Merinde pentru drum
Iată câteva spicuiri pentru cei aflați la început de activitate pastorală:
"Adevărata muncă teologică nu se exercită în băncile unei școli de teologie, ci în viața zilnică a Bisericii, care este viață intensă, plină de reflecție, de meditație, de probleme urgente și adesea copleșitoare, de dialog încercat și nu mereu acceptat, de parcurs solicitat de către impulsul interior al Duhului" (Vittorio Joannes).
"Dacă Dumnezeu este tatăl meu, pot sta liniștit și pot trăi în pace: sunt asigurat pentru viață și pentru moarte, pentru timp și pentru veșnicie... Dacă Dumnezeu este tatăl meu, valorez ceva și îmi găsesc în el adevărata demnitate... Dacă Dumnezeu este tatăl meu, nu voi repeta cu obstinație «de ce?... de ce?... de ce?...», ci voi spune în schimb, cu realism și încredere, «tu știi... tu știi... tu știi...». Dacă Dumnezeu este tatăl meu, nu voi atribui doar întâmplării și calității seminței belșugul de recolte, ci mă voi obișnui să repet ceea ce el însuși mi-a sugerat să spun: «Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi», încredințându-mă cu mult curaj și pace adversității anotimpurilor și devenirii istoriei... Dacă Dumnezeu este tatăl meu, nu voi atribui întâmplării sau norocului evenimentele din timpul zilei, ci le voi considera indicii ale iubirii sale"... (Carlo Carretto).
Căci, într-adevăr, nu din întâmplare suntem ceea ce suntem...
Pr. Cristian Chinez