|
- D. Ionescu (Iași). "În anul 2015 mi-a murit soțul, iar din căsătoria noastră a rezultat un copil. Precizez că soțul meu mai are un copil dintr-o altă căsătorie, iar minorul a locuit cu noi, întrucât mama lui a murit. Aș dori să știu ce drepturi legale am la moștenirea rămasă după soțul meu". Conform art. 972 din Codul civil "cota soțului supraviețuitor este de: a) un sfert de moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului; b) o treime din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenții privilegiați, cât și cu colateralii privilegiați ai defunctului; c) o jumătate din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați ai defunctului; d) trei sferturi din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenții ordinari, fie cu colateralii ordinari ai defunctului. Având în vedere dispozițiile legale arătate mai sus, dv. împreună cu fiul dv. aveți o cotă de 5/8, iar minorul din prima căsătorie a soțului dv. are o cotă de 3/8 din moștenirea rămasă după tatăl său. - M. Popescu (Pașcani) "O persoană decedată poate fi reabilitată pentru faptele la care a fost condamnată? Potrivit art. 166 pct. 2 din Codul penal "condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanța, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu" și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 166 și 168 Cod penal. Conform art. 166 Cod penal, "condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea următoarelor termene: a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani; b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detențiunii pe viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii; d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării condiționate". În cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune. Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții: - nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; - a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri. În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o nouă cerere decât după un termen de un an, care se socotește de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă. Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiții de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură penală. Av. Mihaela Ciobanu
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |