Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (VIII)

Seminariştii

Continuăm să ne întrebăm ce a însemnat Primul Război Mondial pentru catolicii din Moldova. În acest număr încercăm să descoperim ce s-a întâmplat cu seminariştii de la Hălăuceşti şi Iaşi.

Imediat după intrarea României în Primul Război Mondial, la 15 august 1916, cele două seminarii catolice de la Hălăuceşti şi Iaşi au fost închise. Seminariştii mai mari au fost înrolaţi în armată, unii chiar în Crucea Roşie, iar cei mai mici au plecat acasă. Au încetat cursurile şi la Şcoala de Dascăli din Hălăuceşti. "La Hălăuceşti - nota pr. Ulderic Cipolloni la 15/28 octombrie 1916 - le-am dat drumul băieţilor probanzi, lăsându-i doar pe profeşi. Seminarul diecezan din Iaşi a fost predat Crucii Roşii, seminariştii au fost trimişi în satele lor". După o lună şi jumătate scria: "Seminarul din Iaşi este închis şi toţi seminariştii sunt plecaţi, cum sunt ai noştri, în război".

Revista Lumina creştinului din anul 1916 precizează că la înmormântarea episcopului Nicolae-Iosif Camilli (2/15 ianuarie 1916) au participat şi 18 elevi ai Seminarului din Iaşi (din care trei erau franciscani). Aceştia sunt prezenţi şi în fotografia care se păstrează în Arhiva Episcopiei de Iaşi.

În câteva foi păstrate în manuscris, pr. Iosif Gabor notează în anul 1978 ce s-a întâmplat cu seminariştii din ambele seminarii.

Din Seminarul din Iaşi au fost încorporaţi studenţii Dumitru Romila, Dumitru Andrieş, Ioan Ghergu, Iosif Ghiuzan, Gheorghe Peţ, Ioan Mărtinaş, Dumitru Mărtinaş, Dumitru Iacob şi Petre Baciu.

Din Seminarul din Hălăuceşti au fost încorporaţi studenţii Ioan Duma, Ioan Gârleanu, Ioan Ladan, Anton Tălmăcel, Gheorghe Lenghen, Andrei Lenghen şi Carmil Giurgi.

Toţi aceştia au activat în campanii militare cu gradul de sergent, fiind detaşaţi pe lângă spitalele de lângă Iaşi (mai ales la spitalul militar instalat în Vila "Greierul" de la Bucium-Iaşi), unde au făcut dovada unui devotament admirabil. Doi dintre seminariştii din Iaşi, Petru Baciu şi Dumitru Iacob, au murit la datorie, în urma contractării tifosului exantematic. Ceilalţi au devenit preoţi, mai puţin Dumitru Mărtinaş care a ajuns profesor.

În raportul despre situaţia diecezei, scris la 22 noiembrie / 5 decembrie 1917, pr. Ulderic Cipolloni arată că dintre cei 16 seminarişti diecezani au mai rămas 6, dintre care 5 sunt mobilizaţi în spitale şi unul stă în episcopie; ceilalţi, în afară de 2 care sunt morţi, unii au luat cariera armelor iar alţii au fost trimişi acasă.

Dintre elevii Seminarului de la Hălăuceşti, Andrei Lenghen a fost rănit şi a căzut prizonier la austro-ungari. Din cauza rănilor primite şi a unei maladii contractate în prizonierat, după eliberare şi-a continuat studiile la Roma şi - fiind sfinţit preot în anul 1924 - a mai trăit numai un an şi jumătate şi a murit. Ioan Gârleanu a contractat şi el o maladie care i-a cauzat multe necazuri în tot timpul vieţii, ducând-o cu el în mormânt. A murit în luna martie 1944. Doar Carmil Giurgi n-a ajuns preot, urmând studii juridice şi ajungând avocat în Bucureşti.

"Părintele Cipolloni - avea să noteze pr. Iosif Gabor - a trebuit să vadă pe toţi seminariştii diecezani şi pe cei ai provinciei franciscane înrolaţi în armată şi să plângă moartea unora dintre ei".

Pr. Cornel Cadar