Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (II)
În perioadele 27 august 1916 - 27 noiembrie 1917 și 9-11 noiembrie 1918, România a participat efectiv la Primul Război Mondial. Continuăm să ne întrebăm și în acest număr (așa cum a fost în numărul din februarie 2017) ce a însemnat acest război pentru catolicii din Moldova, oferind un cadru general.
La început, tinerii catolici chemați sub arme au fost concentrați mai ales în regimentele celor două centre Roman și Bacău. Pr. Anton Gabor avea să scrie la sfârșitul anului 1918: "Au dat dovadă de patriotism și au distrus orice bănuială că ei nu și-ar iubi țara pe care o locuiesc încă dinaintea înființării Principatelor Române. Conlucrând prin eroismul lor și prin jertfirea vieții la formarea României Mari, care va cuprinde în sânul ei aproape 4 milioane de catolici, și-au câștigat dreptul pentru ai lor ca absolut în toate să fie puși pe picior egal cu toți ceilalți cetățeni ai țării".
Ulderic Cipolloni, administrator apostolic al Diecezei de Iași, i-a chemat pe toți să contribuie la apărarea țării. A cerut preoților și credincioșilor din Moldova să se roage pentru terminarea războiului și instaurarea păcii în lume. A organizat mai multe colecte de hrană și îmbrăcăminte pentru cei de pe front.
Mulți preoți, nefiind considerați români, au fost arestați. Ei au fost internați la Huși, Bârlad, în Ialomița sau au fost ținuți în temnițele de la Bacău, Iași, Piatra Neamț, Roman. Au fost arestați chiar și o parte din preoții indigeni, iar altora li s-a interzis să meargă în alte localități, cum ar fi filialele parohiilor, dacă nu aveau aprobare specială.
Din cauza suspiciunii, nu au fost aprobați preoți militari catolici. Când lagărele erau aglomerate și mureau mulți din cauza bolilor, s-au solicitat preoți confesori. Administratorul apostolic de atunci a numit patru preoți.
Au fost rechiziționate clădiri, căruțe, cai și boi. Seminariile din Iași și din Hălăucești, precum și o parte din clădirile "Notre Dame de Sion" din Iași au devenit spitale militare sau sedii ale armatei. Clădirile "Notre Dame de Sion" și parohia din Galați, precum și cele din Horlești și Săbăoani au fost puse un timp sub sechestru și sigilate.
Mai multe biserici, precum cea din Oituz (Grozești), Nicorești, Vatra Dornei, Focșani, au fost afectate sau distruse în totalitate. Unele dintre biserici au fost transformate în cizmării (Ciugheș) sau depozite.
Războiul a însemnat catolici morți pe câmpul de luptă, răniți, infirmi, prizonieri, văduve și orfani. Printre cei care au murit îngrijindu-i pe bolnavi se numără seminariștii infirmieri: Petru Baciu din Mogoșești-Siret și Carmil Iacob din Răchiteni. Preotul francez Arthur Dennetiere (37 de ani), lazarist, a fost "răpus tot la spitalul Galata de tifos exantematic". Sora Elisabeta Pucci din Congregația "Sfântul Vincențiu de Paul" a murit în spitalul din clădirile "Notre Dame de Sion".
Pr. Ulderic Cipolloni, locțiitor de episcop, a orânduit ca la 9 iulie 1918 să se celebreze în toate bisericile parohiale un requiem solemn pentru odihna celor căzuți pe câmpul de luptă. De asemenea, a lăudat inițiativa unor parohi din jud. Roman care au hotărât să ridice monumente în onoarea eroilor căzuți din satele respective.
Pentru ușurarea suferințelor aduse de război, în anul 1917 s-a deschis un orfelinat catolic la Hălăucești, iar altul la Huși, în anul 1918.
Pr. Cornel Cadar