Patru ani de la beatificare
Împlinirea a patru ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici a fost marcată la 17 mai printr-un simpozion și o sfântă Liturghie pontificală, prezidată de PS Petru Gherghel în catedrala din Iași. La aceste două momente au participat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București, PS Aurel Percă, pr. Isidor Iacovici, postulator al cauzei de beatificare, pr. Pavel Balint, paroh la Bad Deutsch Altenburg (AU), alți circa 40 de preoți, dar și seminariști, persoane consacrate și credincioși. Simpozionul a fost organizat de Departamentul de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" și de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iași.
Începând cu ora 16.30, în aula "Fericitul Anton Durcovici" de la subsolul catedralei, a avut loc simpozionul cu titlul: "Fericitul Anton Durcovici: 130 de ani de la naștere și 70 de ani de la consacrarea episcopală", moderator fiind pr. Ștefan Lupu.
PS Petru Gherghel a făcut la început o retrospectivă a drumului parcurs spre beatificarea episcopului Anton, văzând în noaptea ploioasă și ziua însorită a consacrării sale din anul 1990 un semn al împlinirii cuvântului de încurajare al fericitului Anton: "Duceți crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii și pentru mult încercatul popor român!" Preasfințitul a evidențiat că "acest timp se datorează jertfelor" înaintașilor, cei de azi având datoria de a-l menține viu în conștiințe pe fericitul Anton Durcovici.
În cadrul simpozionului au fost lansate două cărți.
Cartea Fericitul Anton Durcovici, mărturisitor al credinței și prizonier al iubirii, aparținând PS Petru Gherghel, a fost publicată la Editura "Presa Bună" și conține "scrisorile pastorale publicate, predici, comunicări științifice, prefețe la lucrările publicate în onoarea episcopului martir", așa cum prezintă PS Aurel Percă în prefața cărții. Dr. Dănuț Doboș, prezentând cartea, a scos în evidență faptul că PS Petru a fost "cel care a inițiat, organizat și finalizat cu succes dosarul de beatificare al fericitului Durcovici", cartea fiind "o lucrare a unui episcop despre un alt episcop, o lucrare care poartă atât de mult amprenta PS Petru Gherghel", "fiind net diferită de cea a istoricilor prin maniera caldă, umană, de păstor de suflete, de învățător și de formator de conștiințe".
Cea de-a doua carte, Episcopul Anton Durcovici (1888-1951), martor al lui Cristos. Mărturia până la martiriu în timpul comunismului din România, aparține pr. Isidor Iacovici și este apărută la Editura "Sapientia", fiind traducerea în limba română a lucrării sale de doctorat. Este "sora mai mică a cărții Positio super martyrio", a subliniat pr. Fabian Doboș, spunând că esența cărții este formată din capitolele IV și V, "unde pr. Isidor scoate în evidență spiritualitatea fericitului Anton Durcovici, punând accent pe credința și umilința acestui episcop și vorbind detaliat despre marile virtuți ale episcopului Anton Durcovici".
Simpozionul s-a încheiat cu prezentarea filmului documentar "Episcopul Anton Durcovici de la leagăn până la mormânt", cu informații și imagini de arhivă, iar pr. Pavel Balint a vorbit despre momentele trăite de comunitatea natală a fericitului Anton în preajma beatificării.
La ora 18.30, în catedrală, s-a celebrat o sfântă Liturghie pontificală în cinstea fericitului martir, prezidată de PS Petru Gherghel. La predică, ÎPS Ioan Robu, vorbind despre imaginea fericitului Anton, din care reiese "viața simplă și îndemnul la mare evlavie față de Maica Domnului", a amintit despre faptul că el "a știut mereu să privească spre viitor", văzând "în altar stânca din care izvorăște apa vie în fiecare zi pentru tot poporul lui Dumnezeu". La finalul celebrării a avut loc o procesiune cu relicva fericitului în interiorul catedralei, care s-a încheiat în capela dedicată acestuia, unde a fost depusă relicva.
Pr. Adrian Blăjuță