- Stiri Stiri Stiri - |
Știri interne
Fundația "Anton Durcovici"
Biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman a găzduit duminică, 10 decembrie 2017, lansarea Fundației "Anton Durcovici". Episcopul Petru Gherghel a participat la eveniment și a prezidat Liturghia în memoria fericitului Anton Durcovici. Viorica Spătaru, președintă a fundației, a prezentat primul obiectiv: înființarea unei grădinițe. Fundația va căuta să sprijine, să realizeze sau să coordoneze activități care să contribuie la progresul, prosperitatea și dezvoltarea comunității locale din punct de vedere educațional, social, religios, economic și cultural.
"Tărâmul Mariei"
Filmul "Tărâmul Mariei", regizat de Juan Manuel Cotelo și produs în Spania în anul 2013, a fost lansat vineri, 8 decembrie 2017, la Piatra Neamț și la Botoșani. Filmul vorbește despre iubirea pe care Dumnezeu o are față de fiecare dintre noi. Un agent, avocatul diavolului, primește o nouă misiune: trebuie să afle dacă Dumnezeu, Fecioara Maria sau diavolul sunt doar basme sau dacă sunt reali. De-a lungul căutării, agentul se întâlnește cu mărturii ale unor persoane care au trăit departe de Dumnezeu și care au decis să se apropie de el. Site-ul în română este www.taramulmariei.com.
Pelerinaje
Asociația "Pelerinaje Mariane Franciscane" organizează mai multe pelerinaje, prezentate pe site-urile www.pelerinajefranciscane.com sau www.pelerinaje-mariane.ro. Pentru fiecare pelerinaj înscrierea se face cu două luni înainte. Informații și înscrieri: pr. Iosif Amitricioaie, OFMConv. (tel. 0763/890499; e-mail: amitricioaie@gmail.com) sau prof. Vicențiu Ciocan (tel. 0728/848498; e-mail: vicentiuciocan@yahoo.com).
Concerte
Un concert extraordinar de orgă a fost susținut de Alexandru Catău, în catedrala din Iași, duminică, 19 noiembrie 2017. Cvintetul vocal "Academic" al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca a susținut marți, 12 decembrie 2017, un concert de colinde în biserica din Suceava. Marți seara, 12 decembrie 2017, în catedrala catolică din Iași a avut loc primul concert de Crăciun organizat de Consulatul Onorific al Italiei de la Iași, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură de la București, Centrul Cultural Italian de la Iași și Institutul "Don Orione" din Iași. Duminică, 17 decembrie 2017, corul "Juvenes Ecclesiae" a susținut două concerte de colinde, la Nicorești și Tămășeni. Marți, 19 decembrie 2017, corul "Jubilate" a susținut un concert de colinde în biserica "Sfântul Anton de Padova" din Iași.
Consiliu Prezbiteral
Sesiunea de toamnă a Consiliului Prezbiteral al Diecezei de Iași a avut loc miercuri, 13 decembrie 2017, la sediul Episcopiei de Iași. Printre temele analizate au fost: "Anul pastoral 2017-2018 dedicat tinerilor" (PS Petru Gherghel și pr. Felix Roca); "Reglementări în cimitire" (pr. Mihai Budău); "Referendumul pentru familie" (Eugenia Dămătăr); "Exercițiile spirituale pentru preoți" (pr. Eduard-Mihai Coșa); "Statutele oficiilor diecezane" (PS Aurel Percă); "Stabilirea contribuțiilor stolare" (pr. Cristian Farcaș); "Inițiativă pentru toți cântăreții - întâlniri zonale" (pr. Ciprian Antălucă); "Program dedicat formării lectorilor și animatorilor liturgice" (pr. Daniel Iacobuț).
Consiliu Pastoral
Membrii Consiliului Pastoral al Diecezei de Iași s-au reunit joi, 14 decembrie 2017, la Traian, Neamț. În afară de temele principale care s-au reluat de la Consiliul Prezbiteral, s-au mai adăugat: "Studiul lectio divina în comunitățile noastre și rugăciunea Laudelor și Vesperelor" (pr. Eduard Patrașcu); "Cimitirele, locuri sacre pentru comunitățile catolice, salarizările și programul după fișa postului" (pr. Cristian Farcaș), "Chestiuni practice legate de lucrările care se fac la parohii și depășesc o anumită sumă" (PS Aurel Percă).
Din Iași, la Radio Maria
Studioul Radio Maria din Iași transmite următoarele programe: "Verbum Domini" - meditație la evanghelia zilei (zilnic, 07.25-07.35); Breviarul - Laudele: 06.40; Breviarul - Vesperele: 19.00; emisiunea "Planeta creștină", realizată de pr. Cristian Bîrnat: transmisiune în direct în fiecare luni, de la 14.00 la 15.00, în reluare, luni, de la 21.00 la 22.00; "Meditații spirituale creștine", cu pr. Iosif Enășoae, în a doua vineri din lună, 20.00-21.00; sfântul Rozariu în direct, în fiecare luni, de la 17.00 la 17.50, în reluare, luni, de la 06.00. În Dieceza de Iași, Radio Maria poate fi ascultat pe frecvențele 1485 KHz AM, zona Roman, și 89,6 MHz FM, zona Bacău, sau prin internet (www.ercis.ro ori www.radiomaria.ro), ori prin telefon la 031/5040405.
Pentru familii
Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei din luna decembrie, se numără: Zilele familiei la Ciucani (30 noiembrie - 3 decembrie) și Horlești (21-24 decembrie); Săptămâna familiei la Iugani (4-10 decembrie) și Botoșani (11-17 decembrie); cateheză cu tinerii de la catedrala din Iași (7 decembrie); "Un Crăciun cu familiile, în familie" la Slănic Moldova / Cerdac; prezentarea cărții "Vreau să înțeleg cu cine mă căsătoresc" la Ciucani (3 decembrie) și la Slănic Moldova / Cerdac (26 decembrie); prezentarea exortației apostolice Amoris laetitia la Iugani (10 decembrie), Botoșani (17 decembrie) și Horlești (24 decembrie).
Numire de director național
Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor l-a numit la 9 noiembrie 2017 pe pr. Eugen Blaj director național pentru Operele Pontificale Misionare din România. Decretul de numire i-a fost comunicat părintelui la 24 noiembrie 2017 de către ES Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, care i-a transmis din partea cardinalului Fernando Filoni, prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, "dorințe fierbinți de a putea desfășura cu un zel exemplar importanta slujire de animare și cooperare misionară".
Numire
PS Petru Gherghel, după ce a consultat pe cei în drept, a semnat următoarea numire, începând cu 1 decembrie 2017, pentru o perioadă de cinci ani: pr. Petru Sescu - secretar general al Consiliului Pastoral Diecezan.
Pe scurt
- 19 noiembrie: Liturghie cu admiterea în rândul candidaților la ordinele sacre și primirea reverendei de către studenții anului III de la Institutul Teologic din Iași, prezidată de PS Aurel Percă
- 19 noiembrie: Adeziunea a 40 de studenți în cadrul Asociației Studenților Catolici din Iași, la Liturghia prezidată de PS Aurel Percă în catedrala ieșeană
- 29 noiembrie, 1 decembrie: Întâlnirea vocațională cu tema "Tu ești prețioasă în ochii lui Dumnezeu", pentru 18 tinere, la Surorile Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului din Siret
- 4 decembrie: Comemorarea sfintei Varvara, patroana minerilor și a geologilor, la celebrarea prezidată de PS Petru Gherghel în Salina din Cacica
- 7-8 decembrie: Sesiunea științifică intitulată "Neprihănita Zămislire în structura spiritualității franciscane", la Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 8 decembrie: Vizita pastorală a PS Salvador Giménez la comunitatea catolicilor români din Lleida (Spania)
- 8 decembrie - 8 ianuarie: A cincea ediție a inițiativei de Crăciun intitulate: "Martin Benedict, gazda ieslei din Betleem", la Galbeni
- 16 decembrie: Zi de reculegere pentru personalul socio-medical din dieceză, organizată de Caritas Iași la Surorile Providenței
- 22 decembrie: Ceremonia distribuirii "Luminii păcii de la Betleem" în catedrala din Iași, prezidată de PS Petru Gherghel
- 27-29 decembrie: Zile de reflecție pentru tineri la Casa "Maica Speranța" din Barticești, cu tema "Cuvântul s-a făcut trup" (In 1,14).