Nepotul reginei

Istorioară morală de Iosif Spillmann
Traducere de Mons. Mihai Robu
(continuare din numărul trecut)

Era în ajunul serbării Matsuri când se petrecură cele de mai sus [relatate în numărul trecut al revistei]. Pe la ora aceea, Sikatora şedea împreună cu Ştefan în grădiniţa misionarilor şi-i spuse că pr. Cabrai se învoise, în sfârşit, să-i dea sfântul Botez chiar a doua zi, când cortegiul bonzilor va atrage în altă parte atenţia poporului şi a curţii. Ştefan, care se restabilise încetul cu încetul, nu mai putea de bucurie:

- Vino în capelă - spuse el. Hai să-i mulţumim Maicii Domnului, care ţi-a dobândit de la Fiul ei acest har! Ne-am rugat mult la ea pentru tine, şi eu, şi orbul Tobia, şi micul Francisc, şi prinţul Sebastian, şi toţi preoţii! Ce fericire te aşteaptă! Până acum erai mort sufleteşte, chiar dacă ai multe însuşiri naturale frumoase; dar în curând vei primi viaţa supranaturală şi te vei renaşte prin apa Botezului, devenind copil al lui Dumnezeu.

Sikatora petrecu noaptea în casa misiunii şi, prin rugăciune şi meditaţie, se pregăti pentru primirea Botezului. În dimineaţa următoare, Sima îi vesti reginei că prinţul nu venise încă din casa străinilor şi că prinţul Sebastian sosise şi el acolo înspre ziuă. Cancelarul trebui să vestească regelui acelaşi lucru.

- Vom vorbi despre aceasta după ce va fi trecut cortegiul alegoric - răspunse regele supărat. Regina mai avu timp să poruncească spionilor ei să nu piardă din vedere casa misionarilor; ea scrise şi mai marelui bonzilor câteva rânduri în grabă.

În timpul acesta, sunete de fluiere şi lovituri de tam-tam vesteau ieşirea cortegiului Matsuri din mănăstirea bonzilor. Matsuri este o serbare jumătate idolatrică, jumătate populară, iar partea mai importantă constă într-un fel de procesiune în timpul căreia bonzii, stând pe care frumos împodobite, reproduc în faţa poporului mitologia japoneză despre zei, mai cu seamă cum a venit Dsi-mu, strămoşul cârmuitorilor Japoniei.

Procesiunea, ce se făcea în fiecare an la Usuki, era dintre cele mai strălucite şi renumite. De aceea, străzile erau ticsite de lume, iar procesiunea abia putea înainta. În fruntea ei mergea Tengu, crainicul zeilor. Era îmbrăcat în haine de mătase; avea nişte aripi mari, ce băteau în culorile curcubeului; pe faţă avea o mască roşie cu un nas foarte lung. El păşea tropăind şi gesticula în tot felul, înveselind mulţimea, dar de fapt el voia să alunge duhurile rele. După el veneau muzicanţii, purtătorii de steaguri, oamenii cu lampioane ce aveau forme de balauri; apoi, nişte care împodobite în parte cu acoperişuri, în parte cu tufari verzi, pe care erau duşi bonzi, pustnici, eroi japonezi, zei şi zeiţe înconjuraţi de servitori ce dansau şi cântau. Un cârd de bivoli, condus de ţărani, aducea care încărcate cu unelte agricole şi cu cereale. Deasupra stătea Inari între vulpile sale. Caricaturi uriaşe de draci erau purtate pe umeri de câte zece ori douăzeci de bărbaţi înaintea măştii vreunui sihastru fabulos şi arme nespus de lungi, cu care el ar fi ucis aceste dihănii. Un elefant alb, înalt cât o casă, făcut numai din carton, se bălăngănea şi el în cortegiu; în fiecare picior stăteau ascunşi trei bărbaţi care susţineau scheletele dinăuntru şi împingeau animalul înainte. La urmă se ivi şi carul lui Dsi-mu, strămoşul Micadului. El stătea în mijlocul eroilor săi, în armură strălucitoare, cu sabia în mână, pe când măştile tovarăşilor săi purtau mustăţi colosale din păr de cal. Şi printre aceste care şi grupuri foiau o mulţime de dansatori, scamatori, bonzi care săreau, jucau, ţipau, şi tot poporul lua parte la acest spectacol nebunesc, aplaudând şi urmărindu-l cu cel mai viu interes.

Pe piaţa dinaintea scării celei mari a palatului, cortegiul se opri şi carul lui Dsi-mu trecu la mijloc, pe când celelalte se aşezară în jurul lui în formă de semicerc. Regele, regina şi demnitarii de la curte luaseră loc pe o tribună ridicată şi priveau la dansurile bonzilor, la dibăciile scamatorilor şi la luptele atleţilor. La urmă, bondul care reprezenta pe Dsi-mu se ridică în picioare ca să ţină o cuvântare regelui şi norodului. După ce bondul îşi povesti istoria, ca de obicei, şi vorbi despre faptele măreţe ale strămoşilor japonezi, îşi ridică vocea şi cu glas profetic începu să vorbească despre nenorocirea ce ameninţa pe poporul său, pentru că urmaşul său, Mikado, a fost trădat mişeleşte şi Japonia şi-a deschis tot mai mult porţile faţă de străini, duşmanii neîmpăcaţi ai zeilor.

- Chiar acum - strigă el la sfârşit cu glas tunător, şi îşi întinse sabia strălucitoare spre casa misionarilor - un fecior din neamul meu, în care zeii îşi puseseră mari speranţe, comite trădarea cea mai urâtă. Vai de el! Vai de aceia care îl ocrotesc!

Sivan aruncă o privire mânioasă spre soţia sa şi îngălbeni. Dar avu destulă prezenţă de spirit să răspundă cu o glumă la cuvintele bondului (care erau în stare să-i răscoale supuşii) şi să poftească la masă pe "scumpul său strămoş", care azi nu era tocmai bine dispus. Apoi se retrase în grabă şi dădu încet un ordin comandantului gărzii, iar acela se duse îndată cu o ceată de ostaşi la casa misionarilor.

În timpul acesta avea loc în casa misionarilor o scenă de altă natură: Sikatora primise Botezul. Capela era împodobită cu flori şi ramuri verzi; pe altar ardeau lumânări înaintea icoanei Maicii Domnului; bucuria şi mulţumirea străluceau pe feţele tuturor. Prinţul înaintă în capelă în haină albă, condus de naşii săi, prinţul Sebastian şi pajul Ştefan, înconjuraţi de preoţi. El ceru credinţa, se lepădă de Satana şi de mândria lui şi de faptele lui, primi semnul crucii, fu uns cu untdelemnul catehumenilor. Şi, după ce recită Crezul, fu condus la baptister. Toţi ochii se umplură de lacrimi când apa Botezului curse pe fruntea prinţului şi el se ridică, "renăscut din apă şi Duh Sfânt", ca fiu al lui Dumnezeu, moştenitor al împărăţiei cerurilor. După aceea, pr. Cabrai se urcă la altar şi celebră sfânta Liturghie drept mulţumire.

(va urma)

Abia sfârşise Liturghia când se auzi zăngănit de arme. Lovituri puternice în poartă cereau să se deschidă. Puţin după aceea, comandantul stătea în capelă, iar ieşirile erau păzite de soldaţi.

- Principe - spuse el -, se zvoneşte că vrei să te lepezi de zeii noştri. De aceea, regele îţi porunceşte să vii îndată la castel şi să dezminţi acest zvon, căci altfel ne ameninţă o răscoală.

- Mulţumită Domnului, sunt creştin - răspunse cel nou-botezat cu tărie şi linişte.

- Cu atât mai rău - spuse comandantul. Atunci sunt însărcinat să vă arestez în numele regelui.

Prinţul privi la crucifix şi la icoana Maicii Domnului, îşi întinse mâinile către slujbaş şi zise:

- Fă-ţi datoria! Iar voi, fraţilor, rugaţi-vă pentru mine!

(va urma)