Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri • Stiri • Stiri -

Au trecut la Domnul

+ Pr. Eugen Blăjuț (senior) OFMConv. a trecut la Domnul marți, 30 ianuarie, în conventul franciscan din Galați, după câteva zile de suferință. S-a născut la 7 septembrie 1925 la Hălăucești. A studiat la Seminarul Franciscan din Hălăucești, urmând cursul gimnazial (1936-1940) și pe cel liceal (1940-1944). În anul 1945 a fost admis în Noviciatul Franciscan. A făcut studii teologice la Luizi-Călugăra și Oradea (1946-1949). La 16 ianuarie 1950, a fost arestat la Hălăucești pe motiv că ar fi uneltit, în calitate de student teolog, împotriva ordinii sociale, fiind condamnat, la 30 august 1950, la patru ani de închisoare corecțională. A fost eliberat la 19 ianuarie 1954, cu domiciliu obligatoriu la Hălăucești. La 13 iunie 1954 a făcut profesiunea solemnă, iar la 8 decembrie 1954, a fost hirotonit preot la Oradea, de ep. Ștefan Fiedler. A slujit ca vicar parohial la Hălăucești (1954-1955), Prăjești (1955-1956), Onești (1956-1957), Galați (1957- 1960), Iași (1960-1964), Huși (1964-1968), Galați (1972-1976), Focșani (1976-1977) și ca paroh la Traian (Neamț) (1968-1972), Câmpina (1977-1979), Cioplea, (1979-1990). În august 1990 s-a pensionat, continuând activitatea de predare și formare la Nisiporești (1990-1991), Luizi-Călugăra (1991-1992), Seminarul Liceal Franciscan din Roman (1992-1994), apoi vicar parohial la Nisiporești (1994-1995) și Oradea (1995-1996). Între anii 1993-1996 a exercitat și oficiul de secretar provincial. Din anul 1998 s-a retras în conventul din Galați. În anul 1983 a redactat cele două volume ale Vieților sfinților publicate de Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Sâmbătă, 3 februarie, la Galați, sfânta Liturghie de înmormântare a fost prezidată de PS Petru Gherghel, concelebrând PS Cornel Damian, pr. Teofil Petrișor și alți aproximativ 50 de preoți.

+ Pr. Iulian Farțade, în vârstă de 38 de ani, a trecut la cele veșnice în noaptea de 2 februarie, la Torino (Italia). S-a născut la 12 martie 1980, la Cleja. A absolvit Școala Generală în anul 1994 la Cleja, Seminarul Liceal în anul 1998 la Bacău și Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 2005. A fost sfințit preot la 29 iunie 2005, la Iași, de ep. Petru Gherghel. A activat ca vicar la Adjudeni (2005-2008), Pildești (2008-2010), colaborator în comunitatea catolică de români din Torino (de la 1 august 2011). Liturghii și rugăciuni pentru sufletul preotului răposat s-au făcut la Torino, în bisericile "Madonna del Carmine" (2-5 februarie) și "San Carlo Borromeo" (5 februarie). Miercuri, 7 februarie, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus în biserica "Sfântul Marcu" din Cleja, unde vineri, 9 februarie, PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia de înmormântare, însoțit de PS Aurel Percă și de aproximativ 100 de preoți.

+ Pr. Iosif Matei (68 de ani), după mai bine de zece ani de suferință, a trecut la cele veșnice în noaptea de 18 februarie, în casa Surorilor Misionare ale Patimii lui Isus din Villanova Mondovi (Italia). S-a născut la 7 martie 1950, la Faraoani. A absolvit Școala Generală în anul 1965 la Faraoani, Școala de Cantori în anul 1969 la Iași și Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași în 1975. A fost sfințit preot la 24 iunie 1975, la Iași, de ep. Petru Pleșca. A activat ca vicar la Pildești (1 august - 20 noiembrie 1975), Târgu Trotuș (20 noiembrie 1975 - 1 decembrie 1978), Luizi-Călugăra (1 decembrie 1978 - 1 august 1979), Răducăneni (1 august - 1 decembrie 1979), Bârgăuani (1 decembrie 1979 - 1 aprilie 1981), paroh la Coman (1 aprilie 1981 - 1 noiembrie 2004) și Galbeni (1 noiembrie 2004 - 21 aprilie 2007). A construit biserici la Coman, Pietricica și Bârzulești. Fiind diagnosticat cu o boală gravă, care l-a dus la paralizie totală, părintele a fost dus în casa Surorilor Misionare ale Patimii lui Isus (congregație prezentă și la Butea) din Villanova Mondovi (Italia). Liturghia de înmormântare a avut loc la Faraoani, sâmbătă, 24 februarie.

+ Fr. Marcelin (Victor Magui), membru al Congregației "Frații Școlilor Creștine", a trecut la cele veșnice luni, 22 ianuarie, în comunitatea fraților din localitatea Pildești. S-a născut la 27 ianuarie 1922, în localitatea Sacalasău, județul Bihor. Primele cinci clase primare le-a făcut în localitatea natală. Între anii 1934 și 1940 și-a continuat studiile liceale în cadrul Școlii Normale Greco-Catolice. În luna august 1940 a intrat în noviciatul Fraților Școlilor Creștine din București, iar la 8 septembrie 1941 a depus primele voturi. Între anii 1941 și 1943 a făcut scolasticatul la Blaj. Între anii 1943 și 1945 a absolvit Școala de Ofițeri de Rezervă și a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. Între anii 1945 și 1948 a fost învățător și catehet la Liceul "Sfântul Andrei" din București, apoi catehet și organist la biserica "Sfânta Tereza" din București. La 6 iulie 1947, a depus voturile perpetue. A fost privat de libertate, în timpul regimului comunist, de două ori: 1950-1952 și 1959-1964. Între anii 1964 și 1983 a activat ca organist și catehet la Popești-Leordeni, apoi s-a pensionat. În anul 1990, împreună cu frații Atanasie Motica și Damian Bakos, a redeschis o comunitate la Oradea, activând ca organist în Parohia Romano-Catolică "Sfânta Maria" din Oradea. În anul 2000, după închiderea comunității din Oradea, s-a alăturat fraților din comunitatea de la Pildești. Înmormântarea a avut loc joi, 25 ianuarie, la Pildești, Liturghia fiind prezidată de PS Petru Gherghel, fiind prezent și fr. Vicențiu Ghiurcă, provincial auxiliar al Provinciei Europa Centrală.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat