O îmbrățișare cât o mie de cuvinte
Suferința nu e un bine în sine, din contra, cine ar vrea să sufere? Cu toate acestea, ea este o cale, un ceva ce poate deschide porți, poate întâlni oameni, îi poate îmbrățișa, gesturi care uneori ne pot marca pe viață.
S-a întâmplat în catedrala din Iași, cu ocazia vizitei papei Francisc.
Încă de dimineață, Iosif - pentru că despre el este vorba -, tânărul pe care îl cunosc mai toți enoriașii parohiilor din Iași, a stat cu răbdare la rând ca să intre în catedrală spre a-l vedea pe papa. Și nu mică i-a fost mirarea când papa Francisc a ales să treacă chiar pe lângă el. L-a privit și i-a dat de înțeles că "acum e momentul". Iosif s-a apropiat, l-a îmbrățișat și l-a salutat în stilul său propriu, o îmbrățișare pe care au surprins-o toate televiziunile și, prin ele, lumea întreagă.
Iosif s-a născut cu o tetrapareză spastică și nu s-a îndepărtat niciodată de biserică, din contra, și pe ploaie, și pe ninsoare, și pe căldură, a fost mereu la timp la întâlnirea cu Isus, așa cum îi place lui să scrie; iar acum, iată-l lângă papa, chiar lângă inima lui, privindu-l și îmbrățișându-l, o îmbrățișare care nu putea să vină decât din partea lui Dumnezeu. Și pentru că nu era timpul de stat la sfat, Iosif s-a mulțumit să plângă de bucurie, să îngenuncheze și să mulțumească lui Dumnezeu pentru că, acceptând pentru el această încercare cu privire la sănătate, s-a învrednicit să fie îmbrățișat chiar de urmașul lui Petru, de papa de la Roma, de papa Francisc, o îmbrățișare care a făcut cât o mie de cuvinte, un gest pe care nu-l va uita niciodată și din care va trăi tot restul vieții.
Pr. Felician Tiba