Fericitul Anton Durcovici şi Euharistia

Culmea vieţii pământeşti a fericitului Anton Durcovici a fost reprezentată de sublimul mister al altarului, de sfânta Euharistie, "culme şi izvor al vieţii creştine", cum a definit-o Conciliul Vatican II (SC 10). Iubirea pe care a avut-o faţă de această taină a devenit şi mai puternică odată cu hirotonirea preoţească, întrucât credea că Euharistia şi Preoţia sunt mistere ce nu pot exista unul fără altul. Unul dintre elevii săi mărturisea că "celebra Euharistia cu o mare credinţă şi evlavie. Părea transfigurat în timpul Liturghiei... Era un om euharistic". Îi plăcea să stea în adoraţie în faţa lui Isus Euharisticul; se întâmpla că, dacă-l căuta cineva seara, îl găsea nu oriunde, ci în capelă, în faţa tabernacolului.

Aceeaşi iubire a păstrat-o şi ca episcop de Iaşi şi a căutat, chiar de la începutul mandatului său, să o transmită poporului ce-i fusese încredinţat spre păstorire. Încă din prima circulară trimisă ca episcop, încredinţa clerul, seminariştii şi credincioşii lui Cristos din tabernacol. Insista asupra adoraţiei euharistice zilnice, cu recitarea Rozariului şi binecuvântarea cu preasfântul sacrament în lunile septembrie şi octombrie. Cultul euharistic, ca şi cel marian, au reprezentat, după mărturiile discipolilor săi, nu doar culmea, ci şi fundamentul vieţii sale. În scrisoarea adresată preoţilor în decembrie 1948 le vorbea despre prezenţa lui Isus în Euharistie, le scria despre importanţa vizitelor la preasfântul sacrament, dându-i drept exemplu pe sfântul Alfons Maria de Liguori şi sfântul Alois de Gonzaga. Euharistia era prezentată de episcopul de Iaşi drept centrul spre care trebuie să se îndrepte viaţa oricărui preot: "Vino la mine, preotul meu!... Vino la mine când singurătatea te apasă; vino la mine, căci te aştept, ca să împărtăşim unul altuia durerile şi bucuriile noastre... Vino la mine, cercetează-mă cât mai des în temniţa mea tainică... Nu uita să-ţi îndrepţi gândul spre tabernacolul mai apropiat, ori spre toate cele din ţara ta sau din lumea întreagă".

Vizitele sale canonice au fost tot atâtea momente de a le reaminti tuturor valoarea Euharistiei. Astfel, la Galaţi, la 6 iunie 1948, i-a îndemnat pe credincioşi "la preţuirea şi frecventarea Liturghiei şi a Împărtăşaniei". În octombrie acelaşi an, la Târgu Ocna, a predicat "despre prezenţa lui Cristos în sfânta Euharistie", recomandând credincioşilor "să preţuiască acest mare dar dumnezeiesc, vizitând deseori pe oaspetele ceresc în lăcaşul său". La 16 iunie 1949, la Râmnicu Vâlcea, tema predicii a fost tot Euharistia, solemnitatea Corpus Domini fiind şi hramul bisericii. A vorbit despre "valoarea jertfei Liturghiei şi puterea ei pentru ispăşirea păcatelor noastre şi satisfacerea dreptăţii divine", îndemnându-i pe credincioşi "să asiste regulat la sfânta Liturghie măcar în zilele de duminică şi sărbătorile de poruncă". La 3 aprilie acelaşi an, la Iaşi, a predicat "despre valoarea nespus de mare a jertfei liturgice, mai ales cu privire la harul de iertare şi ispăşire a păcatelor", jertfă care "dă cinste nemărginită lui Dumnezeu, dă satisfacţie cuvenită dreptăţii divine provocate de păcat şi dobândeşte omenirii întregi comori de har şi binecuvântare". Şi la Câmpulung Muscel, la 19 iunie 1949, "predica a fost despre sfânta Euharistie şi în special despre obligaţia credincioşilor faţă de prezenţa reală şi permanentă a lui Cristos în biserica lor parohială timp de secole". Şi cum orice predică era şi un îndemn, i-a chemat pe credincioşi "să frecventeze cât mai mult casa Domnului, să viziteze cu încredere pe oaspetele divin din tabernacol, să-l adore cu credinţă şi umilinţă profundă".

Adoro te devote, latens Deitas - "Te ador, Isuse, Dumnezeu ascuns". Cuvintele sfântului Toma de Aquino au caracterizat în totalitate viaţa fericitului Anton Durcovici, care azi ne îndeamnă ca aceleaşi cuvinte să caracterizeze şi viaţa noastră.

Pr. Petru Ciobanu