- Stiri Stiri Stiri - |
Știri interne
Hram și lansare de carte
Lucrarea "Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei", apărută la Editura "Presa Bună", scrisă de pr. Ieronim Budulai, a fost lansată sâmbătă, 4 august, la Vatra Dornei, la finalul sfintei Liturghii de hram. Autorul, prezent la celebrare, a dorit să scrie lucrarea ca un omagiu adus credincioșilor din Vatra Dornei, cărora le-a fost paroh trei ani (2009-2012). Textul din cele aproape 100 de pagini este însoțit de numeroase fotografii. La lansare a participat și pr. Cornel Cadar, coordonatorul Editurii "Presa Bună". Pr. Ieronim Budulai a mai scris și alte lucrări legate de istoria unor comunități catolice: Vizantea, Ciugheș, Iugani, Huși, având în pregătire lucrări despre comunitățile Cotnari, Tețcani, Bălțați.
Novenă la sfânta Clara
Prin Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel în capela mănăstirii "Sfânta Maria a Îngerilor" a Surorilor Clarise Urbaniste din Roman, în solemnitatea Sfânta Clara, la 11 august, s-a marcat încheierea novenei de pregătire la această sărbătoare. Sfânta Liturghie a hramului mănăstirii a fost prezidată de pr. Alexandru Olaru, OFMConv., asistent spiritual, la 2 august, când, la predică, pr. Augustin Patrașcu, OFMConv., a subliniat istoria și importanța indulgenței voite de Francisc din Assisi. Începând din aceeași seară, despre "frumusețea vieții creștine în sfânta Clara din Assisi" a predicat pr. Claudiu Eva, SVD.
Celebrare pentru eroi
PS Petru Gherghel, însoțit de PS Aurel Percă, de un grup de preoți și de credincioși, a celebrat, miercuri, 8 august, o Liturghie cu requiem pe vârful Budacu (1.859 m), din masivul cu același nume din Munții Bistriței, pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial.
Monument pentru eroi
Fiind de față ÎPS Ioan Robu și PS Aurel Percă, la Pildești, joi, 16 august, PS Petru Gherghel a sfințit monumentul ridicat în cinstea eroilor care și-au jertfit viața pentru întregirea neamului. Pr. Alois Moraru, originar din localitate, a creionat contextul istoric, amintindu-i pe cei 29 de catolici din Pildești care nu s-au mai întors acasă de pe frontul Primului Război Mondial. După binecuvântarea monumentului, toți cei prezenți au format o procesiune spre biserica nouă, unde ÎPS Ioan Robu a prezidat Liturghia pentru toți eroii neamului.
Campus vocațional
Comunitatea "Sfânta Familie" a surorilor din Gherăești din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" a găzduit în perioada 21-23 iulie campusul vocațional "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30), la care au participat 12 tinere din diferite parohii ale diecezei.
Descoperiri în catedrală
Rămășițele pământești ale episcopului Iosif Salandari au fost scoase din catedrala veche și mutate provizoriu la subsolul catedralei noi, vineri, 17 august. PS Petru Gherghel a prezidat o celebrare în care, împreună cu preoții de la catedrală, a cântat un Requiem. Iosif Salandari, vizitator apostolic în Moldova (1864-1873), este acela care s-a ocupat în mare parte de mărirea, pictarea, înzestrarea catedralei și aducerea la forma în care este acum. La 11 iulie a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de restaurare a catedralei de către Grup Construcții Est, firma care a câștigat licitația. Constructorii au la dispoziție 24 de luni pentru a finaliza lucrările.
De 25 de ani
Congregația "Slujitoarele Iubirii Milostive" sărbătorește anul acesta 25 de ani de prezență și slujire în Dieceza de Iași, 1993-2018. Celebrările jubiliare au început la 27 august, prin conferințe despre Maica Speranța, fondatoarea congregației, prin rugăciuni, întâlniri (cu copii, tineri, persoane în vârstă și bolnavi), și se vor încheia la 2 septembrie, la Barticești, cu Liturghia la care a fost invitat PS Petru Gherghel, urmată de un moment artistic.
