Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Condoleanțe Casei Regale la moartea regelui Mihai

PS Petru Gherghel a transmis Majestății Sale Margareta a României, custodele Coroanei, un mesaj de condoleanțe la moartea regelui Mihai, trecut la cele veșnice marți, 5 decembrie 2017.

Episcopul subliniază în mesaj că se roagă ca Domnul "să primească, cu împărătească iubire, pe Majestatea Sa Regele Mihai I în loc de lumină și fericire veșnică".

Amintind de vizitele pe care regele le-a făcut în catedrala din Iași, păstorul Diecezei de Iași dorește "întregii familii regale mângâiere și adâncă tărie" și se roagă ca "Dumnezeu atotputernic, regele regilor, în mâinile căruia sunt destinele omenirii și fără de care nimic nu putem face, în prea marea sa milostivire și iubire față de om, făptura cea mai nobilă de pe pământ, să fie generos cu poporul nostru credincios și să-l poarte la adevărata răsplată în împărăția veșnică din ceruri".

Într-adevăr, după cum notează revista Lumina creștinului, în una dintre vizite, în seara de 4 mai 1997, regele Mihai I de România și regina Ana au asistat și la un moment de rugăciune în catedrala catolică, celebrat de episcopul Diecezei de Iași. Credincioșii și un grup de seminariști au cântat. În fața catedralei au urmat cuvântul PS Petru Gherghel, al Majestăților Lor regele Mihai I și regina Ana. Au vizitat apoi clădirea Episcopiei, iar la plecare au semnat în cartea de onoare.

Regele Mihai și regina Ana au mai vizitat Episcopia de Iași, sâmbătă, 25 decembrie 1999, participând la sfânta Liturghie de seară în catedrala catolică "Adormirea Maicii Domnului".

* * *

PS Petru Gherghel alături de PS Aurel Percă și de preoți care activează în Iași au celebrat marți, 12 decembrie 2017, în catedrala din Iași, o sfântă Liturghie cu recviem pentru Majestatea Sa regele Mihai I.

Păstorul diecezei a recomandat ca, în perioada celor trei zile de doliu (14-16 decembrie), pe întreg teritoriul Diecezei de Iași, să se procedeze la trasul clopotelor la miezul zilei. De asemenea, a cerut preoților ca la Rugăciunea credincioșilor de la sfintele Liturghii din zilele de doliu să implore milostivirea lui Dumnezeu pentru odihna sufletului regelui Mihai I. Episcopul s-a rugat ca "Dumnezeu cel milostiv și plin de îndurare să asculte rugăciunea noastră! În veci amintirea lui! Requiescat in pace!"

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat