Fericitul Anton Durcovici - Lupta cu uitarea
Așa după cum menționam într-un articol publicat în anul 2012 în paginile revistei "Lumina creștinului", moartea în condiții dramatice, la 10 decembrie 1951, a ep. Anton Durcovici a fost timp de mulți ani un subiect tabu pentru regimul ateu comunist și un secret bine păstrat de Securitate.
Practic, Securitatea nu a mai fost interesată de starea de spirit din comunitățile catolice ca urmare a dispariției fizice a păstorului Diecezei de Iași, iar puținele relatări cu privire la soarta acestuia proveneau din cadrul informatorilor plasați pe lângă preoții catolici.
Informațiile sunt însă contradictorii, confuze, urmare a activității Serviciului "D" (dezinformare) al Securității.
În iunie 1954, de exemplu, aflat în Palatul Arhiepiscopiei de București cu "D.O." ("domiciliu obligatoriu"), fratele Bonifaciu (Frații Școlilor Creștine) i-a scris preotului Paul Tamaș, aflat la Câmpina, că a aflat de la protopopul greco-catolic Magyar din Sanislău-Sălaj vestea morții episcopilor Valeriu Traian Frențiu și Ioan Suciu. Despre soarta episcopului Anton Durcovici "nu știe însă nimic".
La rândul său, parohul de Câmpina, pr. Ioan Dragomirescu, îi relata în iunie 1954 unui informator faptul că "episcopul Anton Durcovici ar fi murit, cu toate că a auzit de la cineva care a stat cu episcopul în închisoare că acesta e bine, că este singur într-o celulă, are moralul bun și este condamnat la 18 luni detențiune grea".
În decembrie 1954, aflat la București, parohul de Câmpina află crudul adevăr: "Episcopul Anton Durcovici a murit în închisoare!"
În același an, preotul maghiar Carol Pakocs solicita, în cadrul unei conferințe a membrilor Protopopiatului de Alba-Iulia, eliberarea din pușcăriile comuniste a episcopului de Alba-Iulia, Marton Aron, și a celui de Iași, Anton Durcovici, iar preotul Iosif Krassler se ruga astfel la altarul bisericii din Vizantea: "Ne rugăm pentru mai-marii Bisericii noastre, papa Pius, și pentru episcopul nostru Anton".
Un an mai târziu, parohul de Hălăucești, pr. Alois Herciu, confirmă informația transmisă de ordinariul substitut de Iași, Petru Pleșca, potrivit căreia episcopul Anton Durcovici era mort.
Încă din anul 1952, aflat cu domiciliu obligatoriu la Râmnicu-Vâlcea, preotul greco-catolic Augustin Folea, recent eliberat din Penitenciarul Sighet, îi transmitea parohului Gaspar Bachmeier vestea morții în decembrie 1951 a episcopului Anton Durcovici. Este dificil de înțeles de ce această informație s-a răspândit destul de greu în mediile Bisericii Catolice, nefiind chiar pentru mulți credibilă.
Un mare semn de întrebare îl ridică atitudinea adoptată de preotul Rafael Friedrich, eliberat în anul 1955 din Penitenciarul Sighet.
El a fost unul dintre martorii de visu ai morții fericitului Anton Durcovici, însă după eliberare a ales să păstreze o tăcere totală asupra evenimentelor petrecute la Sighetu Marmației. În 1957, pr. Rafael Friedrich declară la Parohia Greci, în fața a nouă preoți, faptul că "episcopul Anton Durcovici a fost izolat cu două săptămâni înainte de deces, cauza morții fiind inaniția".
La insistențele unui informator de a oferi și alte informații în legătură cu moartea martirică a fericitului Anton Durcovici, pr. Rafael Friedrich a refuzat acest lucru.
În anul 1961, aflat la Câmpina, pr. Rafael Friedrich îi declara unui informator că luase decizia, "în urma celor pătimite, ca în nicio ocazie să nu mai discute, cu riscul de a suporta orice părere a prietenilor [...] Discuțiile politice sunt nesănătoase astăzi, înveninează sufletul și duc la suferințe care se plătesc cu zile de libertate [...] Cine se arde cu supă suflă și în iaurt".
Dr. Dănuț Doboș
* toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat
