Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Deschiderea Anului Sfânt al Milostivirii

Anul Sfânt al Milostivirii sau Jubileul Milostivirii, un timp special dedicat redescoperirii îndurării lui Dumnezeu față de oameni, a fost inaugurat, în Dieceza de Iași, printr-o celebrare solemnă, duminică, 13 decembrie 2015, în catedrala din Iași, începând cu ora 11.00, și după-amiază, la ora 17.00 la Cacica, iar la ora 18.00 la Bacău.

Marți, 8 decembrie 2015, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria, când s-au împlinit 50 de ani de la închiderea Conciliului Vatican II, papa Francisc a deschis la Vatican Anul Sfânt al Milostivirii rânduind ca în următoarea duminică să se celebreze acest moment în catedralele episcopale din lume și în bisericile stabilite de episcopi.

În prezența PS Petru Gherghel și a PS Aurel Percă, la deschiderea solemnă a Anului Sfânt al Milostivirii, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, au participat aproximativ 50 de preoți (membrii Consiliului Prezbiteral, ai Consiliului Pastoral Diecezan și ai celorlalte structuri bisericești din Iași și din dieceză), seminariști, călugări și laici.

În catedrala veche s-a proclamat evanghelia cu oița pierdută și s-a citit un pasaj din documentul de convocare a Anului Jubiliar, Misericordiae vultus. După procesiune, episcopul diecezei a deschis în catedrala nouă o poartă specială, numită poarta sfântă. Aceasta a fost construită din lemn la intrarea în catedrală și a fost împodobită cu flori. Pe partea de la intrare este scris: "Poarta sfântă. Eu sunt poarta (In 10,7)", iar pe partea cealaltă: "Anul Jubiliar 2015-2016". Poarta amintește de Isus Cristos care a spus că este poartă și cale, și de faptul că avem deschisă mereu poarta către inima milostivă a lui Dumnezeu. De asemenea, poarta conduce cu gândul la peregrinarea neîncetată a Bisericii spre "Isus Cristos, același ieri, azi și pentru totdeauna" (Evr 13,8). Icoana cu Isus cel milostiv tronează deasupra porții și în apropierea altarului.

După ce a arătat cartea Evangheliilor spre exteriorul și spre interiorul catedralei, episcopul cu cartea Evangheliilor în mâini a intrat pe poarta sfântă, iar după el ceilalți concelebranți și o parte dintre credincioși.

Ritul de binecuvântare și de stropire cu apă sfințită a constituit amintirea Botezului, poarta de intrare în Biserică pentru toți. S-a continuat cu celebrarea Euharistiei, centrul vieții creștine pentru Biserica locală și culmea celebrării de deschidere a Jubileului Milostivirii.

La predică, păstorul diecezei a vorbit despre motivele bucuriei la care invita lecturile duminicii. "Nu poate fi bucurie mai mare și mai adevărată decât întâlnirea cu Dumnezeul milostivirii", a spus Preasfințitul. "Astăzi am intrat simbolic prin poarta sfântă, poarta care este însuși Cristos, care a zis: "Eu sunt poarta oilor! Dacă cineva intră prin mine va fi mântuit" (In 10,7-9)", a continuat episcopul, care în încheiere a recomandat tuturor "să-și îndrepte ochii spre Isus care vine să se nască printre noi, și cu grija de a-l însoți în drumul iubirii sale, cu bucuria convertirii în suflet trebuie să ne îndreptăm spre ceilalți frați ai noștri care au nevoie de milostivire, bine știind că însuși Isus ne spune: "Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv" (Lc 6,36)".

În după-amiaza aceleiași zile a avut loc deschiderea altor două porți sfinte. Una în orașul Bacău, în biserica "Sfinții Apostoli Petru și Paul", prezidată de PS Aurel Percă. Procesiunea a pornit din biserica "Sfântul Nicolae". Au participat un număr de aproximativ 50 de preoți și foarte mulți credincioși, seminariști și persoane consacrate.

