A fi misionar înseamnă o continuă încercare

Pr. Gabriel-Vasile Cimpoeşu şi-a încheiat munca misionară în Coasta de Fildeş după mai bine de 12 ani. Întorcându-se acasă, i-am adresat câteva întrebări.

- Părinte, după atâţia ani de activitate misionară, ce credeţi că înseamnă să fii misionar?

A fi misionar înseamnă o dorinţă profundă şi puternică, o chemare specială de la Dumnezeu. Înseamnă să uiţi de tine, de cei dragi şi să te consacri cu totul evangheliei. Uneori aceasta presupune riscul de a părea ridicol, din altă lume, dar şi bucuria de a fi primit cu sufletul deschis, schimbând viaţa multora. Pentru mine, în Coasta de Fildeş, a fi misionar a însemnat continua încercare de a ajuta oamenii să treacă de la religia tradiţională animistă, cu amuletele, vracii şi sacrificiile lor, la credinţa creştină a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

- Cu mulţi ani în urmă aţi primit mandatul misionar. Ce a însemnat acea zi?

Crucea şi Biblia primite în ziua mandatului misionar au rămas un punct de referinţă în desfăşurarea activităţilor mele misionare. Am făcut mereu referinţă la cuvântul lui Dumnezeu şi am purtat cu mine crucea; chiar celor cărora le era frică de rău le-am recomandat să poarte mereu o cruce, semnul apartenenţei la Dumnezeu.

- Vorbiţi-ne puţin despre misiunea din Coasta de Fildeş după atâţia ani de muncă.

M-am aflat în centrul ţării, într-o zonă unde, în afară de câţiva funcţionari, oamenii se susţin doar din cultivarea pământului, o muncă rudimentară şi istovitoare. Când am ajuns în regiunea Djebonoua aveam doar 15 comunităţi evanghelizate, astăzi sunt peste 40; la început celebram Liturghia într-o capelă, astăzi este o biserică frumoasă; activitatea noastră a luat naştere ca parte a unei regiuni misionare, iar actualmente este parohie. Schimbările au fost semnificative, susţinute fiind de harul lui Dumnezeu şi de colaborarea credincioşilor. Mulţumim Domnului pentru viziunea şi perspectiva pastorală în care fiecare şi-a asumat rolul specific.

- Aveţi momente deosebite pe care le păstraţi în inimă?

Sunt atât de multe că nu aş putea să le relatez: fiecare evanghelizare a fost un moment special; celebrările de sărbători au fost profunde, intense şi mişcătoare; iar mărturia convertiţilor în biserică după împărtăşanie m-a încurajat de multe ori. O întâmplare însă e încă vie, aceea a unui bătrân aflat pe patul de moarte după ce l-am îndemnat de multe ori să vină la biserică şi nu m-a ascultat. Deşi se îndoia că voi merge, am ajuns să-i ofer Botezul. Pierzându-şi simţurile, nu mai simţea aproape nimic; a simţit totuşi când apa de Botez i-a atins capul, s-a întors, m-a întrebat dacă sunt părintele şi mi-a mulţumit. Nu a mai durat mult şi a plecat la cele veşnice. Atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi a rămas ca o minune.

- Ce v-aţi propus la început ca misionar şi ce s-a realizat?

Sincer, la început nu mi-am propus nimic, doar am încercat să fiu atent la propunerile lor, iar schimbările şi lucrurile realizate împreună m-au umplut de bucurie şi de entuziasm. Nu m-am plictisit niciodată, nu am avut timp de aşa ceva, chiar dacă am fost singur. Mă simt împlinit: am însoţit pe calea preoţiei seminarişti din România şi de aici, lumea se roagă mai mult, activităţile pastorale sunt multe, numărul evanghelizărilor a crescut, la fel şi numărul capelelor, grotelor etc. La acestea aş adăuga multe proiecte şi casa parohială construită cu ajutorul Diecezei de Iaşi prin Centrul Misionar Diecezan. Sunt mulţumit!

- Un gând pentru cititori...

Aş vrea să mulţumesc tuturor pentru ajutorul acordat, pentru rugăciunile şi sacrificiile făcute! Aţi susţinut misionarii şi implicit opera lui Dumnezeu. Domnul să vă răsplătească pentru tot binele făcut!

Pr. Florin-Petru Sescu