Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Familia, legătura dintre Nisiporești și Irlanda

La prima vedere, între Nisiporești și Irlanda nu este nicio legătură. Nisiporești este un sat, parte a comunei Botești din județul Neamț, iar Irlanda este o țară cu aproximativ 5 milioane de locuitori. Ceea ce unește Nisiporeștiul și Irlanda, în mod special în luna august a anului 2018, este simplu de tot: familia.

La Nisiporești, în ziua de 4 august, familia se va uni pentru cea de-a șasea Întâlnire Diecezană a Familiilor, iar în Irlanda, aceeași familie se unește pentru cea de-a noua Întâlnire Mondială a Familiilor.

La Nisiporești, familiile Diecezei de Iași sunt invitate să reflecteze asupra temei "Familia și splendoarea curăției", o temă curajoasă și provocatoare, o anticipare fericită a beatificării Veronicăi Antal, tânăra martiră a curăției care a trăit în această frumoasă comunitate.

Mai ales astăzi este nevoie ca Biserica să repropună virtutea curăției, nu doar pentru clerici și persoane consacrate, ci pentru familie în general, pentru că ea, curăția, este cea care subliniază prietenia cu Dumnezeu. Cine și-o asumă arată respect față de sine, față de aproapele și față de Dumnezeu.

În cazul soților, într-o lume dominată de mijloace anticoncepționale, de avort, de pornografie, de instrumentalizare reciprocă, de relativizarea căsătoriei și a vieții de familie, a propune curăția este mai mult decât o provocare, este un dar, iar la Nisiporești am fost făcuți părtași la el din plin.

În altă ordine de idei, în partea a doua a lunii, respectiv în perioada 21-26 august, la Dublin, în Irlanda, se vor întâlni familiile din lumea întreagă alături de papa Francisc și vor reflecta la o temă la fel de provocatoare, mai ales în contextul atât de tensionat al zilelor noastre în ceea ce privește familia: "Evanghelia familiei: bucurie pentru lume".

Primul care a lansat conceptul de "evanghelia familiei" a fost sfântul Ioan Paul al II-lea, un mare iubitor al familiei. Tot el a fost și primul papă care a propus întâlnirile mondiale ale familiilor.

Din România participă mai multe familii, printre care se află și câteva din Dieceza de Iași. Delegația va fi condusă de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București și responsabil cu pastorația familiei în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Încă de la întâlnirile pregătitoare s-a spus destul de clar: "În Irlanda nu se merge pentru a se plânge!" Familiile care vor participa sunt îndemnate să sublinieze mai degrabă ce funcționează decât ce nu funcționează, sunt invitate să se redescopere ca dar, nu ca povară; ca bucurie, nu ca eșec.

Alături de papa Francisc, familiile din lumea întreagă vor avea posibilitatea să redescopere încă o dată - dacă mai era nevoie - rolul primordial pe care îl are Cristos, bucuria în viața de familie. Doar pornind de la el, crezând în el și făcând din el bucuria fiecărei zile, soții vor putea să-și spună fără echivoc: "mulțumesc", "te rog frumos", "scuză-mă!".

La Nisiporești și în Irlanda, familia este din nou în centrul pastorației Bisericii locale și universale, este puntea de legătură dintre generații, este capodopera creației, este cea care are nobila misiune de a fi aici, pe pământ, imagine a Sfintei Treimi.

Pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat