|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Înțelepciunea oglindită în viața bunicului Sfântul Părinte ne invită în intențiile sale de rugăciune să ne îndreptăm atenția către cei pe care îi numește "un dar pentru Biserică și pentru lume". Moșul, în perioada anului care tocmai se scurge cu pași repezi, este simbolul bunătății: cel care aduce daruri. Pentru Sfântul Părinte, bătrânii sunt cei care au nevoie de atenție, respect, iubire, rugăciune, pentru a putea fi în continuare "pomi roditori care și la bătrânețe dau roade". Înțelepciunea și experiența lor reprezintă un ajutor de neînlocuit în transmiterea credinței și în evanghelizarea acestor timpuri. Câți copii și tineri ale acestei generații nu datorează credința și alegerile lor unor bunici înțelepți și neînfricați în fața schimbărilor rapide și de multe ori golite de conținuturi durabile și marcate de lipsa valorilor?! Ei sunt chemați să aibă curajul de a asuma măreața misiune de "a transmite experiența vieții, istoria unei familii care a luptat pentru a fi trainică, a unei comunități, a unui popor, a unor valori care nu iau naștere cu noi și nu se sfârșesc cu noi". De aceea, bunicii au nevoie de susținere, de rugăciuni pentru a fi "părinți vrednici de două ori". Timpul prezent să fie pentru ei o ocazie de a se simți oază de binecuvântare pentru multe generații și instrumente binecuvântate pentru aceste momente ale istoriei.
Pr. Iosif Iacob
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|