Isuse, te iubesc!

Recunosc, când eram mic nu înţelegeam nimic din ceea ce se întâmpla în Postul Mare şi mai ales la capătul lui. Vedeam cum preotul punea cenuşă pe cap şi mă distram văzând cum la unii le punea cu generozitate. Mă înduioşam la fiecare staţiune din Calea crucii, dar nu am priceput niciodată de ce a fost nevoie să-l facă pe Isus să sufere atât de mult. Că doar nu a făcut nimic rău!

Apoi, cum să nu mănânci până să te saturi dacă tot ai mâncarea pe masă!?

Îmi amintesc şi acum acea seară de Joia Mare, când, imediat după Liturghie, preotul i-a invitat pe copii să rămână pentru adoraţie. Eram împreună cu mama şi mă uitam la ea aşteptând să iasă ca să mergem acasă. Ea nu a ieşit, ba mai mult, mi-a spus că acum e adoraţia pentru copii. Ce era aceea adoraţie, de ce pentru copii, doar ea ştia şi bineînţeles şi preotul care ne-a invitat să rămânem. Bineînţeles că m-am plictisit imediat şi am întrebat-o pe mama când plecăm acasă. Ea s-a uitat la mine şi mi-a şoptit că trebuie să tac pentru a nu deranja.

Am decis atunci să o privesc pentru a vedea cum trebuie să mă rog şi unde trebuie să mă uit în timp ce mă rog. Ea se uita undeva spre o cutie, aveam să înţeleg mai târziu că era tabernacolul, din când în când mai închidea ochii, dar în general îi avea fixaţi în acea direcţie. Atunci am început şi eu să privesc într-acolo şi să o imit în modul ei de a se ruga. Dar ce trebuia să spun? Că ea spunea totuşi ceva, îi vedeam buzele mişcându-se.

După un timp de plictiseală, am întrebat-o: "Ce spui acolo?" Iar ea a zâmbit uşor spunând că se roagă lui Isus pentru mine. La drept vorbind, ce putea să-i spună lui Isus de mine? Doar eram cuminte, mergeam la grădiniţă, eram la grupa mare şi abia aşteptam să merg la şcoală.

Şi pentru că începusem iar să deranjez, mi-a spus cu blândeţe: "Spune-i şi tu lui Isus că îl iubeşti!" Şi am rămas cu atât! Nu o să mă credeţi, şi astăzi rugăciunea mea este: "Isuse, te iubesc!" (Claudiu)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba