Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Nepotul reginei

(continuare din numărul trecut)

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

Abia se sfârșise Liturghia când se auzi zăngănit de arme. Lovituri puternice în poartă cereau să se deschidă. Puțin după aceea, comandantul stătea în capelă, iar ieșirile erau păzite de soldați.

- Principe - spuse el -, se zvonește că vrei să te lepezi de zeii noștri. De aceea, regele îți poruncește să vii îndată la castel și să dezminți acest zvon, căci altfel ne amenință o răscoală.

- Mulțumită Domnului, sunt creștin - răspunse cel nou-botezat cu tărie și liniște.

- Cu atât mai rău - spuse comandantul. Atunci sunt însărcinat să te arestez în numele regelui.

Prințul privi la crucifix și la icoana Maicii Domnului, își întinse mâinile către slujbaș și zise:

- Fă-ți datoria! Iar voi, fraților, rugați-vă pentru mine!

11. Lupta

Abia când s-a lăsat noaptea și străzile se goliseră întrucâtva de lumea gălăgioasă își duse comandantul prizonierul la castel. Vestea că Sikatora se făcuse creștin se răspândise iute ca fulgerul, iar mulțimea întărâtată de bonzi ar fi distrus misiunea dacă n-ar fi fost împiedicată de soldații numeroși ce-i trimisese regele ca s-o apere de furia ei. Și acum rămase o ceată de lăncieri spre paza casei, căci Sikatora trebui să audă multe vorbe grosolane și amenințări în drumul său.

Ajungând în castel, prințul a fost condus îndată înaintea regelui.

- Dezlegați-l pe loc - porunci acesta - și lăsați-mă singur cu el!

După o scurtă pauză, el se adresă lui Sikatora - sau Simon, cum trebuie să-l numim de acum înainte - și spuse:

- Mi-ai făcut azi supărare mare. Fapta ta necugetată era cât pe ce să dezlănțuie o răscoală, și nici acum nu se poate ști ce se va întâmpla. Știi doar cât de puternic e partidul bonzilor și cât de ușor poate fi dus poporul la omor și la răscoală cu prilejul serbării Matsuri, fiind întărâtat de jocuri și de băutură! Nu mă pot bizui nici pe curteni, nici pe soldații mei. De când am îngăduit fiului meu al doilea să se facă creștin - am comis o neghiobie fără seamăn! -, regina și-a făcut printre ei un partid destul de puternic, ca să am de ce mă teme că-mi voi pierde tronul și viața dacă voi mai face ceva în favoarea creștinismului. Iar acum îmi vii tu, pe care te-am iubit ca fiul meu, încât în public te-am declarat moștenitor al meu, și te faci creștin fără să-mi spui măcar un cuvânt!

- V-am spus - răspunse prințul -, însă n-ați voit să mă luați în seamă.

- Fleacuri! Sigur că nu te-am luat în serios, și acest răspuns trebuia să-ți ajungă. De altfel nu bănuiam că ții așa de mult la împlinirea planului tău, cu atât mai mult acum.

- Îmi pare rău că v-am pricinuit supărare; dar trebuia să ascult de glasul conștiinței mele.

- Ar fi trebuit să te iei după glasul minții, care îți spunea că un asemenea pas spulbera deodată orice speranță într-un viitor strălucit și-ți răpea coroana și domnia, victoria și slava! Trebuia să te iei după glasul recunoștinței, care îți spunea că același pas va aduce supărare binefăcătorilor tăi, ba chiar îi va ofensa greu! Trebuia să urmezi glasul prudenței; iar el îți spunea că nesocotința ta te expunea la cele mai mari primejdii, atât pe tine, cât și pe învățătorii străini și pe toți creștinii. Dacă nu trimiteam garda, v-ar fi aprins casa și capela și ați fi ars de vii: numai așa te-am putut scăpa, aducându-te legat încoace. Dacă-ți pare într-adevăr rău de ceea ce ai făcut, arat-o prin faptă. Vino mâine cu mine la pagodă și adu lui Dsin-mu, întemeietorul dinastiei noastre, jertfa cuvenită.

- Astăzi să mă lepăd solemn de diavol și de toate faptele lui, iar mâine să pășesc înaintea zeilor și să le aduc jertfe? Prefer moartea de mii de ori! - răspunse indignat prințul.

- Dsin-mu nu este un diavol, ci un erou pe care și un japonez creștin trebuie să-l cinstească, fiindcă e strămoșul casei domnitoare. Iar dacă socotești că nu-i poți jertfi, măcar ai putea asista la jertfă. Aceasta o cer ferm: e vorba de coroană și de domnie.

- Ce-ar folosi să dobândesc lumea întreagă, dacă mi-aș pierde sufletul?

- Visător orbit! Nu e vorba numai de binele tău, și soarta mea este în joc.

- Nu pot, n-am voie! Am jurat credință lui Cristos și vreau să i-o păstrez până la moarte.

- Ești un îndărătnic și un nerecunoscător! Nicio vorbă mai mult! Dacă nu vrei să știi de bunătatea mea, ai să simți severitatea mea!

Regele strigă pe comandantul gărzii și-i porunci să-l ducă pe prinț la închisoare.

Închisoarea în care fu aruncat prințul Simon - fiindcă Sikatora primise acest nume la Botez - nu era hruba mizerabilă unde fusese pajul Ștefan; totuși era destul de sărăcăcioasă. Nu se vedeau covoare scumpe acolo, ci numai pereții goi și scânduri vârtoase. În loc de mâncăruri gustoase din bucătăria regească, i se aduse un urcior cu apă și un castronaș cu orez fiert. Dar inima lui era cuprinsă de dulce mângâiere; doar era creștin și ieșise biruitor din întâia sa luptă. Se rugă; mulțumi pentru marele har al Botezului, reînnoi făgăduințele de la Botez, ceru tărie și nu uită în rugăciunile sale nici pe Sivan, nici pe dușmanii săi. Apoi stinse mica lampă, se întinse pe scândurile vârtoase și adormi liniștit. Însă greutățile zilei de Botez nu se sfârșiseră aici.

Nu dormise nici un ceas când ușa închisorii se deschise cu zgomot și intră regina însoțită de Sima, care așeză jos o lampă drăguță și se retrase. Regina îl privi o clipă pe adormit; apoi îl atinse cu vârful piciorului și strigă:

- Sikatora, nepotul meu, trezește-te și ascultă glasul mătușii tale!

(va urma)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat