Nepotul reginei

(continuare din numărul trecut)

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

Abia se sfârşise Liturghia când se auzi zăngănit de arme. Lovituri puternice în poartă cereau să se deschidă. Puţin după aceea, comandantul stătea în capelă, iar ieşirile erau păzite de soldaţi.

- Principe - spuse el -, se zvoneşte că vrei să te lepezi de zeii noştri. De aceea, regele îţi porunceşte să vii îndată la castel şi să dezminţi acest zvon, căci altfel ne ameninţă o răscoală.

- Mulţumită Domnului, sunt creştin - răspunse cel nou-botezat cu tărie şi linişte.

- Cu atât mai rău - spuse comandantul. Atunci sunt însărcinat să te arestez în numele regelui.

Prinţul privi la crucifix şi la icoana Maicii Domnului, îşi întinse mâinile către slujbaş şi zise:

- Fă-ţi datoria! Iar voi, fraţilor, rugaţi-vă pentru mine!

11. Lupta

Abia când s-a lăsat noaptea şi străzile se goliseră întrucâtva de lumea gălăgioasă îşi duse comandantul prizonierul la castel. Vestea că Sikatora se făcuse creştin se răspândise iute ca fulgerul, iar mulţimea întărâtată de bonzi ar fi distrus misiunea dacă n-ar fi fost împiedicată de soldaţii numeroşi ce-i trimisese regele ca s-o apere de furia ei. Şi acum rămase o ceată de lăncieri spre paza casei, căci Sikatora trebui să audă multe vorbe grosolane şi ameninţări în drumul său.

Ajungând în castel, prinţul a fost condus îndată înaintea regelui.

- Dezlegaţi-l pe loc - porunci acesta - şi lăsaţi-mă singur cu el!

După o scurtă pauză, el se adresă lui Sikatora - sau Simon, cum trebuie să-l numim de acum înainte - şi spuse:

- Mi-ai făcut azi supărare mare. Fapta ta necugetată era cât pe ce să dezlănţuie o răscoală, şi nici acum nu se poate şti ce se va întâmpla. Ştii doar cât de puternic e partidul bonzilor şi cât de uşor poate fi dus poporul la omor şi la răscoală cu prilejul serbării Matsuri, fiind întărâtat de jocuri şi de băutură! Nu mă pot bizui nici pe curteni, nici pe soldaţii mei. De când am îngăduit fiului meu al doilea să se facă creştin - am comis o neghiobie fără seamăn! -, regina şi-a făcut printre ei un partid destul de puternic, ca să am de ce mă teme că-mi voi pierde tronul şi viaţa dacă voi mai face ceva în favoarea creştinismului. Iar acum îmi vii tu, pe care te-am iubit ca fiul meu, încât în public te-am declarat moştenitor al meu, şi te faci creştin fără să-mi spui măcar un cuvânt!

- V-am spus - răspunse prinţul -, însă n-aţi voit să mă luaţi în seamă.

- Fleacuri! Sigur că nu te-am luat în serios, şi acest răspuns trebuia să-ţi ajungă. De altfel nu bănuiam că ţii aşa de mult la împlinirea planului tău, cu atât mai mult acum.

- Îmi pare rău că v-am pricinuit supărare; dar trebuia să ascult de glasul conştiinţei mele.

- Ar fi trebuit să te iei după glasul minţii, care îţi spunea că un asemenea pas spulbera deodată orice speranţă într-un viitor strălucit şi-ţi răpea coroana şi domnia, victoria şi slava! Trebuia să te iei după glasul recunoştinţei, care îţi spunea că acelaşi pas va aduce supărare binefăcătorilor tăi, ba chiar îi va ofensa greu! Trebuia să urmezi glasul prudenţei; iar el îţi spunea că nesocotinţa ta te expunea la cele mai mari primejdii, atât pe tine, cât şi pe învăţătorii străini şi pe toţi creştinii. Dacă nu trimiteam garda, v-ar fi aprins casa şi capela şi aţi fi ars de vii: numai aşa te-am putut scăpa, aducându-te legat încoace. Dacă-ţi pare într-adevăr rău de ceea ce ai făcut, arat-o prin faptă. Vino mâine cu mine la pagodă şi adu lui Dsin-mu, întemeietorul dinastiei noastre, jertfa cuvenită.

- Astăzi să mă lepăd solemn de diavol şi de toate faptele lui, iar mâine să păşesc înaintea zeilor şi să le aduc jertfe? Prefer moartea de mii de ori! - răspunse indignat prinţul.

- Dsin-mu nu este un diavol, ci un erou pe care şi un japonez creştin trebuie să-l cinstească, fiindcă e strămoşul casei domnitoare. Iar dacă socoteşti că nu-i poţi jertfi, măcar ai putea asista la jertfă. Aceasta o cer ferm: e vorba de coroană şi de domnie.

- Ce-ar folosi să dobândesc lumea întreagă, dacă mi-aş pierde sufletul?

- Visător orbit! Nu e vorba numai de binele tău, şi soarta mea este în joc.

- Nu pot, n-am voie! Am jurat credinţă lui Cristos şi vreau să i-o păstrez până la moarte.

- Eşti un îndărătnic şi un nerecunoscător! Nicio vorbă mai mult! Dacă nu vrei să ştii de bunătatea mea, ai să simţi severitatea mea!

Regele strigă pe comandantul gărzii şi-i porunci să-l ducă pe prinţ la închisoare.

Închisoarea în care fu aruncat prinţul Simon - fiindcă Sikatora primise acest nume la Botez - nu era hruba mizerabilă unde fusese pajul Ştefan; totuşi era destul de sărăcăcioasă. Nu se vedeau covoare scumpe acolo, ci numai pereţii goi şi scânduri vârtoase. În loc de mâncăruri gustoase din bucătăria regească, i se aduse un urcior cu apă şi un castronaş cu orez fiert. Dar inima lui era cuprinsă de dulce mângâiere; doar era creştin şi ieşise biruitor din întâia sa luptă. Se rugă; mulţumi pentru marele har al Botezului, reînnoi făgăduinţele de la Botez, ceru tărie şi nu uită în rugăciunile sale nici pe Sivan, nici pe duşmanii săi. Apoi stinse mica lampă, se întinse pe scândurile vârtoase şi adormi liniştit. Însă greutăţile zilei de Botez nu se sfârşiseră aici.

Nu dormise nici un ceas când uşa închisorii se deschise cu zgomot şi intră regina însoţită de Sima, care aşeză jos o lampă drăguţă şi se retrase. Regina îl privi o clipă pe adormit; apoi îl atinse cu vârful piciorului şi strigă:

- Sikatora, nepotul meu, trezeşte-te şi ascultă glasul mătuşii tale!

(va urma)