Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (III)

Linia conducerii diecezei

Continuăm să ne întrebăm ce a însemnat Primul Război Mondial pentru catolicii din Moldova. În acest număr încercăm să descoperim care a fost linia conducerii Diecezei de Iaşi.

După moartea episcopului Nicolae-Iosif Camilli (30 decembrie 1915), Sfântul Scaun l-a numit administrator apostolic pe pr. Ulderic Cipolloni la 30 ianuarie 1916 (până la această dată, din anul 1913, vicar general al arhiepiscopului Camilli). În această calitate va conduce dieceza până la 22 aprilie 1920.

În ziua de 16 august 1916, a doua zi după intrarea României în război, administratorul apostolic scrie o circulară prin care îi invită pe preoţi la rugăciune pentru apărarea ţării şi pentru binecuvântarea celor care au plecat în război pentru întregirea patriei: "A sunat şi ceasul României ca să intre şi ea în războiul mondial pentru a-şi realiza aspiraţiunile sale. Nu încape îndoială că momentele, în care trecem, sunt momente grele pentru ţară şi pentru noi. De aceea noi, miniştrii altarului, avem cea mai sfântă datorie de a ne ruga fierbinte, pentru ca Dumnezeul armatelor să apere ţara de orice rău, să binecuvânteze pe voinicii săi războinici, cari pleacă la luptă pentru mărirea patriei, şi să conducă armatele române la victorie şi astfel România să devină o unealtă fericită a unei grabnice păci, pe care o doreşte toată lumea".

De asemenea, le cere preoţilor să-i îmbărbăteze pe cei care pleacă la război şi să-i mângâie pe cei care rămân: "Pentru acei cari pleacă fiţi, vă rog, îngerul de îmbărbătare; daţi-le sfaturile cele părinteşti şi îndemnaţi-i să-şi facă datoria cu sfinţenie şi fără şovăire către patria lor. Acelora cari rămân şi care sunt partea cea mai slabă, să le fiţi îngerul de mângâiere, îndemnându-i la supunere voinţei dumnezeieşti şi la rugăciune pentru cei plecaţi, pentru ca milostivul Dumnezeu să-i ţină sub părinteasca sa pază şi să-i readucă teferi şi acoperiţi de glorie în sânul familiilor lor".

Administratorul apostolic cerea rugăciuni speciale la finalul fiecărei Liturghii, pe tot timpul cât va ţine războiul, iar în zilele de duminică şi sărbătoare, în toate parohiile, să se expună solemn preasfântul sacrament timp de trei ore înainte de vecernie. Erau chemaţi într-un mod deosebit la această adoraţie copiii, "căci ei, prin nevinovăţia lor şi prin rugăciunile lor cele simple, vor mişca, cu siguranţă, inima cea blândă a lui Isus". În filiale, dascălii erau invitaţi în toate duminicile şi sărbătorile să recite Rozariul şi să cânte Litania lauretană. Pentru ziua de 8 septembrie se cerea Împărtăşanie generală a adulţilor şi a copiilor. În restul timpului, credincioşii erau îndemnaţi să se împărtăşească des.

O a doua circulară, pr. Cipolloni a trimis-o parohilor la 25 august 1916, cerându-le să adune pomană în bani şi în pânză pentru răniţii din război, prin Crucea Roşie: "Ei (răniţii) şi-au făcut datoria către patrie, şi de aceea trebuie să facem şi noi pe a noastră, venind într-ajutorul lor. Câţi răniţi vor fi şi din parohia Cucerniciei Voastre cari între dureri se gândesc la Cucernicia Voastră, la sfaturile cele părinteşti ce le-aţi dat la plecarea lor pe câmpul de luptă, şi nici nu se îndoesc că le veţi veni într-ajutor!".

Ambele scrisori fac referire la faptul că războiul se poartă pentru întregirea ţării: "Tinerii noştri, floarea şi mândria ţării, se luptă vitejeşte pe câmpul de onoare şi dau patriei-mume alte ţinuturi, alte oraşe şi alţi fii, care împreună vor forma Marea Familie Românească!".

Cele două circulare au făcut o bună impresie, iar autorităţile au cerut să fie tipărite în ziarele vremii.

Pr. Cornel Cadar