Fericirea înaltă a iubirii: Friederich Joseph Haass

De multe ori când vrem să găsim un sfânt începem să răsfoim vieţile sfinţilor sau cărţile religioase, parcurgem fiecare rubrică a calendarelor şi înşiruirea litaniilor dedicate sfinţilor, însă uităm că locul de întâlnire cu sfinţii rămâne suferinţa şi sărăcia. În cărţi găsim teoria despre sfinţi, însă trăirea sfinţeniei o găsim în locurile îmbibate de suferinţă şi sărăcie. Oamenii sfinţi pot lipsi din cărţile religioase sau din calendare, dar nu pot lipsi din viaţa celor săraci şi suferinzi, nu pot lipsi din locurile în care milostivirea are nevoie de un trup dispus să slujească. Unirea suferinţelor proprii cu pătimirile lui Cristos şi sărăcia de dragul cerului şi a fraţilor sunt puncte de reper pentru găsirea (şi trăirea!) unei vieţi sfinte.

Un astfel de om pe care nu-l găsim menţionat în calendarele noastre este slujitorul lui Dumnezeu Friederich Joseph Haass. S-a născut la 10 august 1780 în Germania într-o familie săracă, dar dornică să ofere celor nouă copii o educaţie umană şi creştină. Îndemnat şi sprijinit de părinţi a studiat mai întâi literatura, medicina şi ştiinţele naturii, în Köln, după care s-a specializat în medicină generală la Universitatea din Göttingen şi în oftalmologie la Universitatea din Viena.

Profesionalismul său i-au adus pacienţi din toată lumea. Astfel, a fost solicitat să devină medicul unei familii nobile din Moscova. La 11 februarie 1806 se transferă în Rusia. Devine imediat cunoscut şi solicitat de familiile aristocrate. În scurt timp a primit una dintre cele mai înalte distincţii - Crucea sfântului Vladimir - şi totodată a fost numit consilierul Curţii. Apreciat de însăşi împărăteasa Marija Fëdorovna, a primit denumirea oficială de "Medicul principal al Moscovei".

Cu toate acestea, faima şi bogăţiile câştigate nu l-au făcut să uite de cei săraci, în special de cei din închisoare. "Medicul principal al Moscovei" a ajuns să fie numit oficial şi cunoscut de toţi ca "medicul primar al spitalelor închisorilor din Moscova". Şi-a dedicat viaţa slujirii celor suferinzi din închisori. Şi aceasta nu doar în Moscova, ci şi în îndepărtata şi îngheţata Siberie. În cei bolnavi şi închişi "Medicul sfânt al Moscovei" vedea trupul lui Cristos şi pentru a se îngriji de acest trup suferind a renunţat la toate bogăţiile sale.

Chiar dacă lipseşte din manualele de religie, nu lipseşte din amintirea oamenilor mari. Despre el a scris F. Dostoievski numindu-l "bătrânul general care-şi îndeplinea misiunea cu cea mai mare seriozitate, dar şi cu cea mai mare milă: venea, trecea printre rândurile de deportaţi, se oprea în faţa fiecăruia şi îl întreba pe fiecare ce necesităţi avea. Nu făcea morală nimănui şi fiecăruia i se adresa cu Dragul meu... Toţi condamnaţii erau egali pentru el. Le vorbea ca unor fraţi, iar ei ajungeau să-l trateze ca pe un tată". Iar scriitorul M. Gorki l-a definit "umanistul acţiunii" şi l-a comparat cu sfântul Francisc din Assisi, spunând că amândoi au posedat "fericirea înaltă a iubirii". El a adunat în jurul său săraci şi suferinzi, dar şi mulţi colaboratori generoşi care l-au ajutat să cultive în spitale şi în închisori "frumuseţea milostivirii".

A murit la 16 august 1853 înconjurat de săracii pe care i-a slujit, mângâiat de cuvintele sfântului patriarh Filaret: "Viaţa ta este într-adevăr plină de har. Pline de har sunt operele tale. În tine s-au împlinit cuvintele Mântuitorului: Fericiţi cei blânzi, fericiţi cei milostivi, fericiţi cei curaţi cu inima, fericiţi făcătorii de pace!... Fratele meu, tu mergi în împărăţia cerurilor!"

Pr. Laurenţiu Dăncuţă