Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Simplu slujitor în munca de evanghelizare

Pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeșu a primit mandatul misionar în luna august anul acesta și a pornit ca preot misionar în Coasta de Fildeș. După două luni i-am adresat câteva întrebări.

- Părinte Cosmin, după ce ați făcut experiența misionară ca seminarist, v-ați reîntors. Ce a determinat această alegere și cum v-au primit oamenii?

Cred că răspunsul se află deja în întrebare: faptul că am făcut experiența misionară în timpul anului pastoral. E ca atunci când servești o mâncare, îți place și-ți mai dorești. La aceasta se adaugă harul lui Dumnezeu care mă hrănește și fără de care nu aș fi aici. Oamenii și-au amintit de mine și erau bucuroși pentru sosirea mea, dar ceea ce m-a mișcat a fost că venirea mea a coincis cu plecarea părintelui Gabriel Cimpoeșu din misiune, cel care i-a însoțit pe oameni încă de la început, și în privirea lor se putea citi tristețea, semn că oamenii au apreciat munca lui.

- Ce noutăți ați găsit când v-ați întors?

Sunt multe noutăți, chiar și oamenii s-au mai schimbat. Pentru a fi mai aproape de ei, mă străduiesc să învăț mai bine limbile franceză și baoule. Dacă vrei să înțelegi modul de a fi al oamenilor și nu doar să vorbești, trebuie să știi bine limba. Cultura presupune o limbă, și cu cât te străduiești mai mult să înțelegi cultura, mai ales aici, cu atât cresc șansele să contribui la înculturarea evangheliei.

- Care sunt noile provocări în misiune?

Noua provocare a misiunii este să faci față celor două planuri de activitate: 1. Activitatea de primă evanghelizare: noile convertiri, însoțirea catehumenilor, pregătirile la Botez, evanghelizarea satelor etc.; 2. Activitatea de evanghelizare: catehizarea continuă a comunităților, formarea cateheților, implicarea copiilor, tinerilor și adulților în activități.

- De când v-ați întors în Coasta de Fildeș, este ceva care v-a impresionat?

După ce am celebrat sfânta Liturghie într-un sat, într-o cămăruță, părintele Alexandru Percu mi-a spus că membrii comunității și-au manifestat dorința de a avea și ei o capelă. Când am mers să văd terenul, am găsit în acel loc o statuie de doi metri a sfintei Fecioare Maria, realizată de săteni, în fața căreia se rugau pentru reușita proiectului. Oamenii vor să se apropie de Dumnezeu, să se roage și să participe la sfânta Liturghie, semn că munca de evanghelizare dă roade.

- Ce așteaptă oamenii de la dv. și cum vedeți anii următori?

Cred că oamenii așteaptă o mărturie care să le vorbească despre Dumnezeu, iar în ceea ce privește viitorul, nu mă proiectez prea departe, ci încerc să îndeplinesc ceea ce pot aici și acum, așa cum m-a învățat un preot pensionar în țară, pe când eram îngrijorat pentru activitățile cu copiii și tinerii. Am venit în misiune nu pentru vreun proiect personal, ci pentru a fi un simplu slujitor în munca de evanghelizare a Bisericii, spunând asemenea sfântului Paul: "Eu am plantat, Apolo a udat, însă Dumnezeu a făcut să crească" (1Cor 3,6).

- Ce doriți să le transmiteți cititorilor?

Să ne susțină cu rugăciunea lor și să fie deschiși la această realitate a Bisericii, la care sunt și ei părtași prin prezența noastră.

A consemnat pr. Florin-Petru Sescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat