Mă întorc în ţara mea cu o inimă plină de speranţă

Interviu cu PS Nicolas Brouwet, episcop de Tarbes şi Lourdes (II)

În numărul trecut al revistei a fost prezentată prima parte a interviului cu Mons. Nicolas Brouwet, episcop de Tarbes şi Lourdes (Franţa), care a vizitat Dieceza de Iaşi între 25 şi 31 octombrie 2017. Redăm în continuare cea de-a doua parte a interviului.

- Aflăm că în Franţa multe persoane care susţin public valorile tradiţionale sunt reduse la tăcere sau chiar pedepsite. Cum e posibil asta într-o societate democratică?

Sunt multe lucruri de spus referitor la această situaţie. E adevărat că în Franţa avem separaţia între stat şi Biserică. Aceasta face ca Biserica din Franţa să fie într-o situaţie destul de fragilă. Dar în această situaţie de fragilitate, Biserica din Franţa este foarte dinamică. În dieceza mea, e adevărat că lipsesc preoţii şi credincioşii, dar acolo unde sunt prezenţi, acolo este un focolar, oamenii ştiu pentru ce vin la Biserică, se poate vedea o maturitate şi un angajament în credinţă. Referitor la evoluţia noilor legi, e adevărat că sunt grupuri de presiune foarte puternice, dar şi noi rezistăm în Biserică şi mulţi tineri sunt implicaţi în jurul problematicii despre viaţă, a protejării vieţii, a căsătoriei etc. Sunt mulţi tineri care cred în aceste valori. Şi noi nu ne pierdem speranţa, pentru că sunt mode de gândire ceea ce trăim acum. Iar voi ştiţi foarte bine că o modă poate să reziste, de exemplu, 50 de ani, ca apoi să se prăbuşească în mod complet. Problema acestor mode de gândire este că nu sunt înrădăcinate în realitatea vieţii.

- Care ar trebui să fie atitudinea Bisericii? Vă întreb pentru că aceste provocări sosesc din ce în ce mai mult şi în România.

Eu cred că avem datoria de a face anumite lucruri şi să rezistăm. Dar asta nu este prima datorie a Bisericii. Prima misiune a ei este aceea de a vesti iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat şi femeie, aceea de a predica evanghelia, de a spune lumii într-un mod pozitiv că suntem chemaţi de Cristos. Ca un exemplu, la Lourdes, am inaugurat o "cale a consolării" pentru femeile care au pierdut un copil. Sunt foarte multe femei care vin şi fac această "cale". Societatea franceză a permis avortul, circa 220.000 de copii fiind ucişi anual, cât numărul locuitorilor diecezei mele, dar cred că acum trebuie să consolăm prin milostivirea lui Dumnezeu aceste femei care vin. Iată, aceasta este misiunea Bisericii în primul rând. De a recupera chiar şi bărbaţii şi femeile care au fost răniţi de aceste legi. Dacă putem face ceva împotriva acestor legi, trebuie să o facem, dar văd că munca Bisericii va fi aceea dintotdeauna, ca peste 30, 40, 50 de ani să vindecăm rănile provocate de aceste legi.

- Spuneaţi că aveţi tineri implicaţi în Biserică. Dar unii spun că tinerii de azi nu mai au idealuri, că nu mai respectă valorile. Cum vedeţi misiunea Bisericii pentru tinerii de azi?

Eu cred că tinerii au idealuri, la 18-20 de ani ei au idealuri, însă Biserica trebuie să însoţească tinerii şi idealurile lor, pentru că după această vârstă ei se confruntă cu realitatea şi tocmai aici uneori tinerii îşi pierd speranţa. Trebuie să arătăm acestor tineri ce înseamnă libertatea, ce este democraţia, ce este adevărul. Cred că avem aşa de multe lucruri frumoase de vestit tinerilor, însoţindu-i în alegerile pe care le fac la începutul vieţii de adulţi. Eu cred mult în tineri, pentru că sunt prospeţimea, vitalitatea şi dinamismul comunităţilor şi societăţilor noastre. Trebuie să deschidem calea spre ei, să le dăm o speranţă pentru viitor. Dar şi Biserica are o grămadă de bogăţii pe care să le ofere tinerilor. Am văzut în Dieceza voastră de Iaşi că sunt o mulţime de tineri prezenţi în comunităţi, preoţii fiind alături de ei pentru a-i însoţi, şi că există o încredere în preoţi. Aceasta este munca pe care trebuie să o facem.

