|
Olimpiada națională de religie Cea de-a IX-a ediție a olimpiadei naționale de religie pentru cultul catolic s-a desfășurat în perioada 2-5 aprilie, fiind găzduită de Episcopia Greco-Catolică "Sfântul Vasile cel Mare" București. Din Dieceza de Iași au participat 50 de elevi, opt profesori însoțitori și cinci profesori în comisia centrală. Lotul național diecezan s-a întors cu șapte diplome premiul I, șapte diplome premiul II, cinci diplome premiul III, șase mențiuni și o diplomă premiul special. Deschiderea oficială s-a făcut la catedrala greco-catolică "Sfântul Vasile cel Mare" din București, unde a fost celebrată Liturghia în rit bizantin de PS Mihai Frățilă împreună cu preoții de rit latin. La Teatrul "Țăndărică" au fost adresate discursurile de salut din partea membrilor comisiei de organizare. Proba scrisă a olimpiadei s-a desfășurat la Liceul Greco-Catolic "Timotei Cipariu" din București. Programul pregătit pentru aceste zile a cuprins activități și vizite de interes cultural și religios. Elevii și profesorii însoțitori au avut posibilitatea de a participa la Liturghia în rit latin la catedrala romano-catolică "Sfântul Iosif" și în rit bizantin la Mănăstirea "Sfânta Familie" a Congregației "Frații Sfântului Ioan", de a vizita Muzeul Național de Artă al României, secția de artă sacră, și de a vedea monumente istorice din oraș. Olimpiada s-a încheiat cu un moment festiv la biserica greco-catolică "Adormirea Maicii Domnului", unde PS Mihai Frățilă și sr. Maria Fedoca au acordat premii și diplome elevilor. * * * Premianții din Dieceza de Iași La disciplina religie - clasa a VII-a: premiul I - Delia-Marina Sascău (Târgu Trotuș); premiul III - Luiza-Ștefania Muscalu (Mogoșești-Siret); mențiune - Carina Monica Chelaru (Pildești), Adrian Ștefan Ștefănache (Huși). - clasa a VIII-a: premiul I (nota 10) - Irina Iancu (Bacău); premiul II - Maria-Elena Crivăț (Galați); premiul III - Robert-Maximilian Tomozii (Ploscuțeni); mențiune - Flavian Constantin (Mogoșești-Siret); premiul special - Alina Burcă (Pildești). - clasa a IX-a: premiul I - Cristian Țicloș (Bacău); premiul III - Andreea-Diana Doboș (Săbăoani); mențiune - Petronela Aiojoaie (Iași), Lorena-Gabriela Pandelea (Huși). - clasa a X-a: premiul I (nota 10) - Tong-Maria Pan (Iași); premiul II - Valentina-Gabriela Porondi (Bacău); premiul III - Lucia Stoian (Huși). - clasa a XI-a: premiul I (nota 10) - Larisa Monica Farțadi (Bacău); premiul II - Mihaela-Gabriela Tansanu (Pașcani). - clasa a XII-a: premiul II - Ingrid Budău (Galați); mențiune - Adriana Farcaș (Bacău). La disciplina teologie - clasa a IX-a: premiul I - Alin-Iosif Divile (Bacău); mențiune - Eduard Bereșoae (Iași). - clasa a X-a: premiul I - Gheorghe Andrei Carasevici (Iași); premiul II - Cristian Dămătărc (Bacău); mențiune - David-Marius Balan (Roman). - clasa a XI-a: premiul II - Radu Cojocaru (Bacău). - clasa a XII-a: premiul II - Marius-Petrișor Gherghel (Bacău); premiul III - Daniel Ciobanu (Roman). Lăcrămioara Boroș
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |