Ne "descurcăm" sau "mergem împreună"?
Având de înfrumusețat o lume imensă într-o fărâmă de viață, trebuie să ne punem în comun capacitățile, acceptându-ne cu responsabilitate "insuficiența" și recunoscând nevoia de comuniune, de ajutor, de prietenie. În noi și în jurul nostru lipsește deseori curajul de a recunoaște că suntem mici, că avem nevoie de celălalt pentru a lăsa această lume mai bună și pentru a gusta fericirea.
Indiferent de vârstă, cu toții ne-am confruntat cu "omul descurcăreț", cu individul care și-a construit viața pe unul dintre cele mai abjecte verbe din lexicul românesc: "a se descurca". "A-i spune cuiva «descurcă-te!» înseamnă a lansa o invitație la mită, minciună, lingușire, fățărnicie, furt. «Descurcă-te!» înseamnă, de fapt, «fă ce știi, orice-ar fi, numai să iasă treaba ori să existe aparența că a ieșit». «Descurcă-te!» este expresia verbală, activă și nocivă a supremei șmecherii..." (N. Steinhardt, Primejdia mărturisirii). Și nu doar că am întâlnit astfel de oameni, ci luptăm în noi înșine cu ispita de a fi descurcăreți. Și nu mereu câștigăm! Succesul aparent al celor "descurcăreți" ne ademenește spre o viață plină de ipocrizie și compromisuri.
Fericirea nu are niciodată chipul "omului descurcăreț", ci se întâlnește în persoana celui care face din respectul și cunoașterea celuilalt valori existențiale. De fapt, "omului descurcăreț" i se opune întotdeauna "omul-comuniune", omul pentru care dialogul și adevărul rămân valori ce nu pot fi negociate. El este omul care alege să meargă împreună, alege echipa, comunitatea. El nu confundă spiritul de comuniune cu spiritul de turmă și nici nu face din viață un concurs, o competiție în care toți ceilalți sunt concurenți, adversari. El nu spune niciodată că nu are nevoie de celălalt.
Ori de câte ori avem pretenția ca să fie celălalt "om al comuniunii", să nu uităm că și alții au așteptări de la noi: suntem persoane în care cineva și-a pus încrederea, și-a revărsat iubirea, și-a deschis inima, convins fiind că suntem creați pentru a merge împreună. Să nu-l dezamăgim trăind ca "omul descurcăreț", disprețuindu-le speranța și inima.
Singur și stăpân pe lume, unicat în lume sau "cel mai cel" din lume sunt mentalități care se plătesc cu singurătatea și izolarea. Cine spune că nu are nevoie de celălalt, cine vede în celălalt doar un concurent, cine vrea cu orice preț să fie mai sus decât celălalt sfârșește prin a fi mai puțin om!
Pr. Laurențiu Dăncuță