Micul conte

Istorioară morală de Christofor V. Schmid

Traducere de Bronislav Falewski

Bătrânul Menrad îi zise că această mare lumină se numeşte soare şi că el trăieşte deja de multe mii de ori mai mult decât micul Enric, că el umblă totdeauna aşa şi arde întruna, fără a avea nevoie de o picătură de ulei măcar.

- Aceasta nu pricep eu, zise Enric. Dar ce flori minunate ai tu aici!, începu el din nou, ridicându-se şi alergând la nişte răzoare, care fiecare se asemăna câte unui coş plin cu flori. Ce frumos sunt ele pictate cu roşu, galben şi albastru! Şi ce frumos sunt tăiate nenumăratele frunzuliţe, una la fel cu alta, şi ce gingaşe sunt! Şi din ce oare sunt făcute aceste frunzuliţe? Hârtie nu este, şi nici mătasea nu se poate compara cu ele. Spune, tu ai făcut toate aceste floricele? Oh! atunci trebuie să fi lucrat foarte mult la ele! La unele se observă nişte vine foarte subţiri şi fine. Pentru aşa ceva ai nevoie de un foarfece foarte fin şi nişte ochi nespus de ageri. Şi eu am făcut câteva floricele, dar aşa de frumoase nu ştiu să le fac.

Menrad îi zise că niciun om nu este în stare să facă asemenea flori şi că toate ies de la sine din pământ. Dar Enric nu voia să creadă una ca aceasta.

- Aşa ceva nici nu se poate, zise el, mai degrabă aş crede că tu le-ai făcut.

Sihastrul luă o capsulă cu seminţe de mac, vărsă în palmă seminţele cele mititele şi rotunde şi îi zise că în fiecare bob din acestea se găsesc o mulţime de flori de acelea roşii, dacă sămânţa se pune în pământ; şi tot astfel şi celelalte flori cresc tot din asemenea seminţe. Băiatul privi la sihastru, căutând să ghicească dacă vorbeşte serios, şi zise:

- Cum adică, dintr-un bob atât de mic să iasă o floare atât de mare?! Păi atunci un bob ca acesta ar trebui să fie făcut cu mult mai multă măiestrie, chiar decât un ceasornic de aur.

- Aşa şi este, zise Menrad.

- Dar cine a făcut această sămânţă?, întrebă băiatul. Mi se pare că ar fi mult mai uşor să faci toate aceste flori, decât o singură sămânţă de felul acesta!

Din nou privea la flori şi trecea de la un răzor la celălalt şi nu se mai putea sătura de vederea lor. Dar în acest timp soarele ardea deja destul de tare.

- Ce căldură mare dă această lampă! strigă el. Este aşa de departe şi totuşi răspândeşte o căldură atât de mare! Este o lumină minunată!

Menrad conduse pe băiat iar sub măr, care umbrea acuma frumos banca şi masa.

- Aici este foarte răcoros şi plăcut, zise el ridicându-şi ochii spre pom. Pomul este precum o umbrelă frumoasă, care ne apără nu numai contra luminii prea mari, ci şi contra căldurii. Cât este el de mare şi câte frunze poartă! Trunchiul, cum văd eu, este făcut din lemn. Dar acum nu prea aş mai crede că tu ai fi putut face aceste nenumărate frunze. O asemenea muncă ar fi fost totuşi prea mare!

8. Plante şi arbori

Între timp sihastrul intră în coliba sa şi prepară un mic prânz. Aduse mai întâi lapte şi pâine, apoi pentru băiat unt şi miere, în fine, un coşuleţ drăguţ cu cele mai frumoase mere; pentru sine însă rădăcini şi buruieni, un pepene mare de culoare galbenă aurie şi puţin vin roşu într-o sticlă. Enric luă cu mare poftă şi zise bătrânului:

- Dar de unde iei tu toate aceste bunătăţi? Mergi şi tu la pradă câteodată?

Sihastrul Menrad îi istorisi în timpul prânzului cât de minunat cresc toate.

- Iată - zise el apucând un măr, începând să-l taie şi să-l cureţe de coajă pentru băiat -, aceste mere din coşuleţ le am toate de la acest pom. Din rămurelele cele subţiri ies din când în când coşuri pline cu asemenea mere frumoase.

- Dar e şi adevărat acest lucru?, zise Enric, uitându-se foarte neîncrezător la Menrad.

Sihastrul luă pe băiat în braţe, trase o creangă în jos şi-i arătă băiatului merişoarele încă verzi.

- Vezi tu acuma cum ies ele din rămurele? Apoi devin din ce în ce mai mari şi la urmă devin aşa de mari şi frumos îngălbenite şi rumenite, ca acestea din coşuleţ. Iar pomul acesta mare, zise Menrad tăind mărul, a crescut dintr-o sămânţă mică, la fel ca aceasta care atârnă de cuţit. Acest pom îl cunosc încă de pe vremea când fusese o asemenea sămânţă. În fiecare dintre aceste seminţe se află câte un asemenea pom, ba chiar infinit de mulţi pomi. Dintr-o singură sămânţă am putea căpăta atâtea mere, încât lumea întreagă n-ar avea loc destul pentru a le cuprinde, iar un om care ar trăi chiar şi o mie de ani n-ar fi în stare să le numere.

- Şi pâinea aceasta se face din astfel din seminţe, continuă Menrad, arătând băiatului câteva boabe de grâu, pe care le aduse din coliba sa. Este acelaşi lucru ca şi cu seminţele de măr sau cele de flori. Dintr-un singur bob de grâu am putea scoate mii de pâini de acestea cum le vezi aici pe masă.

Sihastrul îi istorisi aceasta pe larg şi arătă acuma spre nişte lanuri de grâu, unde înainte nu erau decât bulgări de pământ. Enric alergă iute într-acolo şi, spre marea lui bucurie, găsi în fiecare spic boabe mici.

- Şi la fel, termină Menrad, e cazul la toate plantele verzi pe care le vezi în jurul tău. Toate: iarba de sub picioarele noastre, trandafirii cei înfloriţi de acolo, nenumăratele spice de grâu şi viţa care acoperă acolo coliba şi dealul deasupra colibei, stejarii şi brazii uriaşi de pe munte precum şi muşchiul cel mărunt de pe trunchiul mărului, toate s-au născut şi au înverzit dintr-un mic grăunte sau cel puţin ar fi putut să fie scos dintr-însul.

(va urma)