Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Au fost hirotoniți 19 preoți

În solemnitatea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, luni, 24 iunie, în catedrala din Iași, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, au primit hirotonirea întru Preoție 19 diaconi.

La Liturghia de hirotonire, PS Petru Gherghel i-a avut alături pe PS Aurel Percă, superiori și profesori de la institutele unde au studiat candidații, preoți din țară și străinătate. Peste 220 de preoți au concelebrat. Lor li s-au alăturat în rugăciune părinți și apropiați ai candidaților, călugări și călugărițe, precum și numeroși credincioși.

Ca pregătire apropiată pentru Preoție, candidații au făcut câteva zile de exerciții spirituale, cu rugăciune și meditații. Pentru diaconii de la Seminarul din Iași, exercițiile spirituale au fost ținute de pr. Florin Bejenaru, la Luncani, județul Bacău, în perioada 16-22 iunie.

După proclamarea evangheliei, fiind invitați să se apropie de altar, cei 19 candidați au răspuns "Prezent!" la auzirea numelui și au făcut un pas în față.

La predică, PS Aurel Percă a explicat că textele liturgice din acea zi scot în evidență trei idei: "bucuria", "uimirea" și "recunoștința", amintind că hirotonirea acestor 19 tineri este o bucurie pentru toți, pentru că "astăzi se realizează un vis, visul de a fi slujitorul lui Dumnezeu. Nu este doar capătul unei formări în Seminar pentru a ocupa o oarecare poziție socială, ci este investirea deosebită pe care tinerii de față o primesc pentru a lucra în Biserică, și nu poate fi decât primită cu bucurie".

După ce candidații au declarat înaintea poporului că vor să-și asume misiunea preoției, episcopul a primit din partea diaconilor promisiunea de ascultare și respect. În timp ce aspiranții la Preoție erau prosternați cu fața la pământ, corul a intonat "Litania tuturor sfinților". A urmat apoi impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare. În continuare, cei hirotoniți au îmbrăcat stola și ornatul, au primit ungerea cu sfânta crismă, le-au fost înmânate patena și potirul, iar apoi au primit sărutul păcii.

La finalul sfintei Liturghii, pr. nou-sfințit Richardo Dominic Baciu, în numele tuturor colegilor, a mulțumit pentru darul chemării la sfânta Preoție și pentru susținerea pe drumul formării. Iar apoi, alături de episcopi, preoții nou-sfințiți au împărțit binecuvântarea specială.

Marți dimineață, 25 iunie, noii preoți care au studiat la Institutul Teologic din Iași au celebrat în capela Seminarului o Liturghie de mulțumire pentru darul Preoției și pentru ajutorul dat de cei din Seminar.

În duminicile următoare, la 30 iunie sau 7 iulie, noii preoți celebrează prima sfântă Liturghie în localitățile natale.

Pr. Adrian Blăjuță

* * *

Preoții nou-sfințiți:
- Pentru Dieceza de Iași: Richardo Dominic Baciu, (Roman "Fericitul Ieremia"), Gabriel Balint (Oituz), Iulian Gabriel Cocianga (Luizi-Călugăra), Cătălin Farcaș (Iași "Sfânta Tereza"), Paul Alexandru Gabor (Nicolae Bălcescu), Emil Daniel Gașpar (Lespezi), Eronim Vârgă (Săbăoani "Sfântul Iosif").
- Pentru Arhidieceza de București (hirotonit la 29 iunie, la București): Octavian Constantin Enache (București "Adormirea Maicii Domnului").
- Pentru Dieceza de Chișinău/Republica Moldova (hirotonit la 23 iunie, la Chișinău): Gabriel Cochiorca (Faraoani).
- Pentru Ordinul Fraților Minori Capucini: Ciprian Benedic (Galbeni), Adrian Cojoc (Berzunți), Maricel Maxim (Huși "Sfântul Anton"), Daniel Tală (Pietricica/Bârzulești), Octavian Vacaru (Galbeni).
- Pentru Ordinul Fraților Minori Conventuali: Felix-Marian Blaj (Sagna), Alexandru Dîncă (Pildești), Mihai-Gabriel Jitaru (Galbeni), Ionuț Totu (Luizi-Călugăra)
- Pentru Congregația "Iosefinii lui Murialdo": Petru Țurcanu (Săbăoani "Sfântul Iosif").
- Pentru Congregația "Slujitorii Săraci ai Divinei Providențe" (Don Calabria): Adrian Cimpoeșu (Valea Seacă).
- Pentru Ordinul Carmelit: Marius Budău (Nicolae Bălcescu).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat