Nisiporeşti şi Irlanda. Mărturia continuă...

Suntem doi soţi dintre cei care au sărbătorit 25 de ani de căsătorie la Întâlnirea Diecezană a Familiilor de la Nisiporeşti. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru tot şi-l rugăm să ne fie alături şi în continuare.

Era pentru prima dată când mergeam la o astfel de întâlnire plini de curiozitate, iar motivul era tema aleasă: "Familia şi splendoarea curăţiei". "Hm, curajos părintele!", i-am spus soţului după ce am văzut-o.

De ce curajos? E simplu! E suficient să privim la atâţia tineri care convieţuiesc astăzi înainte de căsătorie. Sigur nu îmbrăţişează virtutea curăţiei, aşa cum spre binele nostru ne sfătuieşte Biserica. Dar nici între soţi situaţia nu este mai roză.

Humanae vitae, documentul care a fost amintit deseori la Nisiporeşti şi care, alături de beatificarea Veronicăi Antal, a fost ales ca motiv în propunerea unei astfel de teme, are la bază tocmai această dorinţă a Bisericii ca soţii să se respecte reciproc în actul conjugal.

De fapt, când avem o astfel de temă: "Familia şi splendoarea curăţiei", înseamnă că mai întâi avem ceva ce nu e "splendoare", ceva ce, în loc să strălucească, face să fie întuneric şi, în consecinţă, suferinţă. Este vorba de modalitatea în care soţii înţeleg valoarea actului conjugal: în loc să fie cel mai profund moment de dăruire reciprocă, deschis spre viaţă şi spre comuniunea dintre ei, să-i ajute să crească, să se construiască, să se maturizeze ca soţi, să-i motiveze, de multe ori, nefiind bine înţeles, întunecă relaţia dintre ei.

La Nisiporeşti am înţeles cât de important e ca soţii să ştie să se respecte în actul conjugal, să-l trăiască aşa cum învaţă Sfânta Scriptură şi Biserica. "Castitatea, se spunea pe pliantul de promovare al evenimentului, nu este numai pentru clerici şi persoane consacrate, ci este pentru om în general, pentru omul care respectă şi se respectă, iar soţii prin excelenţă sunt chemaţi să se respecte".

Este ceea ce am înţeles noi cu 25 de ani în urmă când, datorită unui preot curajos şi foarte deschis, la cursul de pregătire pentru căsătorie, cu ocazia mai multor întâlniri, ni s-a prezentat la modul cel mai sincer şi direct ce presupune a fi soţ şi soţie. Am aflat atunci multe lucruri pe care, dacă nu ni le spunea acel preot, nu aveam de unde să le ştim. Ni le-a spus, le-am notat, mai ales în mintea şi în inima noastră de tineri aspiranţi la viaţa de familie, iar acum, la 25 de ani de la căsătorie, fără nicio ezitare putem spune că ne-au prins bine. Bineînţeles că nu ne-a fost uşor, dar am depăşit dificultăţile împreună, ne-am ajutat reciproc.

Şi ca o continuare a ceea ce a fost la Nisiporeşti, Irlanda, cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor, a propus aceeaşi linie, linia moralităţii, bazată pe respect reciproc, pe iubire, pe deschiderea spre viaţă, pe iertarea şi înţelegerea celui care greşeşte în familie, dar şi pe reevaluarea locului pe care îl are Dumnezeu într-o astfel de realitate.

Îndemnul papei Francisc cu această ocazie, de a sublinia mai mult ceea ce funcţionează în familie decât ceea ce nu funcţionează, ne-a făcut pe noi, ca familii, să retrezim acea parte care probabil că a amorţit la mulţi dintre noi: preţuirea celuilalt.

Celălalt nu este un obiect pe care "l-am cumpărat" prin căsătorie, ci e darul lui Dumnezeu pe care ni l-a dat spre a avea grijă de el, pentru a-l iubi şi îngriji, pentru a merge alături pe drumul mântuirii.

Valeria şi Mihai Pericică