Cealaltă poartă s-a deschis în sanctuarul marian din Cacica, prezidată de PS Petru Gherghel. Aici, în afară de credincioșii din localitate, au participat pelerini și preoți din Bucovina. Ritualul a început la altarul grotei Maicii Domnului, aflată în spatele bisericii. Amplasată în interiorul bazilicii, poarta a fost înfrumusețată cu ghirlandă de cetină și flori.

"Conștienți de faptul că Dumnezeu nu încetează să deschidă larg "poarta inimii sale", că din inima Treimii, din interiorul cel mai profund al misterului lui Dumnezeu izvorăște și curge fără încetare marele fluviu al milostivirii, să alergăm cu toții la tronul harului și să trăim cu mare însuflețire și bucurie acest an sfânt și acest jubileu al milostivirii", îndeamnă păstorul diecezei în scrisoarea-program trimisă parohiilor din dieceză.

Preoții și credincioșii sunt invitați în acest An al Milostivirii Divine să se apropie de Dumnezeu, să se împace cu el, să accepte harul lui oferit cu generozitate tuturor oamenilor, să experimenteze iertarea lui Dumnezeu în sacramentul Spovezii, să meargă în pelerinaj la una dintre porțile sfinte (Iași, Bacău sau Cacica), să participe la predicile speciale organizate în fiecare parohie cu ocazia misiunilor populare, să se îndrepte către Maria, Maica Milostivirii, să redescopere psalmii și parabolele milostivirii din Sfânta Scriptură, să practice fapte de milostenie trupească și sufletească etc. Obținerea indulgenței jubiliare, odată cu trecerea prin poarta sfântă, presupune îndeplinirea condițiilor prescrise pentru un asemenea har.

Început la 8 decembrie 2015, Anul Sfânt al Milostivirii se va încheia la 20 noiembrie 2016, când în Biserica Catolică va fi sărbătoarea Cristos, Regele Universului. Se speră ca în acest an tot mai mulți oameni să experimenteze milostivirea divină în viața lor, pentru ca apoi să poată la rândul lor să fie milostivi, răbdători și iertători cu cei de lângă ei, cu care interacționează în fiecare zi. Jubileul este un an "de har", care urmărește reînnoirea interioară, este o ocazie pentru ca oamenii să înceapă a fi mai buni.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Ce este anul sfânt?
- un an al reînnoirii spirituale
- un an al întâlnirii cu Cristos, chipul milostivirii Tatălui
- un an al convertirii
- un an al redescoperirii milostivirii
- un an al reînnoirii raportului cu Dumnezeu și cu aproapele
- un an pentru a aprofunda credința

* * *

Cum se obține indulgența jubiliară?

Indulgența este ștergerea în fața lui Dumnezeu a pedepsei datorate păcatelor deja spovedite. Jubileul este un an "de har", care urmărește reînnoirea interioară.

Condițiile pentru obținerea indulgenței:
- Spovada care să ducă la o adevărată convertire a inimii
- Sfânta Împărtășanie
- Crezul și o rugăciune (Tatăl nostru; Bucură-te, Marie sau Slavă Tatălui) după intențiile Sfântului Părinte
- Trecerea prin poarta sfântă sau fapte de milostenie trupească sau sufletească.

Pe cei care din diferite motive nu vor avea posibilitate să meargă la poarta sfântă, în primul rând bolnavii și persoanele în vârstă și singure, papa îi îndeamnă să trăiască boala și suferința ca experiență de apropiere de Domnul și primind Împărtășania sau participând la sfânta Liturghie și la rugăciunea comunitară, chiar și prin diferitele mijloace de comunicare, acesta va fi pentru ei modul de a dobândi indulgența jubiliară.

Referitor la cei închiși papa Francisc spune: "Vor putea dobândi indulgența în capelele închisorilor și de fiecare dată când vor trece prin ușa celulei lor, îndreptându-și gândul și rugăciunea către Tatăl, fie ca acest gest să însemne pentru ei trecerea prin poarta sfântă".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat