Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Nepotul reginei

(continuare din numărul trecut)

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

Primind scrisoarea, Sikatora se aruncă în genunchi și se rugă pentru tărie și curaj. Apoi se ridică, păși drept în sala unde se strânseseră la o consfătuire regele Sivan, tatăl său, cancelarul și numeroși vasali, la care fusese invitat și el. Regele ședea la mijloc, pe un tron ridicat, la stânga lui era Sikatondono, la dreapta era liber locul pentru Sikatora. De jur împrejur ședeau în semicerc daimios, îmbrăcați toți în haine scumpe de mătase. Prințul înaintă și făcu o plecăciune adâncă înaintea regelui; dar în loc să meargă la scaunul său, el spuse:

- Înainte de a lua parte la acest strălucit consiliu de coroană, vă sunt dator cu o declarație solemnă, o, rege, tată și voi, nobili consilieri. Scrisoarea ce m-a eliberat din închisoare a fost rezultatul unei amăgiri; o revoc. Eu sunt creștin și vreau să trăiesc potrivit cu credința mea și, dacă e nevoie, vreau să mor pentru ea!

Un trăsnet din senin nu putea aduce o revoltă mai mare decât această mărturisire de credință. Toți săriră în picioare; Sikatondono își scoase furios sabia și voi să se repeadă asupra prințului, care făcu liniștit semnul crucii și așteptă să fie străpuns de tatăl său. Dar regele Sivan îl apucă pe cumnatul său de braț și alți demnitari împiedicară, de asemenea, omorul. Urmă un potop de amenințări și insulte; însă prințul rămase neclintit. La un semn al regelui, fu condus iarăși în închisoare.

Sikatondono nu mai putea de mânie. El trimise câțiva nobili la părintele Cabrai și-l amenință pe el și pe toți misionarii cu moartea, de nu vor porunci imediat lui Sikatora să se întoarcă înapoi la zeii Japoniei. Ei i-au răpit fiul în care-și pusese atâtea speranțe. Misionarul nu se sperie. El spuse trimișilor:

- Spuneți principelui că ne pare rău, că nu putem jertfi decât o singură viață pentru o cauză așa de nobilă.

Sikatondono porunci în aceeași zi ca prințul să fie dus la Tangawa, capitala regatului său, Buigen, ca să-l țină închis acolo, departe de orice contact cu creștinii, până nu va izbuti să-l înmoaie și să-l înduplece în a se lăsa de creștinism.

12. Biruința

Au trecut doi ani de când prințul Simon fusese la Tangawa - un timp îndelungat pentru un prizonier, mai ales pentru un tânăr, care dorește cu mai multă ardoare libertatea. La porunca tatălui său, el stătu mai multe luni de zile închis într-o temniță adevărată, și abia când i se vesti aceluia că sănătatea prințului Sikatora slăbea văzând cu ochii, tatăl îndulci cu ceva rigoarea închisorii. După ce-și dădu cuvântul de onoare că nu va încerca să fugă, i se îngădui să se plimbe într-un parc închis. Tatăl îi sugeră de multe ori că era de ajuns numai un cuvânt din partea lui că se va supune voinței sale, pentru a fi rechemat la curtea din Usuki și reintegrat în toate onorurile și drepturile de moștenitor. Însă prințul nu spuse acest cuvânt, oricât de amară i-ar fi fost câteodată soarta.

În acest lung răstimp, primi o singură dată un cuvânt de îmbărbătare de la părintele Cabrai, prin orbul Tobia. Bătrânul cutreierase un șir de orașe din regatul Buigen, dus de mână de micul Francisc, până să dea de urma prințului. Sikatora izbuti să întindă băiatului, pe care-l observase printre cerșetorii de la poartă, pe lângă pomană, și un bilețel prin care îl invita pe orb într-un loc retras al parcului. La ora fixată, după apusul soarelui, orbul se duse la locul indicat. Tobia îi dădu mai întâi prințului o scrisoare de la părintele Cabrai, prin care misionarul îl îndemna la statornicie. Orbul îi povesti apoi despre curajul creștinesc pe care-l arăta Paul, regele de Tosa. După ce-și recucerise regatul cu ajutorul trupelor lui Sivan, bonzii i-au cerut să se lepede de Cristos, căci altfel vor ațâța din nou răscoala potolită de el. Regele respinse cu energie această cerere și puse în închisoare pe unii fruntași bonzi și pe capii revoltei. Atunci izbucni răscoala bine organizată de mai înainte și, pentru că trupele din Burgo l-au părăsit pe Paul, el a pierdut totul, afară de orășelul Nangaisma de la munte, care îi rămase credincios și în care a fost împresurat de răsculați.

- Ferice de dânsul! - spuse Sikatora. De i-aș putea fi alături! El se poate lupta pentru dreptul și credința sa, pe când eu sunt condamnat să-mi petrec aici viața ca prizonier, nefăcând nimic...

- Cum vrea Dumnezeu, prietene. Fiecare trebuie să ducă crucea pe care i-o impune Domnul, și mai fericit e cel ce poate duce una mai grea. Căci potrivit cu purtarea crucii i se va măsura și răsplata în ceruri.

Ei stătură de vorbă mai mult timp și bătrânul reuși să mângâie și să întărească inima tânărului. Sikatora nu făcuse încă întâia Împărtășanie; se sfătuiră cum ar putea face ca tot aici să-i aducă un misionar preasfântul sacrament al altarului. Tobia făgădui că-l va ruga pe părintele Cabrai. Dar, când voiau să stabilească amănuntele, micul Francisc le făcu semn că sunt spionați și trebuiră să se despartă, întâlnirea lor fusese observată într-adevăr; de acum înainte prințul nu mai putea merge în parc decât însoțit de santinele. În felul acesta, nu se mai putu întâlni a doua oară cu Tobia și trebui să renunțe la speranța de a primi sfânta Împărtășanie, iar zilele i se scurgeau în cea mai mare monotonie.

(va urma)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat