|
Interviu cu pr. Mihai Percă, preot capelan al sanctuarului de la Lourdes Dumnezeu lucrează minunat Pr. Mihai Percă l-a însoțit pe Mons. Nicolas Brouwet, episcop al Diecezei de Tarbes și Lourdes (Franța), în perioada 25-31 octombrie 2017, în vizita pe care a făcut-o în Dieceza de Iași la invitația PS Petru Gherghel. Cu această ocazie, părintele, intervievat de pr. Cristian Bîrnat, a răspuns la câteva întrebări, interviul fiind difuzat la Radio Maria la 3 martie. - Părinte, de când sunteți la Lourdes și de ce ați ales acest loc? Întrebarea pe care mi-o puneți are două părți. De când sunt la Lourdes? Din ziua de 7 august 2006. De ce am ales Lourdes-ul? De fapt, nu eu l-am ales, ci Dumnezeu m-a ales prin episcopii care m-au trimis în acest loc binecuvântat și de har. Cum am ajuns, de fapt, acolo? În anul 2005, în luna octombrie, episcopul Petru Gherghel s-a întâlnit cu episcopul Jaques Perrier de la Lourdes, la un Sinod al Episcopilor despre Euharistie. Fiecare a vorbit despre dieceza proprie. Episcopul nostru spunea: "Eu am preoți". Celălalt: "Eu am nevoie de preoți". Așa că totul a pornit de acolo. - În lumina experienței de confesor, care este ideea corectă pe care trebuie să o avem despre Spovadă? E adevărat că Spovada, pentru unii, poate fi un motiv de teamă, dar nu este deloc cazul. Pentru că tot ce facem e cunoscut deja de Dumnezeu, el știe ceea ce este în inima noastră, în sufletul nostru. În sacramentul Spovezii, Dumnezeu acționează ca și noi, într-un fel. Vă dau un exemplu. Dacă un membru din familia voastră se îmbolnăvește, ce faceți? Stați cu mâinile încrucișate? Nu cred. Nu cred că o să spuneți: "Descurcă-te! E treaba ta!" Îl ajutați! Când omul face un păcat, se găsește în aceeași situație: e bolnav. Dumnezeu îi vine în ajutor, vrea să îl ierte, să-l ridice, să-l vindece. E atât de logic! Să ne fie teamă de vindecare? E nonsens. De câte ori, de exemplu, noi ne spălăm pe față? În fiecare zi, cred, nu? Deci nu o dată la un an sau peste ani. Dacă nu ne-am spăla fața o săptămână, cum am arăta? Fața ne-o spălăm zi de zi. Inima, de ce nu? Nu fața este cea pe care o punem în fața Domnului, ci inima pe care o avem. Acolo este tezaurul nostru. - Ne-ați putea împărtăși o experiență aparte pe care ați trăit-o acolo și care v-a motivat în credință? Am să vă dau două exemple. Într-o zi - era în iulie 2012 -, după ce am terminat spovezile, am trecut pe la grotă. Aproape de grotă, am văzut o femeie într-un scaun cu rotile, iar alături de ea, soțul ei. Ea în cărucior, el în genunchi, alături de ea. Aproape de urechea ei, pentru ca să se roage împreună Rozariul și pentru a nu deranja pelerinii. A fost extraordinar. Simplu și atât de frumos. În luna aprilie, fiind în fața scaunului de Spovadă, am văzut că a intrat în capelă o femeie destul de tânără, într-un scaun cu rotile electric, deci ea era autonomă într-un fel. Văzând-o, am compătimit-o. Ea a observat lucrul acesta. Am intrat în vorbă cu ea și am întrebat-o: "Căutați pe cineva?" Ea îmi răspunde: "Părinte, vreau să mă spovedesc". Văzând că eu o privesc cu o anumită teamă, pentru că o vedeam în scaunul acela, ea îmi spune: "Părinte, nu vă gândiți la mine. Sunt foarte fericită. Mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc și mă rog în fiecare zi să trăiesc". Și am întrebat-o: "Dar cum poți spune lucrul acesta?" Ea mi-a răspuns simplu: "Când aveam 12 ani, un tratament medical inadecvat m-a paralizat. Medicii mi-au spus că voi trăi 3-5 luni. Nu mai mult. Astăzi am 43 de ani. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc. Și mă rog să trăiesc. Sunt fericită". Deseori căutăm la Lourdes minuni. Iată una dintre ele: o persoană care știe ce face, știe ce vrea, știe să trăiască împreună cu Dumnezeu în bucurie, chiar și când e greu. - Ați putea să ne dați un număr aproximativ al pelerinilor care vin la Lourdes? Sunt aproximativ 1 milion și jumătate - 1 milion 800 de mii de pelerini pe an, la ora actuală. În anul 2008 au fost mult mai mulți: vreo 6 milioane. Era jubileul a 150 de ani de la prima apariție. Este de știut faptul că pelerinii nu vin pentru o singură zi. De obicei, pentru 3-4 zile. Și când vin, vin împreună cu bolnavii lor. Tocmai de aceea, dacă veți veni la Lourdes sau dacă urmăriți emisiuni care transmit direct prin camere video Lourdes-ul, veți observa mulți bolnavi. Dar cei sănătoși sunt mult mai numeroși. Oricum, la Lourdes Dumnezeu lucrează minunat: în viața celor sănătoși prin bolnavii care sunt acolo, în viața celor bolnavi prin ajutorul pe care îl primesc de la cei sănătoși. Dumnezeu e prezent. Pentru că Isus spunea: Ceea ce ați făcut altora, mie mi-ați făcut. - Care ar fi topul țărilor care preferă Lourdes-ul ca loc de pelerinaj? În primul rând sunt diecezele care vin din Franța. Apoi urmează Italia. Sunt pelerinaje, de asemenea, care în ultimul timp au început să se organizeze din Polonia. În ultimii ani am observat foarte multe pelerinaje din America de Sud, din Asia, mai ales Filipine, Coreea de Sud, Singapore, Japonia și mulți din China. De peste tot, credincioșii o caută pe mama lor din cer care a vizitat pământul la Lourdes. - Cum este privit un preot într-o țară secularizată, așa cum e Franța? De multe ori, preotul este străin în comunitățile din Franța, pentru că un preot are de administrat multe parohii. Când eram în parohie aveam 17 parohii, singur. Preoții încearcă să celebreze sacramentele într-un sat sau altul, dar nu reușesc să intre în contact prea mult cu credincioșii, pentru că trebuie să fugă la un alt loc, unde îi așteaptă alți credincioși. Lucrul acesta lipsește foarte mult: comuniunea cu credincioșii. În funcție de educația primită de oameni, preotul este privit cu bucurie, încredere, dar și cu rezervă sau disprețuit. Oricum, preotul în astfel de situații e necesar să știe că trebuie să fie el însuși. Să nu uite că nu se reprezintă pe sine, ci pe Cristos, care iubește pe orice persoană, chiar și pe cea care îi închide poarta. - Se intersectează credința cu viața concretă a omului trăitor pe pământ francez? Bineînțeles, credința se intersectează cu viața concretă a omului. Episcopul de Tarbes și Lourdes spunea, într-una dintre parohii, că francezul este mulțumit dacă are o casă, un loc de muncă și dacă poate să facă un pic de vacanță. Asta îi ajunge. Până la un punct. Pentru că, atunci când intervin greutățile, descoperă că aceste lucruri sunt trecătoare, în astfel de situații se trezesc în inima lui, ca și în viața fiecărui om, întrebările: Pentru ce trăiesc? Care este sensul vieții mele? Unde mă duc și pentru ce? "În acest teren profund al inimii umane, Biserica - spunea episcopul de Tarbes și Lourdes, Mons. Nicolas Brouwet -, trebuie să vestim cuvântul lui Dumnezeu, pe Cristos". El este cel care trezește în sufletul omului setea aceasta de infinit, de Dumnezeu, de adevăr, de sens. Apoi, la Lourdes, Maria a pregătit-o pe Bernadeta pentru întâlnirea cu Cristos. Maria, mama noastră, ne conduce totdeauna la Isus. Că suntem acasă, la Lourdes, sau la alt sanctuar din lume al Maicii Domnului, ea este pretutindeni mama noastră, trebuie să o iubim, suntem fiii ei. A consemnat pr. Cristian Bîrnat
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |