Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Vizita ad limina

Întâlnire cu papa Francisc

Episcopii catolici din România s-au întâlnit cu papa Francisc în cadrul vizitei ad limina, desfășurate în perioada 5-10 noiembrie. Aceasta are loc în mod normal o dată la cinci ani și este un prilej de a întări comuniunea eclezială cu succesorul sfântului Petru. Întors acasă, PS Petru Gherghel a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări.

- Preasfințite Petru Gherghel, este a cincea vizită "ad limina apostolorum" pe care ați făcut-o în calitate de episcop al Diecezei de Iași. Cum se simte o săptămână petrecută în Vatican?

Ca ordinarius ad nutum Sanctae Sedis și ulterior ca episcop de Iași mi-a fost dat să-i întâlnesc de mai multe ori pe sfântul papă Ioan Paul al II-lea, pe Benedict al XVI-lea, precum și pe actualul papă Francisc, dar cele mai impresionante întâlniri rămân vizitele ad limina. Aceste vizite oferă posibilitatea de a dialoga mai mult cu suveranul pontif, atât în grup, cât și personal. Am avut bucuria să particip deci la toate cele cinci astfel de vizite ad limina ce au avut loc din anul 1991 până astăzi.

- Ați fost împreună toți episcopii catolici din cadrul Conferinței Episcopilor din România. Problemele pastorale ale diecezelor țării sunt mai degrabă similare sau, dimpotrivă, diverse, în funcție de regiuni și zone lingvistice?

La o asemenea vizită se creează un moment cu totul special în care papa îi are în față pe episcopii dintr-o țară, care nu numai că prezintă o dare de seamă amănunțită despre unele aspecte ce privesc grija pastorală a tuturor credincioșilor încredințați spre păstorire, ci mai ales oferă posibilitatea unei analize cu privire la cea mai bună cale pentru viitorul unei dieceze. Fiecare dieceză are, desigur, caracteristicile ei. Primează la o asemenea întâlnire elementele pastorale comune.

- Care a fost punctul culminant al acestei vizite? Când ați avut cele mai intense trăiri?

A fost mai întâi vizita la mormintele sfinților apostoli Petru și Paul, care și-au vărsat sângele în acest loc atât de important pentru Biserica lui Cristos, ei devenind temelia întregii vieți de credință. Apoi, întâlnirea cu Sfântul Părinte și celebrarea sfintei Liturghii în capela "Sfânta Marta" din Vatican. Nu în ultimul rând a fost dialogul deschis și frățesc al tuturor episcopilor cu papa Francisc, de data aceasta o adevărată surpriză de aproximativ o oră și jumătate.

- S-a vorbit despre o vizită aproape certă a papei Francisc în România. Ați vorbit direct cu Sanctitatea Sa despre acest subiect?

Desigur, fiind mulți, ne-am bucurat împreună să trăim clipe de comuniune în multe aspecte. Era firesc să ne exprimăm și noi dorința de a-l avea odată printre noi, în țară, bine știind că toți credincioșii îl iubesc, îl prețuiesc și îl așteaptă. Oricum, papa Francisc e dornic să-i întâlnească, dacă e posibil, pe colaboratorii săi, episcopii și preoții, precum și pe poporul lui Dumnezeu, acolo unde aceștia trăiesc. S-a bucurat mult să mai audă încă o dată invitația noastră de a păși pe pământul nostru.

- După această săptămână bogată, ce gând personal ați vrea să transmiteți celor pe care îi păstoriți?

Când participă la această vizită, orice episcop îi reprezintă pe toți, iar Sfântul Părinte are grijă să le adreseze tuturor gânduri de încurajare, acordându-le binecuvântarea sa pontificală. Întorși acasă, noi, episcopii, ne grăbim să facem cunoscut acest salut părintesc și frățesc al papei și totodată să împărțim binecuvântarea primită, asigurându-i pe toți de grija și îmbrățișarea sa. Vizita ad limina îmbracă o sfântă și fericită ocazie pentru orice episcop și reprezintă garanția fidelității noastre față de cel care îl reprezintă pe apostolul Petru și care are menirea de a ne întări pe toți în credință, iubire și unitate.

A consemnat pr. Cristian Diac



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat