- Stiri Stiri Stiri - |
Știri externe
Catolicii și luteranii
În prezența papei Francisc, la Lund, în Suedia, la 31 octombrie a avut loc o ceremonie comună luterană-catolică pentru comemorarea a 500 de ani de la Reforma protestantă a lui Martin Luther. Au fost evidențiați cei 50 de ani de dialog ecumenic continuu între catolici și luterani, marcat de acorduri importante, precum: "Declarația comună despre doctrina justificării" din anul 1999 sau documentul "De la conflict la comuniune. Comemorarea comună luterano-catolică a Reformei în anul 2017", redactat în anul 2013.
A 50-a Zi Mondială a Păcii
"Nonviolența: stil al unei politici pentru pace" este titlul Mesajului pentru a 50-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2017, pregătit de papa Francisc. Violența și pacea sunt la originea a două moduri opuse de a construi societatea. Dacă dreptul și demnitatea egală a fiecărei ființe umane sunt salvgardate fără discriminări și distincții, drept consecință nonviolența înțeleasă ca metodă politică poate constitui o cale realistă pentru a depăși conflictele armate. În această perspectivă, este important să se recunoască tot mai mult nu dreptul forței, ci forța dreptului.
În sprijinul refugiaților
Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului, prezentat joi, 13 octombrie, se concentrează asupra situației dramatice a milioane de minori constrânși, din diferite motive, să-și părăsească țările de origine. Ajunsă la cea de-a 103-a ediție, în 2017, Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului se va celebra la 15 ianuarie 2017. Pontiful îndeamnă comunitățile creștine și întreaga societate civilă să ofere răspunsuri la drama a milioane de copii și adolescenți, deseori neînsoțiți, care fac parte din fluxul global al migrației, fugind de războaie, violențe, sărăcie și calamități naturale.
Sinodalitate și primat
Între 16 și 21 septembrie s-a ținut la Francavilla al Mare (Chieti, Italia) a paisprezecea întâlnire a Comisiei mixte internaționale pentru dialogul teologic dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Toate Bisericile Ortodoxe, cu excepția Patriarhiei Bulgariei, au fost reprezentate. Un număr de 26 de membri catolici, venind din diferite țări, au fost, de asemenea, prezenți. La sfârșit, adunarea a aprobat un document intitulat "Sinodalitatea și primatul în primul mileniu. Spre o înțelegere comună în slujba unității Bisericii".
Speranță și încredere
A 51-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, care se va celebra în anul 2017, va avea tema: ""Nu te teme, căci eu sunt cu tine" (Is 43,5). A comunica speranță și încredere în timpul nostru", a anunțat Secretariatul pentru Comunicare, la 29 septembrie, nuanțând: "Tema este o invitație de a povesti istoria lumii și istoriile bărbaților și femeilor după logica "veștii bune"... Să învățăm să comunicăm încredere și speranță pentru istorie". Mesajul va fi prezentat la 24 ianuarie, comemorarea liturgică a sfântului Francisc de Salles, patronul ceresc al presei. Biserica Catolică marchează Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale în duminica precedentă solemnității Rusaliilor (28 mai 2017).
Un nou sinod
După adunările sinodale din octombrie 2014 și octombrie 2015, despre familie, în urma cărora papa Francic a redactat exortația apostolică "Amoris laetitia", Sfântul Părinte a convocat o nouă adunare generală obișnuită a Sinodului, a XV-a, pentru octombrie 2018, cu tema "Tinerii, credința și discernământul vocațional". Tema vrea să-i însoțească pe tineri în drumul lor existențial spre maturitate pentru ca, printr-un proces de discernământ, să poată descoperi proiectul lor de viață și să-l realizeze cu bucurie, deschizându-se la întâlnirea cu Dumnezeu și cu oamenii și participând activ la edificarea Bisericii și a societății.
Noul superior al iezuiților
Venezueleanul Arturo Sosa Abascal, 68 de ani, a fost ales noul superior general al iezuiților, la 14 octombrie, în cadrul celui de-al 36-lea capitul, care a reunit la Roma 212 iezuiți din 66 de țări. Părintele Abascale este expert în științe politice la Universitatea Centrală a Venezuelei, vorbește limbile spaniolă, italiană, engleză și înțelege franceza. Al 30-lea succesor al sfântului Ignațiu de Loyola, care a întemeiat Societatea lui Isus în anul 1540, îi urmează spaniolului Adolfo Nicolas, mulți ani misionar în Japonia, care a demisionat la împlinirea vârstei de 80 de ani.
Pelerini la Maica Domnului
La sărbătoarea Maica Domnului de la Pilar în localitatea spaniolă Zaragoza, desfășurată miercuri, 12 octombrie, au participat peste 150 de români catolici, coordonați pr. Ionel Jicmon, paroh al comunității românilor catolici din localitate. Printre ei era un grup de pelerini din România, coordonați de Vicențiu Ciocan și însoțiți de pr. Alois Moraru, dar și un grup din Lleida, însoțiți de preoții Adrian Burcă, Paul Fechetă și Adrian Bulai. În dimineața aceleiași zile, românii catolici și pelerinii au participat la Liturghia celebrată în biserica "Sfânta Maică Maria a Bisericii", prezidată de pr. Alois Moraru, predica fiind ținută de pr. Ioan Blaj, misionar în Ecuador.
Simpozion
Universitatea "Valahia" din Târgoviște și Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași au organizat, la 4 octombrie, simpozionul "Fericitul Anton Durcovici: memorie, demnitate, spiritualitate". Una dintre conferințele prezentate a fost "Anton Durcovici - steaua polară a catolicilor din România", susținută de pr. lect. univ. dr. Fabian Doboș. Evenimentul a fost promovat și de canalul de televiziune "Columna TV", printr-o emisiune în direct la care a participat și pr. Fabian Doboș.