Fericita Laura Vicuna. Jertfă pentru părinţi!

Naşterea Domnului este şi o sărbătoare a familiei, o zi în care nepoţii, copiii, părinţii şi bunicii stau împreună. Este "noaptea de vis" în care părinţii îşi privesc cu admiraţie copiii, gata oricând să-şi jertfească viaţa pentru ei, conştienţi că familia are în structura sa şi această caracteristică: sacrificiul. Însă sacrificiul nu este doar al celor mari pentru cei mici. Există şi copii care s-au jertfit pentru părinţii lor. Un astfel de copil a fost fericita Laura Vicuna, "mica floare euharistică", fetiţa care şi-a oferit viaţa pentru a salva sufletul mamei sale.

Laura s-a născut la Santiago de Chile, în anul 1891, într-o familie persecutată politic. Moartea tatălui a forţat-o pe mama Laurei să ceară ajutorul unui om bogat, Manuel Mora, un om lipsit de credinţă. Părea singura cale pentru salvarea şi educarea copiilor, însă a fost un compromis distrugător pentru sufletul mamei, fiind tratată ca o amantă şi o slugă.

Sub protecţia şi îndrumarea Fiicelor Mariei, Ajutătoarea Creştinilor, Laura creştea în colegiul salezienilor, având o inimă bună, "un caracter puternic şi dulce". Spiritualitatea saleziană a aprins inima ei de dorul sfinţeniei. Pe când avea doar zece ani, după exemplul sfântului Dominic Savio, a făcut următoarele promisiuni: "Dumnezeul meu, vreau să te iubesc şi să te slujesc toată viaţa; îţi dăruiesc sufletul, inima şi toată fiinţa mea. Vreau mai degrabă să mor decât să te supăr cu vreun păcat. Îmi propun să fac tot ce ştiu şi pot ca să fii cunoscut şi iubit, şi să repar jignirile pe care le primeşti zilnic din partea oamenilor, în special din partea persoanelor din familia mea".

Când a înţeles valoarea sfintei Euharistii, a fost sfâşiată de durere, dându-şi seama că mama ei, trăind în păcat, nu se putea împărtăşi. Apropiindu-se de sfânta Împărtăşanie, plângea şi spunea: "Mă gândesc la mama. Sărmana mama"! Apoi, ascultând cuvântul Domnului: "Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale", a decis să-şi dea viaţa pentru mama sa. I-a cerut duhovnicului permisiunea să-şi ofere viaţa preasfintei inimi a lui Isus pentru salvarea mamei sale, ofertă pe care a făcut-o la picioarele tabernacolului.

Într-una dintre vacanţe a fost forţată să privească umilirile la care a fost supusă mama sa, biciuită sub privirile ei. Pentru că ea însăşi a refuzat să-şi păteze nevinovăţia, "binefăcătorul" cu inima pervertită le-a alungat, lăsându-le în stradă.

Săracă şi bolnavă, dar înflăcărată de iubire, a decis să lupte şi mai mult pentru convertirea mamei sale. În timp ce suferea îngrozitor, cuprinsă de febră, ea spunea tuturor: "Mă simt un pic mai bine, mulţumesc". Apoi se ruga: "Fecioară a Carmelului, du-mă în cer"!

Pe patul de moarte i-a dezvăluit mamei secretul său dureros: "Mamă, eu mor. I-am cerut asta eu însămi lui Isus... I-am oferit viaţa mea pentru tine, pentru convertirea ta, pentru ca tu să te întorci la el. Nu-mi vei da bucuria să te văd căită, înainte de a muri?"... Iar mama, îngenuncheată lângă patul ei, a reuşit să-i spună plângând: "Îţi jur că voi face ceea ce îmi ceri... Sunt căită şi Dumnezeu este martor al promisiunii mele". Şi-a ţinut promisiunea: şi-a refăcut viaţa, s-a spovedit şi s-a împărtăşit.

La 22 ianuarie 1904, Laura, sărutând crucifixul, murea spunând: "Mulţumesc, Isuse, mulţumesc, Marie. Acum mor mulţumită". Şi în timp ce toţi spuneau: "A murit sfânta mică... fecioară şi martiră", mama ei spunea printre lacrimi: "Da, fecioară. Şi martiră pentru mine".

Sfântul Ioan Paul al II-lea a declarat-o fericită la 3 septembrie 1988, când celebra centenarul morţii sfântului Ioan Bosco.

Pr. Laurenţiu Dăncuţă