Cineva te cheamă. Privirea înălţată

Dragă tânără, dragă tânăr,

În scrisoarea precedentă, care, de fapt, era prima scrisoare, am încercat să îţi prezint motivele pentru care am decis să mă adresez ţie. Îţi spuneam că doresc să îţi amintesc că Cineva te cheamă şi că vei putea fi fericit cu adevărat doar dacă vei răspunde chemării sale. Ai înţeles că este vorba despre Dumnezeu, cel care are un plan cu fiecare dintre noi. Sper să nu te fi speriat cuvintele precum "chemare", "vocaţie", "plan" etc. De fapt, recunosc că mai mult mă tem ca nu cumva tu să fi rămas neatins de aceste lucruri, să le fi tratat cu indiferenţă, ca şi cum nu te-ar privi, considerându-le "chestii" de preoţi, de Biserică. Sper să nu fie cazul tău! E adevărat că nu prea auzi de aceste cuvinte decât prin biserici, sacristii sau săli de cateheze. În multe alte locuri se vorbeşte de fericire, de realizare personală, de succes, de faimă..., însă în alţi termeni. Mulţi consideră că ceva serios în viaţă se bazează pe "a avea". Astfel, poţi fi fericit dacă ai bani, dacă ai influenţă, dacă ai cunoştinţe, dacă ai mulţi admiratori, dacă ai parte de multă distracţie..., dacă ai posibilitatea să nu îţi refuzi nimic. Înţeleg foarte bine că îţi este atât de greu să te gândeşti la viaţa şi fericirea ta în termeni precum "urmarea voinţei lui Dumnezeu", "slujire", "dăruire", "consacrare", în condiţiile în care (aproape) toată lumea vorbeşte despre total altceva şi trăieşte într-un fel atât de diferit!

Îţi cer să te gândeşti dacă fericirea pe care o vezi afişată în jurul tău, pe reţelele de socializare, la televiziuni, este adevărată. Oare nu cumva de multe ori nu este decât de suprafaţă? Oare nu este tocmai semnul că se caută ceva mai profund, ceva ce este adevărat, şi la care încă nu s-a ajuns? Nu putem să ascundem faptul că ne apasă o atmosferă atât de grea de incertitudine, de neîncredere, de pesimism şi, uneori, chiar de teamă. Cum poate să răsune, într-o astfel de nebuloasă, vestea bună că, pe fiecare dintre noi, Dumnezeu ne cheamă să fim fericiţi, să fim plini de bucurie, să fim împliniţi? Fericirea este ca floarea de colţ: o găseşti la înălţimi şi între pietre!

Doresc să te întreb direct: Tu eşti fericit? Te rog să îmi scuzi îndrăzneala, însă mă tem ca nu cumva şi tu să fii copleşit de această atmosferă strivitoare şi să fii măcinat de tristeţea care devorează entuziasmul. Nu aş vrea ca tu să ajungi fără vlagă, să fii dominat de mediocritate şi să te mulţumeşti cu puţinul sau chiar cu nimicul! Nu aş vrea ca tu, asemenea multor tineri (din păcate), să te amăgeşti că fericirea se aseamănă cu o canapea. Această imagine a folosit-o de mai multe ori papa Francisc pentru a spune că acela care confundă fericirea cu confortul, letargia, indiferenţa, se amăgeşte foarte tare. Dimpotrivă, fericirea înseamnă a avea un ideal, a porni mereu la drum pentru a-l atinge, a înfrunta dificultăţi, a ţinti tot mai sus, a cuceri noi piscuri. Dacă nu îţi înalţi privirea, vei crede că eşti în punctul cel mai înalt! Însă, dacă ochii sunt aţintiţi asupra lui Dumnezeu, îţi poţi da seama că el te cheamă la lucruri măreţe care dau sens vieţii tale şi o fac să fie împlinită! Să ştii că, în ciuda aparenţelor, sunt mulţi tineri plini de credinţă, care văd viaţa în felul acesta. Dacă te hotărăşti şi tu să faci ceva serios cu viaţa ta, să ştii că nu eşti singur!

Aşadar, rămâne întrebarea cea mai serioasă, la care nu poţi să nu dai un răspuns: Eşti fericit?

Pr. Felix Roca