De atunci, de la zahărul cubic...
Eu cred că fiecare dintre noi are amintiri frumoase legate de bunici. Eu, spre exemplu, ori de câte ori mergeam la ei, îmi dădeau ceva bun. Îmi făceau, e adevărat, și o lecție de morală, mai ales dacă nu prea îi ascultam pe părinți și nu luam note bune la școală, dar apoi știam că urma surpriza!
Într-o zi am văzut-o pe bunica îngândurată. Mă întorsesem de la pregătirea pentru prima Împărtășanie și știam că avea să mai urmeze un examen și cu ea, dar, cum eram băiat isteț, nu îmi era frică. Zis și făcut! M-a întrebat în acea seară toate rugăciunile posibile, poruncile și adevărurile de credință. Mai pe bâjbâite, mai sigur, mai nesigur, până la urmă le-am scos eu cumva la capăt.
La finalul examinării s-a dus în odaia de curat și mi-a adus câteva bucăți de zahăr cubic, scuzându-se că nu are altceva. Era pentru prima dată când vedeam așa ceva. De bucurie și curios de noutate, fără să mai rămân prea mult la ea, am luat-o către casă să duc din surpriză și fraților mei. Cum alergam, am început să transpir, mi-a transpirat foarte mult palma și până să ajung acasă mi s-au topit toate cuburile de zahăr, așa încât mâna mea era mai degrabă lipicioasă decât plină cu surprize.
În zadar le-am vorbit fraților mei de zahărul cubic. Nu m-a crezut nimeni. Până la urmă i-am convins că, dacă vor merge la bunica și îi vor spune rugăciunile pe care le știu, sigur le va oferi și lor.
De atunci, pentru că m-a corectat bunica, nu mai spun "și binecuvântată este rodul trupului tău, Isus", ci "și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus"... (Robert)
Prelucrare de pr. Felician Tiba