Bolile ficatului. Hepatita virală

Ficatul este un organ unic, localizat în partea dreaptă şi superioară a abdomenului, iar funcţionarea normală a acestuia este esenţială pentru supravieţuire; îndeplineşte numeroase roluri în organism: de la depozitarea nutrienţilor proveniţi din alimentaţie (utilizaţi apoi ca sursă de energie) şi purificarea sângelui (prin reţinerea, distrugerea sau inactivarea toxinelor) până la apărarea antiinfecţioasă (prin producerea de factori imuni) sau reglarea coagulării sângelui (prin producerea unor factori specifici).

Hepatita este o boală care afectează ficatul, fiind determinată de virusuri (cel mai frecvent, virusurile A, B, C), agenţi toxici (alcool, medicamente, droguri, substanţe chimice) sau poate fi de cauză autoimună (când sistemul imun atacă ficatul, pe care îl consideră în mod eronat ca fiind străin organismului).

Virusurile, odată ajunse în sânge, se îndreaptă cu precădere spre celulele ficatului, unde se multiplică. Drept răspuns, organismul trimite "agenţi" (celulele imune) care să distrugă atât virusul, cât şi celulele care au fost infectate. Ulterior se produce inflamarea acestor celule, care într-un final vor muri. Virusul A este distrus complet, însă virusurile B şi C pot rămâne "adormite" la nivelul ficatului, pentru a se "trezi" la diferite momente în timp, afectând noi celule. Cu timpul, se formează un ţesut fibros în jurul celulelor moarte şi infectate, astfel că ficatul nu va mai funcţiona normal. Pe măsură ce boala avansează, va apărea ciroza.

Hepatitele determinate de virusuri sunt transmisibile de la un om la altul. Hepatita cu virus A se transmite cel mai frecvent pe cale digestivă: consumul de alimente contaminate cu mâinile sau materiile fecale ale celui infectat (de aici şi denumirea de "boala mâinilor murdare"). Hepatitele cu virus B şi C se transmit printr-o varietate de moduri: contact direct al sângelui contaminat cu o rană deschisă, transfuzii de sânge, transplant de organe, prin ace, periuţe de dinţi sau lame de ras, contact sexual, de la mamă la făt în timpul naşterii.

Hepatita A este forma cea mai simplă, care se vindecă relativ repede, fără a ajunge în stadiu cronic, cu eliminarea completă a virusului. Hepatitele B şi C sunt cele care au atât forme acute, cât şi cronice, în cazuri grave conducând la apariţia cirozei şi a cancerului la ficat, iar pentru că virusul rămâne în sânge, bolnavul poate transmite virusul timp de ani de zile.

Într-o fază iniţială, simptomele sunt date de simpla prezenţă a virusului în sânge, şi nu de afectarea ficatului. Aceste simptome sunt asemănătoare gripei: febră, dureri de cap, oboseală, dureri musculare şi articulare, inapetenţă, greaţă şi vărsături. Când se produce afectarea ficatului, unul dintre semnele cele mai evidente este icterul (apariţia unei coloraţii gălbui a pielii şi a mucoaselor), deoarece bilirubina (pigmentul) din celulele hepatice distruse ajunge în sânge. De asemenea, tot din aceeaşi cauză, urina va avea o culoare mai închisă. Ficatul se va mări ca urmare a inflamaţiei. Pe măsură ce se instalează convalescenţa, semnele şi simptomele se ameliorează. În faza acută, în mod normal, nu este nevoie de tratament specific, deoarece sistemul imun curăţă singur organismul de aceste virusuri. Uneori însă sistemul imun nu poate face faţă, hepatita trecând în stadiul cronic (după circa 6 luni), situaţie în care poate fi nevoie de tratament antiviral sau transplant de ficat.

Deşi cei mai mulţi dintre bolnavi se pot vindeca, virusurile hepatitei pot afecta sever sănătatea, astfel că este deosebit de important să prevenim infecţia prin măsuri de igienă, protecţie când folosim ace sau când avem răni deschise, sterilizarea instrumentelor medicale etc.

Dr. Bianca Hanganu