Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Jubileul Milostivirii -

Anul Milostivirii

Au trecut mai bine de o sută de zile de la deschiderea Jubileului Milostivirii. La Roma s-au celebrat deja mai multe jubilee, urmând ca în luna aprilie să se celebreze jubileul persoanelor care aderă la spiritualitatea Divinei Îndurări (1 aprilie) și cel al copiilor (23 aprilie). De asemenea, prin poarta sfântă a bazilicii "Sfântul Petru" din Vatican au trecut până acum aproximativ trei milioane de pelerini. La nivel internațional se estimează că au fost deschise deja zece mii de porți sfinte în 2.089 de dieceze de pe toate continentele.

Sfântul Părinte Francisc a propus pentru acest an mai multe inițiative la nivel de Biserică Universală, care au menirea de a manifesta public dorința noastră de a fi "milostivi precum este Tatăl" (Lc 6,36). Printre acestea se numără și "24 de ore pentru Domnul" care a avut loc în zilele de 3-4 martie. "Dacă privim doar la propriul "eu", devenim orbi, fără viață, aplecați asupra noastră, lipsiți de bucurie și de libertate. Ce urât lucru!" Aceste cuvinte ale Sfântului Părinte, spuse în cadrul celebrării, ne aduc aminte că milostivirea lui Dumnezeu trebuie să ajungă la toți oamenii, iar noi, creștinii, trebuie să colaborăm cu el pentru a-i ajuta pe frații noștri. Și în Dieceza de Iași s-au organizat "24 de ore pentru Domnul", cum ar fi în Parohia Vaslui, cu ocazia misiunilor populare.

Tot din dorința papei Francisc în Postul Mare au fost trimiși în toată lumea misionari ai milostivirii. Din Dieceza de Iași, papa Francisc l-a numit misionar al milostivirii pe pr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv.

PS Petru Gherghel îndeamnă pe credincioșii din Moldova la o apropiere tot mai mare de devoțiunea față de milostivirea divină: "Recomandăm aceste practici de rugăciune și trăire comunitară, ca astfel să devenim cât mai fideli" față de imaginea lui Dumnezeu milostiv.

De asemenea, în Dieceza de Iași continuă misiunile populare și zilele dedicate familiei și milostivirii. La finalul acestor zile, unele parohii (Faraoani, Nicolae Bălcescu, "Inima Neprihănită a Mariei" Bacău etc.) au organizat pelerinaje la poarta sfântă.

Anul Milostivirii este o provocare specială pentru fiecare creștin, dar și pentru toți oamenii de bunăvoință, să pună în centrul vieții lor milostivirea lui Dumnezeu. În acest An Sfânt, fiecare om este chemat să își ghideze acțiunile și să își stabilească prioritățile pornind de la milostivire.

Pr. Claudiu Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat