin dulcea mijlocire a Maicii sale. Luna aceasta ne amintim de atâţia şi atâţia oameni, săraci sau bogaţi, părinţi, copii sau bunici, care au găsit în Rozariu forţa de a merge mai departe. Pentru mulţi sfinţi, sfântul Rozariu a fost arma indispensabilă a rugăciunii lor zilnice. Cu Maria, ei au mers la Isus şi spre fraţii lor.

Maria este cea care ne învaţă cum să ne îndreptăm spre Dumnezeu, dar şi cum să mergem spre fraţii noştri. Luna octombrie este şi "Luna misionară extraordinară", voită de papa Francisc. Sfânta Maria, primindu-l pe Isus în viaţa ei, a fost prima misionară care a mers în grabă spre cea care avea nevoie de ajutorul ei. Ea nu foloseşte cuvinte, ci se pune în mişcare, începe o călătorie, se îndreaptă către o altă persoană, avându-l pe Isus în inima sa. Maria ne învaţă şi pe noi că iubirea şi credinţa ne pun în mişcare, ne provoacă să mergem spre cel care are nevoie de sprijinul nostru.

În această lună, mai mult decât în oricare alta, să găsim timp pentru a ne ruga sfântul Rozariu, în biserici, în familie, dar şi singuri! Ne va face mult bine.

Pr. Adrian Blăjuţă