Jubileu de 40 de ani
În prezența PS László Böcskei, episcop de Oradea, pr. Ioan Ciobanu a sărbătorit jubileul de 40 de ani de preoție la Pildești, localitatea sa natală, duminică, 12 august. În cadrul predicii, PS László a evidențiat activitatea pastorală desfășurată timp de 37 de ani de pr. Ioan Ciobanu în Dieceza de Oradea și a făcut o incursiune biblică în tematica slujirii sacerdotale.
La 30 de ani
S-au împlinit 30 de ani de la accidentul de pe Valea Uzului în care au murit 27 de persoane (19 din Faraoani, 4 din Valea Mare și 4 din Orbeni), în seara duminicii de 21 august 1988, după ce camionul cu remorcă în care călătoreau spre jud. Harghita s-a răsturnat în râu. Accidentul a fost mușamalizat de autoritățile din acea vreme. Duminică, 19 august, PS Aurel Percă a fost prezent în cimitirul din Faraoani la Liturghia de comemorare a decedaților. Pr. Augustin Bărbuț, OCarm., unul dintre supraviețuitori, a rostit predica. Marți, 21 august, patru preoți au concelebrat o Liturghie de comemorare a victimelor, chiar la Valea Uzului, în zona accidentului.
Mandat misionar
În cadrul Liturghiei prezidate de PS Aurel Percă, vineri, 3 august, în biserica "Sfânta Cruce" din Bacău, pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeșu a primit însemnele de misionar: crucea și evanghelia. Părintele a plecat spre Coasta de Fildeș la 9 august.
Hramul catedralei
Hramul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași a fost sărbătorit miercuri, 22 august, printr-o Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel. La predică, pr. Cristian Diac a vorbit despre semnificația comemorării sfintei Fecioare Maria ca regină și despre însemnătatea ei pentru credincioșii de azi. Au participat 20 de preoți din Iași și din împrejurimi, persoane consacrate și numeroși credincioși.
Pentru familii
Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei din luna august, se numără: Întâlnirea Diecezană a Familiilor la Nisiporești (4 august); curs pentru logodnici la Buruienești (7 august), Bacău "Sfânta Cruce" (8 august) și Traian (11 august); lansarea cărții "Vreau să înțeleg cu cine mă căsătoresc" la Bacău-Măgura (19 august); întâlnire cu un grup de familii la Huși (25 august).
Pe scurt
- 9-16 iulie: Formarea metodologică pentru 26 de participanți scoutiști, pe traseul Valea Seacă - Onești
- 21-29 iulie: A doua ediție a "Cupei Murialdo", la fotbal, desfășurată pe noul teren sintetic al Centrului Murialdo din Roman
- 23-27 iulie: Campusul itinerant la Radna și Șumuleu-Ciuc pentru un grup format din profesori de religie și câțiva enoriași ai Parohiei Izvoare - Bacău, însoțiți de pr. Lucian Adam
- 25-29 iulie: Tabăra vincențiană "Împreună vom fi bune mlădițe în via Domnului", la Predeal, pentru 28 de membri vincențieni, printre care și participanți din Iași, Tomești, Târgu Frumos, Adjudeni și Roman, îndrumați spiritual de pr. Sergiu Gabor
- 17-19 august: Zile de reculegere pentru membri și simpatizanți ai Mișcării "Familiile din Nazaret" din Parohia "Sfânta Tereza" din Iași, la mănăstirea "Maica Unității" din Viișoara
- 30 august - 2 septembrie: Campusul unitar diecezan "Să colorăm viitorul!", organizat de Acțiunea Catolică la Luncani
- 16 septembrie: Sfințirea și consacrarea altarului bisericii "Sfânta Tereza" din Piatra Neamț
- 18-20 septembrie: Sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România, la Șumuleu Ciuc.