- În anul 2018, Biserica organizează chiar un Sinod dedicat lor...

Eu sunt foarte mulţumit de acest sinod pentru tineri, care va reflecta asupra chemării vocaţionale. La Lourdes propunem pentru tineri să facă o experienţă sinodală. În fiecare miercuri şi duminică propunem grupurilor de a face în aula episcopilor o experienţă sinodală, în sensul de a arăta ceea ce vor să spună episcopilor şi papei, şi astfel sunt foarte multe luări de cuvânt. Biserica de azi nu se poate preocupa doar de a fi pentru tineri, dar ea creşte împreună cu tinerii. Cred că aceasta este ceea ce vrea să facă papa, să-i asculte pe tineri şi ceea ce au ei de spus. În Franţa avem multe grupuri de tineri şi o tradiţie de însoţire a acestor tineri şi în organizarea diferitelor întâlniri. Poate nu îi atingem pe toţi, dar cred că în aceste întâlniri, dar şi în şcolile şi universităţile catolice, avem o tradiţie de prezenţă şi o facem pentru tineri şi împreună cu tinerii. Noi, cei din cler, avem înţelepciunea - tinerii au dinamismul. Trebuie să le punem pe amândouă împreună.

- Vă aflaţi în Dieceza de Iaşi, o dieceză destul de departe fizic de cea pe care o păstoriţi. Cum de aţi luat decizia acestei vizite?

În dieceza pe care o păstoresc avem cinci preoţi din Dieceza de Iaşi - trei franciscani şi doi diecezani - care sunt în serviciul Diecezei de Tarbes şi Lourdes. Cred că acest lucru s-a construit în mod providenţial şi cred că episcopul vostru, Petru Gherghel, are un mare respect pentru sanctuarul de la Lourdes şi doreşte ca această legătură să crească. Eu văd aceasta ca un ajutor pe care Dieceza de Iaşi îl dă Diecezei de Tarbes şi Lourdes, pentru că aceasta este comuniunea: schimb de daruri. Voi ajutaţi o dieceză mai săracă, mai fragilă. Vreau ca această legătură să fie mai profundă. Doresc să vin şi cu câţiva preoţi francezi pentru a descoperi România şi Dieceza de Iaşi. Şi apoi, voi veniţi uneori la sanctuarul de la Lourdes...

- Cu ce impresii vă întoarceţi acasă din dieceza noastră?

Eu am apreciat mult marea încredere şi prietenie între preoţi. I-am văzut împreună la masă. La noi, această relaţie între preoţi este un pic mai diferită. Mi-ar plăcea ca şi preoţii de la noi să fie atinşi de această apropiere. Apoi, aş spune că fervoarea şi căldura oamenilor, credinţa oamenilor pe care i-am întâlnit. Se poate vedea că poporul României este un popor religios, care nu şi-a pierdut credinţa. Se vede că bisericile sunt pline duminica, chiar şi în timpul săptămânii. Apoi, roadele le vedem în preoţi şi în seminarişti. Când lumea crede, atunci sunt preoţi. Când lumea crede mai puţin, seminariştii nu mai sunt. Am descoperit dinamismul Bisericii după perioada comunismului. După marile sale suferinţe, această Biserică a tăcerii, Biserica bunicilor tăi a dat roade în fidelitatea faţă de Cristos, chiar şi prin martiraj... sunt foarte impresionat de mărturia episcopului vostru fericit Anton Durcovici. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această experienţă, deoarece îmi dă şi mie speranţă. Să văd că după perioade dificile ale Bisericii - cum avem şi noi în Franţa în acest moment - există un viitor. Mă întorc în ţara mea cu o inimă plină de speranţă.

Pr. Adrian Blăjuţă