- Stiri Stiri Stiri - |
Au trecut la Domnul
Sr. Maria Ciobanu (sen.), din Congregația "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", a trecut la cele veșnice marți, 23 iulie, la vârsta de 78 de ani, în Căminul pentru bătrâni "Sfântul Iosif" din Iași. S-a născut la 23 octombrie 1940 la Iugani. A activat la Seminarul din Iași începând cu anul 1962, în Parohiile Hălăucești, Pildești și la Episcopie. A făcut primele voturi la 25 aprilie 1992, în capela Seminarului din Iași, iar voturile perpetue la 7 octombrie 1996, la Cacica. Timp de aproximativ 15 ani, sr. Maria și-a dus crucea suferinței într-un scaun cu rotile. Miercuri dimineață, 24 iulie, trupul neînsuflețit al sr. Maria a fost transportat la Iugani și depus în capela mortuară, iar vineri, 26 iulie, a avut loc Liturghia de înmormântare.
Pr. Petru Beța s-a stins din viață miercuri, 24 iulie, la vârsta de aproape 76 de ani. S-a născut la 13 august 1943 la Cucuieți, Solonț - Bacău. A absolvit Școala Generală de 7 clase în anul 1958 la Solonț, Liceul Seminarial din Iași în anul 1962 și Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 1968. A fost sfințit preot la 15 august 1968 la Iași de ep. Petru Pleșca. A activat ca vicar la Fărcășeni (1969-1970), Luizi-Călugăra (1970-1978), paroh la Arini (1978-2007). A fost preot pensionar la Luizi-Călugăra de la 1 septembrie 2007, iar din 4 august 2016 la Centrul de Îngrijire Măgura. La Arini s-a preocupat de construirea bisericii. Vineri, 26 iulie, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost transportat la Luizi-Călugăra. Liturghia de înmormântare a fost celebrată la 27 iulie de PS Petru Gherghel și ÎPS Ioan Robu, la Luizi-Călugăra.
În seara zilei de 16 august, sora M. Xaveria Jelitzka, SMCB, a fost chemată de Domnul. Sr. M. Xaveria era în vârstă de 91 de ani și celebrase jubileul de 65 de ani de viață consacrată în Congregația "Surorile Milostive ale sfântului Carol Borromeu". S-a născut la 16 decembrie 1927, în Stulpicani (Suceava, România). După ce a ajuns în Germania de Vest, la 6 mai 1951 a intrat în Congregația "Surorile Milostive ale Sfântului Carol Borromeu" din Altstädten (Allgäu). A făcut prima profesiune la 13 iunie 1954, la Emmaus. În urma unor studii de specialitate, a lucrat ca învățătoare la școala surorilor borromite din Alexandria (Egipt). În anul 1957, sr. M. Xaveria a depus voturile perpetue. În 1962 a fost numită maestră de novice la Alexandria, Cairo și Ierusalim. Între 1981 și 1984 a fost superioară a comunității din Cairo, iar din 1990 superioară a celei din Ierusalim. S-a retras la pensie în anul 2008. În anul 2012, i-a fost conferită distincția Ordinul de Merit al Germaniei, pentru angajamentul ei social și caritabil. Sr. M. Xaveria a rămas întreaga viață în contact cu Episcopia de Iași. Liturghia de înmormântare a fost celebrată miercuri, 21 august, în capela casei surorilor de la Ierusalim, fiind înmormântată în cimitirul St. Charles.